am citit: Valeriu DG Barbu

«ROBI AI LIBERTĂŢII»

libertatea este
o multitudine de alternative
şi în acelaşi timp
una singură
este posibilitatea de a decide
sau nu
de a întreprinde ceva sau nu
de a gândi, simţi, crea
sau nu
Nu înseamnă doar loc,
doar vreme, doar traiectorii
este întâia condiţie dăruită
omului de către Creator:«liberul arbitru»
Măsura ei este bucuria
din gestul dintre un pas
şi următorul când
încă nu-i săvârşit
libertatea o trăieşte fruntea,deopotrivă talpa –deplin doar spiritul,conştiinţa
Cum vă sună expresia:«sunt un rob al libertăţii?!»l
ibertatea-i o premisă
o aspiraţie
şi-i însoţită cu pacea
cu credinţa
viaţa pare o libertate

PIERCING

orăckăială, manelism, burice date cu sclipici, cravate
banale, serviete care se înmulţesc prin înmugurire, batiste
scuturături de ţeste cu sau fără plete, fese fluturând lasciv
explozii, maşini rostogolindu-se în flăcări, pistoale, automate
tonomate cu boli, bâte de baseball, glugi, semne tribale
ţoale largi, zdrenţe, supraelastice, plastic, oţel, lanţuri
din ce în ce mai groase, la 12 ani deja femei
frumoase nasc, pasc iarbă, trag pe nas, se-nţeapă, sex
în scris şi oral, cocktail-uri, gumă, ouă Kinder, PS2, 3…M
Peg4, MMS, OMG, nţ, nţ, nţ, nţ… pastă cleioasă…mă înfurii, arunc
evul şi tv-ul pe geam… ba nu
îl dau pe un canal cu purici şi stau aşa 2 ore
mă uit: iată lumea
flash demonic, cultura demenţei, nicăieri, nicăieri
nicăieri simplitatea lui «iartă-mă», unui pas normal
vrem salturi, ţopăit extrem,
extreme
extraordinariatul
musai în vreme ce pe dinăuntru suntem goi
desculţ în proprii pantofi, ecou la ecou…de ghiorăit de maţe planetar
plâns molcom – fără X-Bass – de copii bolnavi
bolnavi, bătrâni deja la 50 de ani la 30 de ani la
20 de ani, la 12 ani… spectacol
Poftiţi
dar nu-i gratis… ha, ha, ha, ha…
nu receptaţi strâmb, nu cer revoluţii, e bine aşa
e cool, trend, mişto, beton, şukar, fain
de belea… mâncaţ-aş…

DEFOTBALIZAREA MUNTELUI ATHOS

Pithia contemporană admiră
Propriul şi indivizibilul păduche de lux– nu plesneşte trepiedul
29 de zile pentru purificare
între timp
mama idioţilor e mereu gravidă
ghiorăie maţele acestui Pământ
pucioasă pe crucişi doar un munte… şi acela cere
să fie defotbalizat
Ducă-se pe pustii conduce cu 1-0
Foamea conduce în grupe detaşat
Pithia desculţă rânjeşte fotogenic
câteva oi
ucise de singurătate… mocanul
vinde nemioritic arme şi se roagă
sperând să ajungă Alesul– nu, nu-i aluzie la… Thomas Mann
s-a dus în doamna maică-sa
înţelepciunea – cărţile de joc
din biblioteca personală sunt
toate jolly, iar
inima-mi foşneşte precum
bancnotele de… euro
şi suntem ai naibii de credincioşi
……………………
cât mai costă o secundă
de umilinţă la bursă – ia vedeţi
trimiteţi veste sus pe munte
la rădăcina crucii

ALTFEL

mai degrabă scornim blesteme, injurii, jurăminte noi
decât rugăciuni
milenii de artă glorificând instincte –porniri belice, sex,
lăcomie, acumulare şi distrugere–
n-au fost de ajuns pentru a ne face mai buni
obsesii perene au rămas
violenţa, răzvrătirea, orgasmul multiplicat
va trebui să căutăm o formă de artă nouă
nu ştiu, super-abstractizând emoţii înalte?!
nici din cuvinte nu va izvorî lumină
nu le creştem ca pe fiinţe egale cel puţin
le ţinem în sclavie
le exploatăm… până şi sunetele, culorile
le ţinem în lanţuri, docile să ne laude
să ne excite, să ne slăvească intenţiile
altfel nu ştiu…

36
--------
Doamne, buni ne-ai mai făcut
precum toate câte Le-ai făcut,
Doamne, buni mai suntemcâte visuri extraordinare… de fapt
visurile au clădit lumea, visurile o dăinuie
Doamne, ce risipă de aspiraţii…ce risipă de speranţă.
Dacă n-am avea speranţa
poate că am vedea
cât suntem de răi, Doamne
nu mai suntem chip Ţie, a fost doar
o dorinţă a Ta
pe care noi nu prea ne-am îmbulzit s-o împlinim…
poate că nici nu am fi ştiut cum, deprinşi răului
uite cum ne mai umple acesta fiinţa, vremea…
credinţa într-o mântuire rămâne o speranţă a morţii
morţii cea dintâi şi tare ne mai grăbim să ne ucidem
crezând într-o altă viaţă…
Doamne, buni mai suntem în rău
şi rău mai înţelegem
ce-ai vrut de fapt

40.________
acum ştiu, voi muri blestemat
pentru că ignorantul ăla de Adam, cu Eva lui cu tot
au pus botul, curiozitatea, ce vrei…
Doamne, dar cu plantele, păsările, peştii, gâzele,
bacteriile – hai, cu şerpii înţeleg – dar cu celelalte vieţuitoare
ce-ai avut?…ori otrava, arhetipal, a invadat universul?…
ori nu cumva mărul e Pământul, sau ce?
O altă planetă?
Doamne, Tu n-ai ceas la mână şi cu toate acestea,
Ţii la demnitatea timpului, ni l-ai împărţit felii
ca de măr, de blestem, de…

56._______
…cum să nu fiu dezamăgit!…
universul putrezeşte văzând cu ochii, miroase
precum smârcurile cu apă stătută
îi crapă coaja şi-i musteşte vernil
puroiul
cum să nu fiu dezamăgit
pământul, frumos şi blestemat
coaja lui o împungi cu degetul
chifteşte a stricat
până şi bazaltul, minereurile, toate
se fărâmiţează, făină cu iz de gură de mină părăsită
noi, idealişti, căutăm nuferii
fluturi de cristal
ceru-i o chestiune neînţeleasă încă
fiind născut din
acest aici
mă pot vedea vreodată în oglinzi veşnice?
Nu, deci ele mint.
Ori şi ele putrezesc concomitent…
cum să nu fiu dezamăgit
nici sufletele noastre nu-s ale noastre, nimicul este
al nostru, integral…
îmi iau felia de nimic şi-o botez cum vreau
şi-o molfăi în gura mirosind a
univers.

Planeta noastră?…

aceasta este planeta viermilor
nu credeţi?…
aceasta este planeta peştilor, gâzelor…
virusurilor– oameni nu mai sunt decât
ici şi acolo…
am pierdut paradisul de mult
şi pentru a doua oară
sau pentru a câta oară!…