Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
SE CAUTA ÎNGERI. "Nu te grăbi să vii aici pentru că de aici nu se mai pleacă niciodată."(Şerban Georgescu)
Totalul afișărilor de pagină
VIZITATORI UNICI
INFORMATIE
DACA VREI SA TE GASESTI RAPID IN "BIBLIOTECA FORTEI MORALE" SCRIE-TI NUMELE IN SPATIUL ALB (stanga sus, imediat dupa "B") APOI CLIC PE LUPA.
Rugăm autorii care nu vor să figureze în "Biblioteca Forţei Morale” să ceară printr-un comentariu ştergerea creaţiilor proprii.
Totodată cerem acceptul acelora care sunt de acord să fie selectaţi în revista Forţei Morale: «Schimbarea Lumii ».
Oricine doreşte să devină autor în acest spaţiu este invitat să solicite contactarea la: e-mail: fortamorala@gmail.com
Totodată cerem acceptul acelora care sunt de acord să fie selectaţi în revista Forţei Morale: «Schimbarea Lumii ».
Oricine doreşte să devină autor în acest spaţiu este invitat să solicite contactarea la: e-mail: fortamorala@gmail.com
MEMBRI
Etichete
biblioteca "fortei morale"
(539)
teodor dume
(76)
poezie
(22)
Boris
(17)
tableta
(12)
carte
(10)
articol
(9)
forta morala pe scurt
(5)
Nicolae Tudor:
(4)
fotografii
(4)
microeseu
(3)
aparitie editoriala
(2)
forta
(2)
informatii
(2)
ioan ivascu
(2)
mk
(2)
retrospectiva fm
(2)
sinceritate
(2)
5
(1)
I
(1)
Revista Extemporal liric
(1)
adrian paunescu
(1)
apa de niciunde
(1)
apel
(1)
asteptare
(1)
bagaje
(1)
baia mare
(1)
biblioteca foto
(1)
canalii
(1)
confesiuni
(1)
constienta
(1)
constiinta
(1)
curaj
(1)
dacia xxi
(1)
dezamagire
(1)
dorinta
(1)
eseu
(1)
familie
(1)
fire
(1)
firesc
(1)
iertare
(1)
ingadunta
(1)
intre Maramures si cer
(1)
iubire
(1)
ivascu
(1)
lupta
(1)
malini
(1)
marius grozea
(1)
minte deschisa
(1)
moralitate
(1)
naturalete
(1)
nostalgie
(1)
nt
(1)
onestitate
(1)
open mind
(1)
petre dulfu
(1)
polemica
(1)
povestea unor fotografii
(1)
presa
(1)
primavara
(1)
proza
(1)
putere
(1)
razboi
(1)
reciprocitate
(1)
sacrificiu
(1)
schimbare
(1)
stihuri incerte
(1)
stima de sine
(1)
suflet
(1)
supravietuire
(1)
tamaduire
(1)
teod
(1)
tipare comportamentale
(1)
vindecare
(1)
despre "forta morala"
TOT RAUL SPRE BINE
Nicolae,draga,…Eu am peste 50 de ani. Dintr-o experienta relativ recenta prin care a trecut cea pe care m-am obisnuit s-o numesc din liceu “patria mea”,”patria noastra”,mi-am putut da seama ca uneori nu se stie prea bine cine in cine trage si de ce.
De aceea,gasesc ca “forta morala” ar putea fi un subiect de meditatie incitant,
nu neaparat pentru blogul asta,(dar de ce nu?)
“Forta morala”,ca sa fie intr-adevar o “forta”,trebuie sa vina din interiorul fiintei. Iar ca sa vina din interiorul fiintei este nevoie ca omul sa-si dea seama si sa-si poata recunoaste ce are in interiorul propriei fiinte. (nu zic ca omul n-ar avea nevoie si de o sustinere morala din afara). Daca isi poate constientiza propriile deficiente,omul constient va putea,pe deoparte sa nu-i mai urasca pe cei care aplica alte principii si alte criterii decat cele pe care el-personal considera ca ar trebui aplicate,iar pe de alta parte ar fi dispus sa-si imbunatateasca caracterul propriu,ceea ce este usor de constientizat ca va folosi lumii.
Din cate am inteles eu de la Descartes,”eu sunt” ceea ce ma face/imi permite sa stiu despre mine ca exist. Ma misc,actionez,…dupa care imi pot da seama daca e bine sau e rau ca am zis ce-am zis si am facut ce-am facut,in functie de ce simt in legatura cu asta. Ma aflu pe mine insumi prin emotiile*,amintirile* si gandurile mele*. Asta ma ajuta mai degraba sa “merg catre” cine/ce sunt eu de fapt decat sa si “stiu” dintr-o data. Odata ce mi-am identificat capacitatea de a-mi creea ganduri proprii,mi-as putea permite sa folosesc oricare din aceste 3 elemente(*) pentru controlul asupra celorlalte 2,si asta imi foloseste in relatie cu celalalt/(fiecare din toti ceilalti). Faptul ca pe un astfel de blog apar ganduri si idei care sunt puse in miscare de semeni de-ai mei e un lucru bun,fiindca tine de viata,si daca tine de viata este o forta. Dac-ar fi “sa sap”,dincolo de faptul ca “morala” este un aspect incontestabil al vietii,as putea spune ca ”viata” este o consecinta a moralei. Se poate deduce lesne ca atat “morala” ca si “viata”,evolueaza. S-ar putea sa traim niste timpuri care ne vor pune in situatia de a ne schimba caracterul ceva mai “in forta” decat acest lucru s-a intamplat pe parcursul veacurilor. Spun asta fiindca viitorul n-are cum sa fie altul decat cel care se va prezenta ca o consecinta a propriilor caractere. Ideea e sa faca fiecare ce crede de cuviinta:nici mai mult,nici mai putin. Dar asta se si intampla de la sine. Pentru moment,as defini “forta morala” prin sintagma “tot raul spre bine”. In ceea ce priveste”moralitatea mea”,mi-am dat seama ca atunci cand ma simt bine in pielea mea nu mai deranjez pe nimeni,fiindca nu mai am nevoie sa deranjez pe cineva,iar iluzia ca altul m-ar putea deranja tine de proverbul cu calul care moare de drum lung si cu omul care moare de grija altuia Singura problema care ramane de rezolvat este sa-mi corectez deficientele ca sa ma pot simti cu adevarat bine in pielea mea,ci nu numai sa ma prefac/de amorul artei ca m-as simti. Multumesc,mk
COMENTARII:
Puneti problema delicat si ma impingeti la extrem cerandu-mi o analiza a propriilor deficiente si o autocorectare pentru a ma simti bine in propria piele, dar cu lanterna in ochi a proverbului ce creeaza spaima mortii prostului de grija altuia.
Draga MpunctK,
Am aparut si eu tot acu vreo 50 de ani intr-o comunitate care a inteles de milioane de ani sa se organizeze intr-un sistem politic. Deci dreptul la organizare este un drept al omului, si reiese si din ce spune Descartes: Eu am dreptul sa ma aflu pe mine prim emotii, amintiri si ganduri, sa-mi imbunatatesc caracterul si sa fiu astfel folositor lumii, daca eu cred de cuviinta sa ma implic. De preferat este sa te implici cat poti de mult si nu… exact cat trebuie.
Acest blog functioneaza ca o biblioteca in care sunt puse laolalta scrieri/atitudini despre viata imediata. Acest “lucru bun” este o forta doar in masura in care se observa ca diversi creatori au aceeasi atitudine de respingere a lumii actuale si, fara s-o spuna, doresc/cer schimbarea ei. Repet: creatori diversi, fara sa stie unul de altul, fara sa fie platiti sau sa execute vreun ordin, “merg catre” SCHIMBAREA ACESTEI LUMI.
Acum se pune problema daca am voie sa fac eu asta sau oricare altcineva?
Aici este limita (dv?): Daca omul are destinul prestabilit, inseamna ca raul lumii este trimis special sa produca meditatii/evolutii spirituale si trebuie lasat fiecare individ sa faca tot ce poate sa treaca de la suferinta crunta la cat mai bine in propria piele.
Numai ca…
eu am emotii, amintiri si ganduri. Acestea imi arata clar ca raul care exista in jur nu provine de la Dumnezeu ( inteleg cand se produc nenorociri si dezastre prin cutremure, secete, furtuni s.a.), ci de la om. De la omul care face parte dintr-o structura a puterii sistemului, sistem care poate fi prost, daca forma de organizare nu aduce bucurie/mai bine celor condusi.
Sa luam un exemplu: eu vietuiesc pe o patratica de pamant si sunt singur ca Robinson Crusoe. Dumnezeu mi-a oferit natura sa pot supravietui, raul nu poate veni decat de la Dumnezeu sau din interiorul meu, orice suferinta provocata mi se pare astfel dreapta. Acum sa vedem ce se-ntampla cand, langa patratica mea, asezam un al doilea individ? Inainte, daca alergam ore intregi sa culeg mure, odata obtinute, puteam sta/medita linistit, acum incep sa nu mai am liniste fiindca este posibil ca vecinul meu sa se opuna suferintei firesti (foamea sa ) autoprovocate prin delasare si sa-mi fure murele, prin aceasta sa-mi transfere suferinta. Adica el sa se simta bine in pielea lui cu pretul suferintei mele. Daca mai aducem un individ intr-o patratica incepem sa ne organizam si facem de paza cu randul. Daca mai aducem inca un individ, cel mai puternic va deveni sef si… astfel incepe organizarea statului- (degeaba!), dezastrul. Statul inchipuie programe fel de fel si-ncepe sa-mi ceara sa alerg toata ziua dupa mure si sa I le dau lui, de a ajuns pana acolo incat eu, care muncesc, sa nu am decat suferinte provocate de saracie, plus ca nu mai am timpul binefacator al meditatiei, deci al echilibrarii sufletesti de pe timpul cand eram singur.
