A apărut o eroare în acest obiect gadget

joi, 19 mai 2011

am citit: Nicolae Popa

şi stropii se culcă pe spate


plouă şi stropii se culcă pe spate. Mâţa vecinului
îngenunchează în faţa propriilor gheare.
nimeni nu mai face nici un pas înapoi când
nu se mai vede nimic înainte. Moartea
se bălăceşte în noi, apoi ni se aşează
pe claviculă să-şi tragă sufletul.


vine un om cu două căldări la fântână, scoate exact
două căldări de apă
şi se duce să spele mortul în casa vecinului. Lăbuţa
pisicii zgârie stropi tot mai măşcaţi prin ogradă.


iarăşi şi iarăşi nu se mai vede nimic înainte,
dar nu face nimeni nici un pas înapoi.
totul respiră şi arde. Flăcările se autopropulsează,
fumul e o ruină. Nu există vecinătate acolo
unde nu mai există vecini. Roţile îşi caută mereu burta
în timp ce caii trag şi trag şi se-nfig adânc în potcoave
unde e tot mai strâmt şi e frig. Pielea vecinului
se distanţează de fostele mângâieri.

mâţa îşi înmoaie lăbuţa în ultima lacrimă
depusă pe trepte după plecarea stăpânului
şi treptele se tot scufundă, se tot îngroapă
una pe alta. Dar va urca într-o zi
cineva important din adânc
înălţându-se treaptă cu treaptă
şi mâţa vecinului se va simţi mângâiată pe spate.

Niciun comentariu: