Monacosia

Acest text este preluat din "Cardinalul alb" scris de Gheorghe Sarbu


Evoluţia conflictelor Om – Om, din apogeul spre care tind, întreţinută arbitrar de reprobabilul Orgoliu Partidic, nu lasă loc nici măcar unei breşe cu orientare pozitivă. Primul gând care te încearcă după evaluare este: culpa ţine de Statul de Drept; mai precis, de zoocronia oamenilor politici, indiferent de meridianul de domiciliu în-de-a păstra echilibrul dintre nivelul de trai, aspiraţii şi inerţia obtuză a tuturor perspectivelor. Ce face posibilă diferenţa dintre acumularea creativului şi pierderea de consistenţă a calculelor? Faptul că, firma privată, care este Statul de Drept, din nerentabilă în atare desfăşurare, devine şi mai nerentabilă. Firma privată care nu produce profit intră în faliment; astfel vor sta lucrurile şi cu Statul de Drept. Împotriva naturii, încep să realizeze contribuabilii devine aspectul: Statul de Drept este slujit de către subalternii săi, dar de plătit, sunt plătiţi de către electorat. Spus fără echivoc, cazul frizează absurdul: contribuabilii plătesc oamenii politici, contribuabilii le plătesc subalternii, şi tot contribuabilii plătesc taxe, impozite şi derivatele lor. La un moment dat, omul va obosi să-şi tot facă rău. Se va trezi din orbecăiala de milenii, sătul de Fata Morgana a promisiunilor electorale şi va substantiva: eu îmi plătesc salariaţii; tot astfel trebuie să procedeze şi Statul de Drept. Responsabilitatea mea de viu al cetăţii este să consolidez cadrul propice derulării zilelor, în condiţii optime dezvoltării fiinţei; responsabilitatea Statului de Drept este să vadă ca Legea ce mi se aplică să fie dreaptă. Între mine, ca viu al cetăţii, şi Statul de Drept ca păstrător de pravile, trebuie să existe colaborarea, punerea în raport de perfecţionare a prezentului antitetic faţă de trecut şi pregătirea pentru inseminare a ogivelor fertile, create anume pentru viitor. Astfel, devine imperios necesar: ori ca firma privată, care este Statul de Drept, să devină rentabilă, adică să obţină profit, în aşa fel încât să ajungă să stea pe picior de egalitate cu viul cetăţii guvernate, ori să cedeze postura de guvernant electoratului, adică celor care produc întotdeauna în proporţie superioară consumului. Cale de mijloc nu se află. Pe mapamond există precedentul, este adevărat, timid încă, dar există: numesc Principatul Monaco. În funcţie de capacităţile de adaptare ale Statului de Drept la noile condiţii cerute intrinsec de noua ordine, Monacosia, în care Statul de drept este sinonim cu Electoratul, în acelaşi ritm, raportul de percuţie dintre bine către şi mai bine va funcţiona fără sincope. Graniţele vor dispare, ne vom elibera de patriotismul regional, vom arunca la groapa uitării natura conjuncturilor. Dar ceea ce este şi mai important, vom realiza că singura armă de care avem nevoie este buna înţelegere, cu atribut caracterial.