Statul a devenit cu timpul o gasca de privilegiati care plateste autoritati sa controleze prostimea, dar ei nu sunt trasi la raspundere. Eu cred ca o forta morala, adica o organizatie cu oameni neplatiti de sistem si-ar putea crea parghii sa oblige statul sa respecte legile/promisiunile, sa-l oblige sa renunte la privilegii si sa actioneze cu egala masura pentru toti membrii comunitatii, avandu-se grija ca nimeni sa nu sufere de FOAME (cel putin)
Daca societatea civila nu s-a organizat, a platit cu razboaie si revolutii, fiindca a fost pusa deseori in situatia sa nu mai suporte suferintele provocate de sistem/oamenii suspusi.
Asadar ideea organizarii fortei morale ca organism civic nu este deloc gresita. O sustin emotiile, amintirile si gandurile novatoare.
Ma opresc aici, poate continuam discutia fiindca, dupa cum bine spuneti: “forta morala” ar putea fi un subiect de meditatie incitant”
Un comentariu:
Don Quijote (1)
25/02/2010
Pot vorbi despre crime, sex, pistoale, trădări, drame personale, globale,cataclisme, sânge, ploi,noroi, vorbe grele, abanadon, spionaj, speculă, puşcărie, speranţă, pipăială, orbire, boală, moarte, beţie, blesteme, despre orice, dar eu nu-l voi uita niciodată pe bietul hidalgo, Rătăcitorul Cavaler al Tristei Figuri, voi scrie o monografie aşa cum merită. Deși n-am fost și nu sunt Don Quijote, iar tu nu ești și n-ai fost Dulcineea, o disperare sfântă mă dezleagă de oricare ridicol. Ești femeia. Deși-i citesc pe Dante și Petrarca, pe Shakespeare, Eminescu și pe Goethe, o disperare sfântă mă dezleagă de oricare ridicol. Tu ești Lethe . Căci nu mă vezi, nu știi nimic de toate cutremurările din vise și aevea, cristalul din privirea ta e rece și raiul meu e sumbru. Tu ești Eva. Eu numele ți-l voi ascunde-adânc, în mine, în fibrele nervoase, fine.
Tot mă gândesc la Annabel Lee, o durere ce vine din sânge, din creier, îngerii urcă și coboară, sunt mii, durere pulsând cu putere de gheizer. Va fi cândva dimineață, va fi numele ei purificat de dorință? Noaptea, prin somn, Annabel Lee trece frumoasă, de nume desprinsă și nu poartă numele de Annabel, eu sunt acela care-o cheamă hoțește, sufletul ei, nevăzut porumbel, eu, păcătosul, dorind-o trupește…. Oamenii se scoală de dimineață, pentru a se chinui ziua-ntreagă, spune profesorul, pune o față de masă, struguri, lichior de fragă, când nu vom mai plânge din pricina morții, vom fi mai fericiți, oare?Se ridică profesorul, umbra nopții în locu-i se așează, pe fotoliul tare. Cugetând la tine, poți permite intrarea hoților în cetate? Câinele de sub masă sughite, mobila scârțâie, cumpărată în rate. Ia-mă cum sunt, deși nu-ți sunt tată, nu-mi poți poți fi dușman niciodată, profesorul iese, câinele-n lesă pare un monolog dintr-o piesă. Totul este să-ți păstrezi caracterul, spuse profesorul părăsind parterul cu capul în jos, pe fereastra deschisă, de unde ajunse pe o narcisă,1sunt un om oarecare, nu luați exemplu, templul grecesc este numai un templu, priviți-l de pildă, pe Harold Lloyd atârnând la etajul o sută doi, să te plimbi cu o fată de ziua victoriei înseamnă să ierți toate erorile, spune profesorul, pune mâna pe clanță și pleacă din școală cu o ambulanță.
. A venit și seara, roua strălucește, stau la o răscruce, inima pândește, luna curge-n valuri pe acoperișuri, undeva se-aude cântecul în stihuri, este pacea sfântă, ca-ntr-o casă veche, frunzele din arbori cântă la ureche, iar departe-n zare, dincolo de cețuri, paznicul vieții ne socoate prețul.
Boris Marian Mehr,
Trimiteți un comentariu