luni, 31 martie 2008

scrisoare deschisa catre omul sarac

1
(Forta Morala)

Dragul meu om sarac,
Daca erai atent acum cateva milioane de ani nu ajungeai azi sa n-ai dupa ce bea apa. Iti ofer sansa luarii de la capat. Altfel.
Ai muncit atata timp platind taxe peste taxe si nu te-ai ales cu nimic, intr-o zi o sa te duci la 2 metri si se va alege praful de tot.
Cu cat vei tacea si vei sta deoparte cu atat va dura mai mult timp si-mi va fi mai greu sa schimb lumea aceasta nedrept alcatuita.
Asadar, te chem sa m-ajuti. Macar retine adevarul meu si ai incredere in "Forta Morala" care s-a nascut pentru tine, da-i sansa si curaj sa se ridice si sa faca ce are de facut. Nu citi mai departe, opreste-te, daca nu vrei sa afli cum se poate schimba lumea sau daca esti convins ca aceasta nu se poate schimba. Este posibil sa nu realizez nimic fiindca tu si altii, toti, nu ma veti incuraja, ori mi se va astupa gura intr-un fel sau altul. Sunt insa fericit daca aceasta scrisoare a ajuns la tine.
Sa stii ca niste nemernici au pus mana pe pamantul pe care ti l-a lasat Dumnezeu si te tine cu chirie, stiind ca ai nevoie sa mananci zilnic, te-a asteptat sa le bati in poarta pentru a cere de lucru. Acestora nu le ajunge o farfurie cu mancare, nu le ajunge un hambar, doua, vor tot ce e in lumea asta innebunind ca nu o pot avea pana deseara, in timp ce tu trebuie sa nu ai nimic.
Nu este normal ca o fiinta umana sa lucreze la alta fiinta umana, fiecare trebuie sa lucreze pentru sine.
Stiu, foarte multi sunt puturosi si prefera sa traiasca de azi pe maine. Dar s-a ajuns la aceasta obisnuinta fiindca nu exista speranta. Speranta demnitatii umane. De aceea va fi greu sa te trezesti si sa te scuturi de rele fiindca ti se va arunca in fata ca esti lenes, imputit, betiv, mincinos, hot. Ca tu ai ales sa fii sarac si prost, chiar sunt invidiosi pe tine ca esti, pare-mi-se, al naibii de … fericit!
Tu stii ca nu puteai ajunge sus oricat ai fi invatat, muncit sau cat ai fi fost de cinstit. Mai trebuie sa ai relatii sau bani multi pentru a-ti cumpara un loc caldut in jurul sacului cu bani. Dreptatea a fost si este inca oarba cu tine, te gaseste mereu vinovat..
Lumea s-a dezvoltat anormal folosind la inceput forta fizica (americanii au haituit si omorat triburile de indieni pentru a le lua aurul si pamanturile), iar, de la un timp, nedreptatile sunt facute prin inteligenta – aceasta isi ia o parte grasa din tot ce exista si gaseste solutii subtile sa inrobeasca, cea mai parsiva fiind iubirea (adica… mangaind!) Inteligenta e mai rea decat sarpele tinut la san, acela invie si omoara, dar cei inteligenti chinuie, te-au adus in stare sa vii singur cu lanturi la maini si la picioare sa muncesti pentru o gura de apa cat de cat indulcita. Cei inteligenti sunt fiii nostri, vecinii nostri ce au beneficiat de respecttul si dragostea omului simplu care si-a recunoscut limitele. Nu l-a lasat de mic pe cel destept sa-si faca bataturi in palme, i-a luat din manute toporul, coasa, furca ori sapa si l-au trimis sa citeasca. Astfel a evadat din duzina devenind invatator, doctor sau avocat. Si, nu numai ca au uitat de unde a plecat, s-au intors cu nerusinare si cer de la obraz, umilind si exploatand oameni sarmani. Iau bani de la stat si mai cer fiecarui amarat ajuns la mana lor inca pe atat. Fiindca au descoperit confortul, placerea statului degeaba, nu mai suporta frigul, caldura, vrea haine de la Paris, blanuri scumpe, parfumuri, masini luxoase. Au inceput sa se ia la intrecere intre ei: care imbolnaveste si omoara mai repede, care infometeaza mai mult. Si se falesc in carti aurii.
Tu nu poti sa devii decat un prost fiindca n-ai bani sa platesti meditatii si ani de studii in orase scumpe, ori mori cu zile acasa, in dureri groaznice. Care e normalitatea vietii? Sa fii prost, sa fii destept? Cred ca normal inseamna si sa te lasi in voia sortii, daca e adevarat ca ne e scrisa dinainte. Numai ca voia aceasta nu-ti mai ofera ceea ce oferea candva lui Adam sau Evei. Acum pasarile, animalele, pestii, natura intreaga nu mai apartine tuturor, ci cuiva anume, si nu poti lua din ele, ca pe un drept al libertatii, fiindca devii hot.
A sosit timpul ca pamantul sa se imparta la fiecare suflet uman viu, fiindca nu mai suntem putini, sa fie loc pentru fiecare, am ajuns sa stam unii peste altii in blocuri sau cate 6-15 intr-o camera. Sa se imparta pamantul si sa-si vada fiecare de patratica lui, sa nu-l intereseze de-a lu' altu'. Nu conteaza ca se va arata un act. Primul om care a vandut ce act a avut? Cine i l-a dat? A fost o conventie intre oameni. Inseamna ca primul propietar a luat gratuit ce nu-i apartinea. Deci putem sa facem alta conventie ceruta de istorie, sa impartim pamantul egal si pentru totdeauna fara ca acesta sa mai fie vreodata obiect de tranzactie.
Dar asta inseamna revolutie, omule sarac, si ti-e frica sa ceri modificarea Constitutiei in acest sens ori vom fi opriti cumva. Nu ne ramane decat sa cucerim fiecare patratica de pamant cumparand-o. Stiu ca esti bun, ca nu intorci spatele, ca cel care are. Ajuta–ma sa pun in miscare aceasta idee. Cel mai greu este sa incepi. Da-mi din putinul tau, trimite-mi 1 leu si grabeste-te, eu nu mai am mult timp de trait; putin cu putin se va aduna si voi putea cumpara 5 ha de teren si sa fac o casa pentru o familie nevoiasa ce cara in spate trei copii. Sau vino tu si daruieste-le cu mainile tale, daca nu ti-am castigat increderea. Inchipuieste-ti ca ajuti la inaltarea unei biserici.
Schimbarea lumii nu poate fi facuta decat de cei care au nevoie de ea; adica de noi, oamenii saraci.
Iar daca nu poti si nu poti, ajuta-ma facandu-i sa inteleaga aceasta scrisoare cei care te inconjoara. Poate nu stiu prea bine sa citeasca.

2
(Pamantul)

Nu aveam ideea de a schimba lumea, daca nu vorbeam cu oamenii si nu vedeam cu ochii.
Solutia pamantului pe care ti-o ofer este, stiu, un fel de condamnare silnica pe viata.
Dar mai stiu ca omul este si un pic comod. Daca ar avea bucata indestulatoare de pamant ar voi si tractor sa are, si elicopter sa erbicideze, si oameni sa-l praseasca, si, si, si… A uitat ca acelasi pamant era scormonit odinioara cu unelte din piatra. Mai stiu ca te revolti cand vezi cat de usor castiga banii prostituatele, artistii, fotbalistii, angajatii televiziunilor, bancarii, birocratii in general, politicienii. Altfel nu te-ai sacrifica sa-ti tii copilul in scoli pentru a ajunge sus. Adica sa traiasca fara a munci din greu ca tine, sa-i fie bine macar lui.
Impartirea pamantului va fi in realitate un esec, presupunand ca asta s-ar intampla, daca nu vei fi si ajutat sa te muti acolo, sa ai gata facute cele ce ti-ar putea asigura existenta. Perspectiva obtinerii unui pamant ar putea insemna si perspectiva unor locuri lasate de izbeliste, refuzate de tine, fiindca te-ai obisnuit cu modul de viata actual, poate ti se pare chiar atractiv sau mai sigur. Schimbarea inseamna si o ruptura dureroasa de cel care esti, inseamna chiar pustietate, inapoiere. Si s-ar putea sa nu vrei asta. Dar ar fi punctul zero al intoarcerii spre Raiul asa cum era cand era doar Adam si Eva. Si te-ai invatat sa privesti cum trec oamenii pe strada, sa bei la carciuma, sa vorbesti si sa fii ascultat de prieteni, sa glumesti cu ei, adica sa fii un fel de erou in fiecare zi. De aceea s-ar putea sa nu vrei paradisul pentru copiii copiilor tai, pentru ca ti-a fost tie greu si-ti este, si ti se pare, probabil, drept sa le fie si lor.
Lasa-ma sa-ti vorbesc acum despre cei mai vrednici oameni ai tinutului meu: sarbii. O familie tanara a castigat anul trecut cat nu castigi tu intr-o viata muncind pamantul profesionist si nebuneste. Haide sa socotim impreuna. A pus 100 brazde cu arpagic, inmultit cu 100 kg /brazda fac 10000 kg recolta. Inmultit cu 7 lei noi kg fac 70000 lei? Cat a costat totul? 50 carute cu nisip pe care le-a adus singur de pe prundul Buzaului, samanta care e scumpa, udatul, plivitul, recoltatul. Banii astia i-a obtinut pe a 20-a parte dintr-un ha si doar in trei luni. Dar anul incepe devreme cu laptucile, ceapa verde, ridichile. Gradini cat vezi cu ochii. Apoi rosiile, castravetii,varza, cartofii, vinetele, ardeii (stii cat costa 1 kg de boia?) ceapa, prazul, morcovii… 2-3 recolte pe an, plus sere. Plus porci si pasari de n-ai loc sa calci. Nu exista o palma de loc nefolosita. Are secretele lui si-l iubesc pentru ca are pe drept si munceste de la 4 dimineata pana noaptea tarziu.
De ce, totusi, pamantul? Fiindca asta a fost visul sarbilor, sa aibe pamant cat de mult. A pus unu cartofi de n-a mai putut sa-i scoata din pamant, au ramas pogoane intregi neculese! Sarbii (de fapt bulgari) au fugit de turci, si-au zis "sarbi" sa li se piarda urma, si au lucrat pentru boierul Marghiloman stand in corturi. Cu timpul s-au injghebat. Dupa revolutie s-au extins. Se plang de munca de ti-e mai mare mila Cand ii vezi, vin haisiti, cocosati de aplecaciune, distrusi… Injura pamantul, dar nu se lasa nici unu'. Se scoala cu noaptea-n cap si fac ce trebuie. Daca nu a crescut si nu a vandut toata salata pana pe data de, intoarce pamantul de ti-e mai mare mila, nu se uita, pune recolta a doua, O zi pierduta inseamna sa intarzii culesul urmator cu o zi. Stie cand rasare varza cu precizie de sfert de ora. Era unu agitat, nu-si gasea locul. "Ce ai?" il intreb . "Nu pot sa stau, astept sa rasara varza la 12 fara un sfert!" Si am lasat totul balta sa vad si eu minunea. Asa era. I-am citit linistea si bucuria din ochi, am vazut cum mangaia pamantul. Iar pamantul se bucura mai profund decat ar putea orice femeie.
Acu-i vezi ca trec cu carutele pline varf. Trec si-mi lasa si mie, dar nu pentru c-ar fi milosi, ca sunt aspri. Iar curtile lor fac loc masinilor noi, tractoarelor; au forat fantani peste fantani in gradini, isi lungesc casele, fac vile copiilor, au aur, valuta, bani in banci. Au rezerve in caz de seceta prelungita (2-3 ani). De unde toate acestea? Din munca pamantului.


3
(Paradisul)


Iti scriu inca, este primul lucru pe care pot sa-l fac, si este... scrisoare deschisa cu speranta ca adversarii nostri vor intelege grozavia la care ne-au impins.
Depinde numai de tine daca vei ramane doar cu scrasneala dintilor.
Sistemul actual presupune ca cineva sa-ti ofere ceva foarte scump, iar altcineva la fel. Forta de munca este la mijloc. Trebuie sa fie exploatata sa produca mult si sa coste mai nimic pentru ca cei care platesc, "saracii!" sa castige si ei ceva… Pentru a-si satisface nevoile personale care intotdeauna sunt altele decat ale celor pe care-i trudesc. Tu, daca ai o haina, iti mai trebuie alta?
Omule bun, animalele sunt mai hotarate decat omul. Catarul se-ncapataneaza si refuza munca. Vaca nu-ti da laptele daca nu vrea ea. Este oare normal ca un om sa aibe foarte mult, iar altul mai deloc?
"Dar spalatorul de WC are 500 de lei!" imi striga ieri un oponent. Da, 500 pe stat, 400 in mana. Acum scade curentul, intretinerea, televizorul, apa, gazele, transportul… si ce ramane imparte la 4-5 guri! Orice om trebuie sa aiba existenta fizica asigurata, iar cel care munceste mai mult si e capabil poate sa aiba oricat, nu se supara nimeni.
Fiinta umana este inzestrata cu ratiune si aceasta ar fi trebuit sa-l impinga sa aibe responsabilitate pentru semeni. Cel inzestrat cu multa ratiune, nu numai ca nu a facut si nu face nimic in directia asta, dat a profitat de situatii dureroase si ti-a cumparat pamantul. Sau a creat lumini si atractii vulgare de te-a adus la oras. Astfel, ai lasat in paragina limba de pamant mostenita de la cine stie cine. Pe care ti-a luat-o noul Tanase Scatiu si nu ti-a dat nimic pe motiv ca nu s-a facut. Ca sa ajungi la dracu-n praznic si sa-l cultivi n-ai cu ce, nu esti sigur ca nu ti se fura recolta, trebuie timp, bani de transport… Mai bine… duca-se, renunti! Un vecin de-al meu a dat la transport s-aduca porumbul acasa de pe camp mai mult decat ar fi obtinut vanzandu-l in obor.
Totusi va trebui sa ne desprindem din alcatuirea acestei lumi si sa facem o alta. Oricat de salbatici ne-ar considera unii. Uite, se aliniaza cu preturile UE: gazul, benzina, apa, curentul electric, telefonul…Vei ajunge sa nu poti face un ceai din castigul tau. Si vei trece la post negru si vei muri exact cand te vei invata sa traiesti fara sa mananci. N-ar fi mai simplu sa se duca dracului si astea care costa atata? Sa nu mai fii nevoit sa le folosesti? Cere dreptul tau la pamantul pe care ti l-a lasat Dumnezeu si nu vei mai avea nevoie de nimic. Si sa le "alinieze" cat or vrea!
Capitanul Nemo al lui Jules Verne traia sub apa, rupt de lume. La televizor am vazut ca-n zilele noastre multi au evadat din aglomeratia civilizatiei si au ales izolarea. Si sunt fericiti acolo, au tot ce le trebuie fiindca natura este generoasa.
Forta Morala te va invata sa traiesti bine fara sa cumperi nimic. Trebuie doar sa lupti pentru a avea pamantul tau. Semneaza formularul pe care ti-l trimit sa putem demara modificarea Constitutiei. Si-n cateva luni se poate termina totul. Altfel se va prelungi suferinta infometarii inca multe sute de ani.
Forta Morala nu este o ciudatenie, ea trebuia sa existe dintotdeauna. Ma intreb cum de nu si-a dat nimeni seama atatea milioane de ani de simplitatea acestei necesitati? Grabeste-te si vino, timpul nu mai are rabdare. Te vom asculta cand, vezi bine, nimeni nu te asculta, cuvintele tale le vom tipari intr-o foaie volanta si va circula de la unul la altul pana vom avea posibilitati pentru mai mult.
Daca societatea actuala te ignora, deci nu doreste decat sa-i faci treburile grele si mizerabile, facem o alta. Democratic.
Vom cere dreptul nostru, mostenirea oferita de Dumnezeu creatiei sale – pamantul - si ne vom duce fiecare viata acolo refuzand tot ce societatea actuala produce. In trei ani iti vor creste pestii. Si nu ti-i va fura nimeni fiindca ar avea fiecare pestii lui. Omule, daca vei voi sa stai toata viata cu burta la soare, vei putea, doar vei intinde mana si vei lua cate un peste sa-l mananci cand iti va fi foame. Vei avea mai multi decat poti manca. Vor fi ai tai si nu va trebui sa platesti nimic nimanui, in timp ce azi trebuie sa muncesti din greu, si nu se stie daca-ti poti permite sa-i cumperi. Vei avea mancarea asigurata si poti medita in liniste, sau poti iubi tot timpul Eva ta, asa cum facea primul om.
Daca vei dori doar sa bei, poti pune vie si pruni si le vei bea lichidele. De ce ti-ar trebui masina sau aur sa-l porti la gat? De ce sa-ti trebuiasca bani? Nu vezi si tu ca visul oricui este sa aibe atata incat sa poata trai fara sa munceasca deloc? Poti trai astfel fara nici un ban. Dar stii si tu ca un om nu poate face asta la infinit; vine o zi cand va avea placere sa faca ceva cu mainile sale, cand ii va fi drag sa lase ceva frumos si durabill in urma, sa faca ceva cu viata sa. Si atunci te vei ridica iar si vei vedea ca e bine. Fiindca vei munci ca vrei tu, si nu ca esti obligat pentru a avea cu ce trai. Iar munca iti va aduce bucurie si nu suferinta. Vei lucra fara banda rulanta sau fluier la spatele tau.
Inchipuieste-ti: azi muncesti si n-ai, chiar iti este amenintata existenta, dar poti avea totul fara sa faci nimic, lasandu-l pe Dumnezeu sa lucreze pentru tine. Nu va mai trebui s-astepti chenzina sau pensia pentru a putea cumpara ceva mai bun de-ale gurii.
Forta Morala te va ajuta sa–ti obtii pamantul inapoi, daca vom fi destui care cerem acest lucru - democratia permite obtinerea acestui drept.

Un comentariu:

nicolae spunea...

Public acest ecou pe care l-am primit personal.
Nicolae


Titlul articolului: Scrisoare deschisa catre omul sarac
Autorul articolului: Nicolae TUDOR
Ecou: Mda, un articol excelent.
Va rog sa nu postati raspunsul meu.Dar, simt ca trebuie sa va
raspund.Si pe aceasta tema, pot scrie oricind si oricit.
Aveti o idee foarte buna, pe care si eu am avut-o.
Am scris la mai multer foruri "competente", dar degeaba.
Ideea mea nu pornea de la donatii.
Eu propuneam crearea unui depozit bancar din bijuterii de aur.(Acum
adaug si argint.)Depuse de cetatenii care vor sa puna la munca aurul
cumparat si nu sa-l tina de pomana, pentru vane cheltuieli de
reprezentare.(Toti stiu ca banii cheltuiti pe bijuterii de aur, ca si bijuteriile de
aur,sunt bani imobilizati,retrasi din economie.)
Informatii despre acest sistem financiar, am avut de la niste prieteni
de familie tatari, care prin anii '80, imi relatau ca-n Turcia exista
acest sistem de depunere-tezaurizare a bijuteriilor.Nu simpla depunere
in casete,ci depunerea in fondul bancii,pentru care se primeste
dobinda.
In anii '90, sistemul a fost utilizat cu succes de Coreea de Sud.Ea a
iesit din criza financiara determinata de retragerea capitalului strain
prin depunerea de bijuterii ,in banci, de catre simplii cetateni.
Eu dezvoltam ideea,cerind ca deponentii sa primeasca adeverinte ce ar
fi putut tezauriza dobinda si ar fi putut circula intre vii
(vinzare-cumparare),eventual putind fi mostenite.Dobinda capitalizata era tot in
aur.Depunerile erau obligatorii pe 10-20-30 de ani.Posibilitatea
circulatiei chitantelor, anihila efectul blocarii depozitului timp indelungat
(pentru individul deponent).
Aurul obtinut putea garanta un imprumut care se utiliza exclusiv
pentru credite ipotecare in domeniul agricol(pe 20-30 de ani),cu dobinzi
modice.
Intre timp, entuziasmul meu s-a mai temperat.
Nu pentru ca nu-mi mai place modelul (asta a sigurat prosperitatea
Feniciei antice,Greciei antice,Romei republicane,Bizantului
macedonean,Moldovei lui Stefan,etc) ci pentru ca 'nucleul dur' din PCR-Securitate a
gripat problema pamintului.Si asa a ramas.
(Nu stiu de unde am eu dorinta de a avea pamintul meu.Sunt mai multe
explicatii posibile:
-literare; "Ion","Taranii" lui Zola,etc.In "Oameni si soareci",
retragerea la ferma era un ideal al eroilor pozitivi.Chiar daca neintelesi si
haituiti de societatea moderna;chiar daca unul dintre ei a
gresit......Si multe alte exemple.In "Pe aripile vintului", cataclismele sociale
duc la reluarea vietii simple,rurale;in Rusia, revolutia are aceleasi
efecte -"Dr.Jivago"-;in Germania , dupa razboaie lumea tinde iar sa se
refugieze la tara -Erich Maria Remarque-,ETC.
-economice; in comunism, salariile erau mici si piata saraca.Cel putin
la noi.Orientarea spre gospodarii rurale cu curti mari,pentru gradini,
era la mintea oricarui om care gindea;numai ca nu aveai voie sa
cumperi; 5000lei,cit costa pe atunci o astfel de casa cu 2000-8000 mp, se
gaseau.Dupa Revolutie, inflatia galopanta si salariile mizere pentru
intelectuali au dus la aceeasi orientare.
-"genetice"; se pare ca romanii sunt legati de glie si de familie.Sunt
doua trasaturi fundamentale.
In ce ma priveste, am si chef de calatorii si noi spatii.Sunt mai
degraba cercetator-descopeeritor-fondator decit administrator.Dar eu am si
alte gene, asa ca se explica dorul de duca si de afaceri, care coexista
cu visul unei ferme.)
Haideti sa continuam.
In Romania de azi, e f. greu sa obtii un teren.
Pretul este jonglat special in defavoarea celui care vinde ca si celor
multi, care vor sa cumpere.O familie se poate intretine decent cu
minimum 5 hectare,conform calculelor mai multor economisti.Sa iei 5
ha,costa.Mult!Pe linga faptul ca toti economistii europeni considera ca o ferma
eficienta economic porneste de la minimum 20 de ha.
Chiar daca ai bani pentru 1-2 ha si sunt si vinzatori ce au nevoie
urgenta de bani, nu poti lua .Nici la pretul pietii si nici sub , prin
tratative personale.Actele se blocheaza la diferite institutii pe la care
esti obligat sa treci.Fie nu-si dau acordul,fie iti gasesc tot felul de
greseli, fie te amina sine-die, fara explicatii.(Nedarea de mita fiind
doar un pretext pentru curiosi."Nu stie sa se descurce".)
Paminturile sunt mai mult lungi decit late si nu se prea pot lucra
independent.
Paminturile nu au semne de hotar, deci nu stii ce iei.Oricind poti fi
mutat de "unu" ("una"),sau proprietatea iti poate fi mincata an de an
prin mutarea semnelor de hotar.
Paminturile nu au acte.Actele initiale, de punere in posesie, s-au cam
dat.Dar intre timp posesorii initiali au murit,sau paminutirle s-au
vindut "pe vorbe".Daca vrei sa le iei acum si "oamenii din umbra" iti dau
voie, trebuie sa astepti gramezi de acte de succesiune sau circulatie a
paminturilor, intre vii.
Cred ca mai sunt si alte probleme, dar sa ne oprim.
Urcam in palierul urmator (next level)
Daca vrei sa lucrezi pamintul, ai nevoie de o baza de operatii.In SUA,
asta se face chiar pe pamint.Acolo ai casa,ferma,adresa;TOT.La noi ,nu
ai voie sa construiesti in extravilan.Deci, trebuie sa ai o casa la
tara sau macar o vatra de casa.Si acum, astea costa mult.Pe linga faptul
ca "oamenii din umbra" vegheaza sa nu ai doua-sau mai multe case-.Desi
stabii ,chiar de stinga, au o gramada de case.Asta pentru ei,
ptr.stabi.Prostimea a ramas, mai departe, sa fie controlata dupa vechile
mentalitati.
NEXT LEVEL
Dupa ce rezolvi toate aceste probleme, iti trebuiesc....bani ptr.
saminta,animale,lucrari agricole si macar o motocositoare-tractoras (in jur
de 500 E).Ca veni vorba: de ce s-or fi falimentat toate firmele noastre
ce produceau sau puteau produce asa ceva, desi este nevoie de ele ca
de aer?
NEXT LEVEL
Cind, in sfirsit, ai recolta ta, ai surpriza sa constati ca nu poti
sa-ti vinzi marfa.Pentru ca-n Romania nu exista burse ptr. produse
agricole si nici fabrici de conserve, en-gross isti cu depozite speciale si
capital circulant suficient (de obicei dau banii la "vinzarea marfii"
adica....).Prin urmare lucrezi de pomana, piata nu ajunge la tine.Cam
80% din tarani au astfel de probleme.Daca poti vinde ceva din satul tau,
este doar productie monocultura :griu,porumb, foarte prost platite si
care transforma economia in economie de colonie bananiera.
NEXT LEVEL
Daca ai noroul sa ajungi pe piata esti strivit de concurenta
internationala.
Pentru ca fenomenul globalizarii are efecte ciudate.Economistii vor sa
inlature subventiile din agricultura (pentru ca se distorsioneaza
buna functionare a pietelor si deci a economiilor).Un lucru frumos si
sanatos.
Dar..."entre la tasse et les levres" este un drum lung.In practica, in
timp ce-n economia romaneasca nu se prea dau subventii ptr. agricultura
(si nici in rest), toate tarile UE dau asa ceva (inclusiv
vecinii:Bulgaria,Ungaria,Polonia).Ba chiar si vecinii din afara UE sustin
agricultura (Serbia,Ucraina).Si atunci, cum sa rezisti,chiar daca vinzi ceva?
Saracu Rousseua (J.J.)! De-ar sti ca azi, teoriile lui sunt imposibil
de aplicat, nu din cauza relei vointe a oamenilor (bogati) ci din
motive datorate evolutiei vietii sociale si economice.....Din dorinta
protectiilor de toate felurile (stinga asta, cu ideile ei), actul economic si
piata au fost atit de distorsionate,incit chiar ideile fundamentale
ale stingii nu mai pot fi aplicate.(Si mai sunt si multe alte
contradictii intre teoriile fundamentale ale stingii si practica imediata,care au
distrus mesajul initial;sau mesajul era pur idealist,fara a putea fi
aplicat vreodata in practica, pentru ca oricum o montai,tot mitraliera
iesea!).Ce sa mai vorbim de "emanciparea femeii".Cite femei ar accepta sa
se mute la tara, fara confortul vietii de la oras,fara curtezani in
preajma,etc.Ideea dvs. le face sa rida.Sper ca nu v-ati gindit la modelul
"Xiu-Xiu" (bun film,am uitat cum ii zice).
Bun, in concluzie: puteti sa ma considerati prietenul dvs.Va sprijin
ideile, desi sunt constient ca sunt utopii.
Din pacate, nu va pot ajuta decit cu un leu.Cind voi avea mai multi,
puteti miza pe mine.(Adica, daca voi cistiga la loto).
Cu prietenie,simpatie si toata sinceritatea,Munteanu
Mircea,Constanta,Romania