luni, 9 aprilie 2018

carte:Vitralii pe un interior scorojit, de Teodor Dume

Această carte este dedicată altor doi "berbeci" dr. Gheorghe Grigurcu, (născut pe 16 aprilie) cu cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani, şi Ionuţ Caragea, (născut în 12 aprilie)

*


Cartea "Vitralii pe un interior scorojit", 128 pagini
- Coperta şi tehnoredactare: Mioara Băluţă
- Editura PIM (acreditată CNCSIS - 66/2010
- Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a Romaniei
DUME, TEODOR
Vitralii pe un interior scorojit: (aforisme, citate, gânduri-sentimente)
Teodor Dume, - Iaşi: PIM, 2016
ISBN 978-606-13-3006-5

821.135.1-84

- cuvânt înainte: Ionuţ Caragea

- repere (referinţe) critice selective din comentariile pe textele autorului apărute pe poezie.ro şi publicate în carte:
Sorin Cerin (filozof, autor de aforisme, eseist, poet şi romancier)
Călin Sămărghitan
Adrian Suciu
Nicolae Popa
Nache Mamier Angela
Cristina Ştefan
Ottilia Ardeleanu

*

*Cuvânt înainte


Cunoscut mai ales pentru frumuseţea sfâşietoare a poemelor sale autobiografice şi profund spirituale, Teodor Dume, aflat la etapa sedimentării ideatice şi filozofice, încearcă şi reuşeşte cu minuţiozitate să persifleze vaguitatea şi să-şi cristalizeze gândurile în volumul „Vitralii pe un interior scorojit”. Nimic riscant, nimic superfluu; evoluţia scrierii sale este firească şi pune în valoare înţelepciunea maturităţii creatoare. De altfel, Teodor Dume este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori de aforisme ai momentului, o dovadă în acest sens fiind includerea sa în Antologia aforismului românesc contemporan, o lucrare de referinţă realizată de Asociaţia Culturală Citatepedia. Pot afirma că, împodobindu-mi casa sufletului cu bijuteriile sale lirice, nu am aflat toate răspunsurile la întrebările cele mai complexe ale vieţii, dar am fost provocat să caut mai departe drumul care duce către fericire, adevăr şi absolut.

(Ionuţ Caragea)


*O inspirată reflexitate


Fără nici o îndoială, aforismele lui Teodor Dume, sunt un rezultat al împletirii reflexivităţii ideatice coroborate cu o notă poetică care primeşte la rândul ei o diversitate de colorituri, nuanţând o substanţă certă şi originală a unei realităţi a afirmaţiilor definitorii, care confirmă o balanţă a intensităţilor unor trăiri, mai mult sau mai puţin ,însărcinate cu un nou născut care se numeşte Speranţă, cum ar fi atunci: „când iubeşti în interior se produce o mişcare, o diversitate de lucruri şi atunci lumea e perfectă” sau „fără începuturi rostul cuvântului se pierde la marginea lumii unde infinitul e o rază sub care se ascunde Dumnezeu”. Divinitatea e rostuită la Teodor Dume în ipostaza salvatoare care dă sens existenţei, prin iubirea şi ura ce devine o osie care învârte roata întregului eşafodaj al lumii prin care ne ducem zilele: „iubirea este singura modalitate de a privi în oameni iar ura tăişul suferinţei”.
Luate în ansamblu, aforismele lui Teodor Dume, par a fi mai degrabă versetele unei biblii existenţiale, asezonată cu un realism tulburător de o inspirată reflexivitate în armonie relaţională cu efectele şi cauzele lor.

*Sorin Cerin,
(filosof, autor de aforisme, eseist, poet şi romancier)



*Citindu-l pe Teodor Dume mi-am reamintit de atingerea evanescentă a poeziei. Intim şi melancolic, resemnat şi robust, sensibil şi lucid. O suită de expresii foarte izbutite şi de o mare sugestivitate fac deliciul cititorului dezvăluind un univers liric ce se smulge simplului subiectivism şi universalizează trăirea poetică a autorului.

(*Călin Sămărghițan,
scriitor)



*”dacă eu sunt poarta spre cer
şi Dumnezeu este calea
atunci copilul meu va fi
consistenţa trupului sau
şoapta morţii trupului meu?”
(poarta spre cer, de Teodor Dume)
…foarte bun, un fel de concentrat liric, scris la tensiune înaltă şi lipsit de concesii. Chiar dacă felul ăsta de scriitură e greu de digerat (mă refer la "încifrarea" versurilor şi la efortul de analiză cerut de fiecare dintre enunţurile lirice în parte) cred că, în cazul unor texte de o asemenea calitate, lectura merită efortul.
(*Adrian Suciu,
scriitor)




* poezia lui Teodor Dume devine la fel de clară precum Ideea de Dumnezeu:
"în a şaptea zi când Dumnezeu
deschide albumul cu fotografii
priveşte şi lasă un semn
totul pare să fie perfect"

(*Nicolae Popa,
scriitor, Republica Moldova)

* Poetul Teodor Dume deschide ochii mari, face un inventar insolit a minunilor lumii, creează o "corolă de minuni" proprie, utilizând tehnici apropiate de poezia asiatică
sunt mici poeme - rugi - şoapte line înspre cosmos unde se află hieroglifele eternitaţii care îl aşteapta, în şirul străbunilor deveniţi praf stelar.
Magia poeziei calmează angoase, cheamă clapele melancoliei, pentru ca treptele să fie cât mai line, când va veni clipa, în fond "mioritică" de contopire cu cerul.
Acest exerciţiu cere o concentrare, o meditaţie si o disciplină de creaţie apreciabile.

(*Nache Mamier Angela,
scriitor, Franţa)



*când simplitatea expresiei, naturaleţea transmiterii fac sinusoide existenţiale, este poezie.
mulţumesc, Teodor Dume!

(*Cristina Ştefan,
Lira21)



* Poezia dumiană este una a stărilor. Starea de singurătate, starea de aşteptare, starea de visare, starea metafizică, starea de meditaţie, starea de nedeterminare, de nedumerire, de aflare pe o margine sau alta a sinelui, a lucrurilor apropiate ori îndepărtate. Citind de la un capăt la celălalt, rămâi cu impresia că poetul Teodor Dume este în continuă stare de meditaţie. El îşi pune întrebări despre viaţă, fie din postura de copil, fie din cea a tatălui său, fie chiar din postura de tată la rândul său.
De fapt, grupajele sale poetice din versuri scurte care se dezlănţuie pe verticală, ca un plânset, uneori sintr-un singur cuvânt, sunt idei emise în baza unor inepuizabile meditaţii asupra rostului vieţii, asupra propriului rost.

* (Ottilia Ardeleanu)

***
nici chiar moartea nu doare
mai tare decât dorinţa
de a iubi
sau a fi iubit
dar să nu uităm că şi iubirea
e o moarte lentă pe care Dumnezeu
o acceptă ca jertfă pentru oameni
*
nimic nu poate fi perfect
într-o lume
mereu în mişcare
*
sexul îi apropie pe oameni
dar nu le schimbă atitudinea
*
iubirea este singura cale
prin care inima îţi vorbeşte
despre celălalt
*
cine se hrăneşte cu iubirea celuilalt
devine o singură fiinţă
*
dureros e să iubeşti pe cineva şi
să nu ai niciodată curajul de a-i spune
*
trecutul este o rană care sângerează ori de câte ori privim în noi
*
timpul dintre iubire şi om
se măsoară în fericirea celuilalt.
*
în faţa iubirii îngenunchezi umil, însă poţi deveni sclavul ei dacă nu ştii momentul în care să te ridici
*
durerea este singura parte a vieţii
care te învaţă cum să învingi moartea
*
daţi-mi un motiv care să mă facă fidel doar unei singure iubiri
*
noaptea este singurul loc în care îţi poţi depozita grijile
*
acceptă-ţi durerea ca parte din tine şi te vei bucura pe deplin de ceea ce eşti
*
înăuntrul meu e strâmt, nimeni nu intră, nimeni nu iese
e o lume numai a mea cu reguli stricte
numai că nu-mi dau seama cine
a trecut ultima oară prin mine
*
poate sunt vinovat în ideea că n-am ştiut
să aprind o lumânare pentru tata
dar exista riscul să nu pot să-l mai strig
*
câteodată mi-e frig şi sunt trist şi atât de singur încât mă aud când îl strig pe Dumnezeu
*
oare de ce se moare fără ca timpul
să-ţi îngăduie să te cunoşti pe tine însuţi
*
oamenii au multă dragoste însă nu şi puterea de a o dărui
*


rogu-vă, călcaţi încet

asemeni umbrei
mă retrag în mine pentru
a mi se ierta ceea ce am fost
o taină...



pe voi toţi,
cu mult drag!
teodor dume,

Niciun comentariu: