joi, 7 iulie 2011

Echilibru

Elogiu echilibrului

Scârbit se suie sihastrul,
Simpla spirală se surpă.
Cândva, câinele era necesar.
Astăzi omul ține locul câinelui.
Echilibrul este eficient, dar impotent.
Elegant eliberez existența.
Evit eroismul etilic.
Eroii elogiază eternitatea.
Dar ce spune ea?
Expulzarea elevaților.
Creier de ebonită.
Fătul devine profet,
Profetul devine proclet și prefect.
Eu m-am iubit pe afet.
Moartea nechează ca un cal murg.
Prea multe iubiri promise în turnir.
Nu a rămas nici un vers,
Lacrima grabnic l-a șters.
Sacramental, excremental, tot un drac,
Iartă, Doamne, că nu știu ce spun.
Edenul evoluează spre edem.
Extirpați, expatriați.
Eminent, emfatic, limfatic.
De la epilog la epitaf nu este decât un pas.
Pe lună. Eul elefant.
Eh!

Boris Marian

Niciun comentariu: