A apărut o eroare în acest obiect gadget

vineri, 13 mai 2011

am citit:PURSISIMPLUDESPREVIATA.BLOGSPOT.COM

A IUBI IUBIREA
m-am impiedicat prin viata cautand iubirea nemarginita... am crezut ca sunt aproape de ea de atat de multe ori... O da... dar ce intelegem prin iubire? Abia acum am realizat ca eu iubeam iubirea. Iubirea aceea divina, pura, neinteleasa, iubirea ce exista intr-un nivel de inalt si absolut incat nu puteam decat sa fiu adiata de lumina ei si atat. Iubirea aceea descrisa in poezii sfasietoare, in melodii atat de intense si in filme romantice. Insa iubirea noastra e pamanteana, e o iubire pe care o vezi in ochii de copii, o iubire care are soare dar si umbra, o iubire care te patrunde atunci cand priveste o floare, cand vezi un rasarit de soare...
Asa cum nu-l putem vedea pe Dumnezeu, asa nu vom putea "vedea", "gasi" iubirea aceea pura si nemarginita. Noi traim aici.. pe pamant, Dumnezeu ne vorbeste prin oameni, iubirea se revarsa prin oameni, natura, prin ganduri, fapte si minuni. Daca vrem sa simtim cu adevarat iubire, daca vrem sa traim cu adevarat iubirea atunci e important sa acceptam ca ea ia formele lumii acesteia... si ca noi fiecare, avem calitati si defecte, avem lumina dar si umbre. Daca acceptam iubirea pamanteana nu vom mai suferi, pentru ca iubind ceea ce este, ne putem inalta. Cautand un absolut, nu vom face decat sa fim dezamagiti ca n-am trait ceva ce nu poate fi trait pe acest pamant. Iubind iubirea, iubind nemarginirea, iubind idealul nu facem decat sa cadem ca niste stele cazatoare... si sa ne pierdem intr-o lume care credem ca nu ne intelege.
Aleg sa iubesc "lumeste", sa am tresariri si zvâcniri de ego... accept sa vad viata cu bune si cu rele, cu experiente din care invat, pentru ca stiu ca Dumnezeu mi-a dat iubirea ca sa ma inalt si nu ma pot inalta decat acceptand ceea ce este. Tot ceea ce avem in viata noastra, tot ce ne este dat sa traim, inclusiv iubirea, este ca noi sa intelegem viata de aici, sa iubim divinul din viata noastra nu viata din divin.
Ma abandonez dorintei tale, ma abandonezi unei vieti pline de iubire, si nu mai caut iubirea in forme ce n-au viata.
INTALNIRI TAINICE
Mi-am dorit sa simt, sa zbor, sa ma inalt si sa ma las incalzita de focul meu interior. E soare la mine... am zburat... poate prea departe si poate a fost prea frumos... sau spun "prea" pentru ca inca mi-e frica. De fapt depasirea oricarei frici o faci fiind vulnerabil... lasandu-te cuprins de profunzimea sentimentelor. De ce? Pentru ca nu te mai poti ascunde si pentru ca nu te mai poti minti, pentru ca tu insuti esti curat la suflet. E minunat sa poti face soare in intuneric doar pentru ca te deschizi si lasi sa patrunda razele, e minunat cand poti sa iti deschizi larg ochii si sa patruzi cu privirea ta infinitul, e minunat cand poti topi cu caldura sufletului tau orice obstacol, orice rau ce iti sta in cale. Traiesc, dincolo de trairea conditionata, traiesc pentru ca traiesc, iubesc pentru ca iubesc si sunt pentru ca sunt.
Ce zbor frumos! Ce adiere! Astfel de momente nu sunt decat o intalnire cu divinitatea, o intalnire tainica si plina de semnificatii.
Am realizat insa ca astfel de momente sunt unice, au o savoare, o arta aparte de a aparea si disparea. Nu putem avea o viata de astfel de momente, una dupa alta, pentru ca le-am pierde savoarea, nu le-am intelege mesajul, ne-ar "imbata" si ne-ar face atat de egoisti. Asadar am invatat sa-mi traiesc intalnirile, si mai important sa le las sa plece.... Ma mai surprind contempland la trecut, o nostalgie dulce insa prezentul e tot cea ce conteaza.
Acum sunt intr-o pauza de zbor... ma odihnesc, ma bucur si imi trag sufletelul. Admir privelistea si imi adun resursele pentru un nou zbor, o noua intalnire tainica.

Niciun comentariu: