metaloterapie. tu crezi că
poate că străzile nu sunt aşa înguste
şi nici minutele aşa amare cum
par
murdară pe mâini de la atingeri
învăţ să merg pe linia
capului să
îmi echilibrez umerii cu vrăbii
care niciodata nu mor
să
păstrez în agenda doar oameni care nu pleacă
la urma urmei e normal să fii bun
e normal să-ţi pui punct şi să te dai la o parte
lucrurile nu se lasă aşa la locul lor
şi nu se aşteaptă pentru că
aşteptarea înseamna moarte şi eu
mă plictisesc de moarte când distanţa se umple cu oameni
cu bagajele făcute şi pantofi ceruiţi cu
cerul lăsat în urmă şi un singur ţel
prost
când plângi linia vieţii se adânceşte lăsând
unghi mort cu linia norocului
care devine un şarpe plutitor
să nu poţi să plângi însă nu înseamna nimic
un punct în plus la baraj şi poate
o potecă spre lethe
iei banul de aur îl înfigi până înăuntrul inimii
te închini şi crezi că râul se trece aşa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu