A apărut o eroare în acest obiect gadget

sâmbătă, 7 iunie 2008

SA INVATAM SI DE LA TIGANI

Astazi un mosulica isi improsca ura secretata incontinuu de sufletul sau sterp. Chirchit de spaima, c-asa a stat viata-ntreaga, cu ochii pe altii care sunt altfel, fara sa inteleaga sa faca ceva cu viata proprie. A stat tot timpul intr-o nemiscare de arbitru de tusa urmarind surprinderea abuzurilor, gresind intotdeauna ridicand fanionul. Ca acum cand injura tiganii fiindca arunca pe lautari cu banii, "gest inuman si scandalos", dupa parerea sa. Dar n-a vazut primarul re-re-reales cand a mituit constiintele instituind ca regula de baza cumpararea votului/ puterii, deci a dreptatii si adevarului. Nu numai ca a lasat sa se intample asta, dar a tinut partea si nemernicilor. Era insa suparat ca nu i-a batut si lui cineva in poarta sa-i propuna sa se vanda. Daca tocmeste om cu ziua nu se grabeste cu plata, ii cauta nod in papura. Japonezul, daca e nemultumit, respecta intelegerea cu zambetul pe buze, dar nu te mai cauta. Romanul te munceste ziua intreaga si-ti da jumate, iar maine dimineata te scoala din somn sa te munceasca iar. Acum injura tiganii ca arunca banii pe lautari. Dar ce este banul? Rezultatul unei munci de cele mai multe ori inumane. Si ce face tiganul cu banul? Il traieste. De azi pe maine, fara sa se inconjoare cu lucruri durabile. El traieste clipa. De aici si libertatea speciala cand se manifesta deranjant de zgomotos in spatiul comun. El este in stare sa piarda totul intr-o clipa pentru o clipa de extaz. Arunca banii pentru o bucurie trecatoare oferita de lacrima si cuvintele unui cantec de ascultare in care este vorba despre moarte si amaraciune. Gestul lui ar putea fi inteles ca o jertfa-protest adusa lui Dumnezeu pentru cum scrie destinele. Gestul lui e iubire si disperare, niciodata ura. Ceea ce atarna mult pe cantarul credintei daca asez pe celalalt taler rautatea celor care umbla tot mai des la biserici. Sa invatam unii de la altii si sa construim punti pentru comunicare. Cu cat mai multe, cu atat lumea ar arata mai frumoasa – lumea puntilor de suflet. Incerc acum o punte imposibila la mijlocul careia astept sa ne intalnim ingrijorati ca trebuie sa ne consumam viata alergand dupa mancare. Trece timpul si ma simt tot mai singur cu un sentiment ciudat care ma cucereste. Nu stiu ce ma voi face maine cand imi va fi rusine ca sunt fiinta umana. Va chem totusi acolo. Va strig, va astept.

COMENTARII FACUTE PE EUROPEEA.RO

"Felicitari Nicolae Tudor. Mi-a placut mult textul tau. Chiar mi-a placut. (ecsintescu virtual)

"...mai ales că e agramat, ca şi restul "literaţilor" de pe ştrase! (ioan peia)

" are substanta ma Nelule, asta nu prea pricepi tu. Nicolae Tudor, asa agramat, chiar scrie din suflet nu se lamenteaza ipohondru. Am tot respectul pentru el. Si ti-a facut o radiografie a manelei pe care tu nu o s-o poti psihanaliza prea curand. fuga la somn ca e tarziu...(ecsintescu virtual)

"Nu stiu ce ma voi face maine cand imi va fi rusine ca sunt fiinta umana. Va chem totusi acolo. Va strig, va astept" -- Sa nu-ti fie rusine nene Tudore, fiecare din noi suntem ceea ce suntem. Nu stiga, suntem aici, langa dumneavostra, si daca ma deranjeaza ceva anume, ei bine, tocmai asta e, sa strige cineva langa mine mai tare ca mine. Daca taci dumneata primul, promit sa tac si eu. Ca sa te faci auzit, nu e nevoie sa strigi. Crede-ma, asa mi-a spus mie tata, Dumnezeu sa-l odihneasca, "cu cat vorbesti mai soptit , cu atat mai multe urechi se ciulesc". (Andrei florian)

Să învăţăm de la ţigani maneauaŞi cum să ne purtăm cu lăutarul,Iubitei cum să-i oferim laleauaIar când nu e, cum să muşcăm paharul! (luchi tenenhaus)

" Iata ca am starnit un pic interesul si ma bucur cu toata agramarea de care sunt in stare. Cred ca scrierea este o comunicare. Lipsa unor semne sau usoarele agramari pot fi trecute cu vederea daca nu produc confuzii in intelegerea spunerii. Este un aspect minor (rusinos doar pentru cei scoliti sau cu pretentii)ce poate fi corectat de specialistul din anticamera tipografiei.In ce ma priveste sunt autodidact si nu mi-e rusine fiindca acest calificativ are si o parte buna. Dar m-am deformat trecand prin filtru limbajul oamenilor simpli, limbaj ce are relele si bunele lui; am observat o evolutie in pas cu timpul, insesizabila inca de cei cu dictionarele sub brat. Este un fenomen chiar de scurtare a comunicarii care trece peste logica frazei intepenita intre subiect, predicat, atribut si complement. Aparent e o balbaiala, dar omul simplu se opune structural vorbirii detaliate care il oboseste si prescurteaza pana la limita esentialului. Matematica permite trecerea unui rezultat pe tabla fara demonstratii de intelegere sau subexercitii de multe ori babesti. Ar trebui sa se intample la fel si in vorbire.In comentariile dv ati exagerat, ca de obicei, caricaturizand sufletul despre care era "vorbirea" (am citat un om cunoscut doar mie) sau jignindu-ma printr-o intelegere limitata, cum ca mie mi-ar fi rusine de ce fac eu si nu ca as face parte dintr-o comunitate care este mai mult preocupata de mancatorii si nu de construirea unei stari de spirit generale favorabile echilibrului aducator de progres.Cu atat mai mult cu cat strigatele mele sunt auzite (eu strig cu gandul), deci exista sensibilitatea comunicarii. (nicolae tudor)

" Toadere,Vorbeşte, frate, despre ceea ce îţi e mai la îndemînă. Că prea calci în străchini, cu pretenţia că faci patinaj artistic!"ioan peia)

Viata nu este patinaj artistic, ci viata; si este la indemana oricui. eu am calcat pe oua sa nu-i deranjez pe cei cu ... pretentii.Dv ce patinaj faceti cand nu stiti un cuvant elementar? (scrieti comvinsa in loc de convinsa) (nicolae tudor)

"Apropos de discriminare, Nicolae. Ai evitat cu cîteva zile în urmă în a-mi răspunde: ?Pe ce poziţii te situezi atunci cînd spui că românii sînt un popor de mediocri? Chiar şi aşa, logic ar fi fost să mă simt discriminat, nu? (george savu)

"Ce va deranjeaza: tiganii sau infractiunile pe care le comit? Daca infractiunile, nici n-avem ce vorbi. Este o problema a organelor platite sa asigure ordinea. Ca tiganii urineaza pe strazile Italiei si s-a decis expulzarea lor este o neputinta de mai mare rasul. Cum, cu uniforma pe strada din 50 in 50 de metri te plangi precum copilul dintr-a-ntaia ca i s-a rupt varful la creion? Adevarul e ca aparatul administrativ platit sa asigure linistea cetatenilor este corupt, de-abia asteapta un infractor sa imparta cu el foloasele obtinute ilegal.Daca as fi ministru de interne as organiza echipe soc, mascate, care sa extraga din comunitate raii cei mai periculosi si i-as duce intr-un spatiu unde as bascula 10 remorci cu pietroaie. Si i-as spune infractorului: "Cand le-ai mutat pe toate in coltul opus, esti liber". Apoi i-as da drumul si l-as urmari. Dupa cateva ore, daca nu s-a invatat minte si... "urineaza" inca pe strada, adica n-a invat ca acest lucru nu e permis, il ridic iar. Si iar. Si iar. Apoi altul si altul. Non stop. Fiindca merg infractorii la politie sa doarma peste noapte dupa ce mananca gratis la restaurant; iar la puscarie... se califica!Aici e buba. Ori legile nu sunt aspre, ori e coruptie totala.Si se iau masuri abuzive cand cutitul ajunge la os."(nicolae tudor)

"Nicolae, nu mă deranjează nici ţiganii, nici infracţiunile lor. Ţi-am mai spus că nu m-am gîndit niciodată la tine ca la un etnic ţigan. Dar tu declanşezi acest comutator al separării de opinii interetnice. Mă întreb, unde este acel Nicolae pe care l-am cunoscut ca un om volubil, cu o mare putere de analiză şi percepţie a realităţii, fin critic şi plăcut companion. Înţepăturile mele sînt doar un semnal de alarmă la adresa fanatismului tău şi a ideii copilăreşti de a schimba lumea cu metode luate parcă din "Cetatea Soarelui" şi falansterul de la Scăieni. Revino-ţi, pînă nu e prea tîrziu, alfel vei reinventa şi tu pannaceul Corina, care măreşte penisul dar face să-ţi crească şi sînii în acelaşi timp(vezi www.sarbu.ro). Altfel, cu simpatie şi veche prietenie." (george savu)

"Sunteti tare grijuliu cu mine: ma sfatuiti sa nu schimb lumea si ma asigurati ca nu va ganditi la mine ca la un tigan. Ganditi-va la mine ca la o libelula!Din pacate viata este scurta si-ncerc sa fiu si eu unde doare. Ingerul meu de fata pe care am incurajat-o sa faca pasi in directia artei, avea 15 anisori cand a insotit-o pe maica-sa la psihiatru. A asistat acolo la acuzatii care ma incriminau ca declansez stressul cu gandirea mea anapoda. Si vine mititica intr-un suflet: " Hai cu mine" "Unde?" intreb. "La doctor. Ca esti nebun!" Ah, ce-mi place jocul asta al vietii, innebunesc dupa el! Si ma trage de maneca, iar eu rad si ma impotrivesc… Pan-ajungem in fata halatului alb. Incep intrebarile, dar tirul venea dinspre... copil! Doctorul face ochi mari a mirare, se lasa pe speteaza scaunului si rade. Si-i spune: "Tatal tau nu este nebun. Daca toata lumea ar fi ca el, n-ar mai fi nevoie de Paradis!"De-atunci fetita vibreaza la orice gand care ma strabate; si ma incurajeaza. Chiar i-a intrat in capsorul ei zulufiu sa schimbe si ea lumea… Altfel. Singurica. La intrecere cu mine si cu cei care vor fi existand (cred ca pot fi numarati pe degete). Si-ncepe sa-mi fie teama ca un om singur ar putea sa faca mai mult decat multi. Textul meu raspundea intrebarii cu mediocritatea. Daca insistati si insistati sunt de acord sa ne luam de mana si sa mergem la… doctor. Mi se pare c-am vazut acolo un grafic cu stadiile de dezvoltare ale spiritualitatii." (nicolae tudor)

poezie postata de Ioan Peia:

Odă. Cetăţuiei San Giorgio ot Istru - falş tractat dă încîntare

Motto: "să învăţăm de la ţigani" (Nicolae Tudor)

Giurgiu, falnică cetate, poartă-n margine de ţeară
Ce prin seculii cei vitregi mulţi păgîni mi te călcară,
Mi te-au pîrjolit cu focul, te bătură cu ghiulele,
Nu i-ar încăpea pămîntul, da-i-aş Dunării să-i spele!
C-au venit şi-n urbea noastră de-au cerut pămînt şi apă -
Şi le-am dat noi şi de sete, şi le-am dat noi şi de papă,
O tuliră-n patru vînturi, încotro le-a fost năravul,
Precum zapisul grăieşte, de la Vodă Mircea Bravul,
Noi rămaserăm cu rîul, şi cu ramul, şi cu… restu’,
Care, restul, e tăcere, cum grăi Şecspir Celestu’!
Ş-am stat liniştiţi, verică, preţ de ani, cîteva sute,
Ori vînînd mistreţi în codri, ori mulgînd de zor cornute,
Pînă cînd, deodată, hopa! a picat nitam-nisam,
De la margini de nisipuri, din ţinuturi fără hram,
Pe scurt: de la dracu-n praznic, că doar dracu poa’ să ştie,
Un norod dă ambulante, pus în şir dă ciriclie,
Un popor de-aleasă stirpe, numai nobili, numai prinţi,
Cu tigăi, cu coviltire şi cu aur tras pe dinţi,
Numai unu şi-unu, vere, cîtă frunză, cîtă iarbă…
Că prin frunze şi prin ierburi adăstau sub zarea oarbă,
Ei, şi cum parcară-n luncă, ‘nalţă corturi… foc în vatră,
Că mai trebe să şi măncă gura dă purii, dîn şatră,
Fuga, iute, pă dă laturi, pă la curtea dă creştini
Să le deie dă vestire că-s amu, cu ei, vecini,
Haoleu, mînca-ţi-ş raţa sau găina dîn ocol,
Harşt! o-nhaţă puradeaua, dichist la curu’ gol,
Hai, - pă pirostrii, ceaunul, negru ca şî al lor ten,
Dă pîn corturi să aude un mult prea focos refren,
Că ţîganu are vere, o haltă filozofie
Dăcît restu’omenirii, care numai una ştie,
Cum că-n lumea asta tristă trebuie să dai din mîini,
Ca să ai dă toate cele, să te îmbraci, să guşti din pîini,
Sau să laşi ceva în urmă, la nepoţi ori la copii…
Nooo, ţîganu nici că-şi pierde vremea cu aşa prostii,
Păntru el doar clipa are preţ dă galbin lucitor,
Azi trăieşte ca un rege, mîine - ca un cerşetor,
Ce să laşi în urmă, praleo, doar cenuşă dată-n vînt?
Veseleşte-te, mînca-ţi-aş, dă-i cu fesu’ dă pămînt,
Cîntă, joacă şi parleşte, sari prin curtea orişicui
Şi adună-i tot ce are, în precista mamii lui!
Ce? Va vrea să împărăţească ăst pămînt fără hotar?
Vino, Toadere, şi zi-ne oda ta plină dă har,
Dă la cea Dăscăruţare a ţîganului p-aice,
Şî pînă-n vremea haiasta – glorioasă, cum s-ar zice,
Cu bairamuri şî dairale, trai nineacă, Parpanghele,
Că aşa e viaţa, teteo, nu doar griji pă vremuri rele,
Vino, Toadere, şi zî-ne oda ăstor cetăţeni
Care sunt dă mare fală, geantă dă patricieni,
Ce-n ginecologic arbor, grămădiţi, stau sus, pă crrracă,
Pasere măiastre care spre ţări calde vrea să pleacă,
Că au muuultă treabă-acolo, la cules dă portofele,
Muncă grea şî rău plătită pîn ţinuturile-acele,
Ptiu! apar şi gabori, frate, fix-taman la ceasul rău
Dă te-nhaţă dă haripă şă te bagă la bulău,
(Da’ e fraieri, bulangii, că după o săptămînă,
Cînd îi uşche dă acolo nu mai au nici ceas la mînă!)
Şî să uită occidenţii cu mirare, ca la urs,
Cum s-adună stolu-n cuşca par-avion şî… ramburs,
Zboară iarăşi pîntre nouri, sub a soarelui lumină –
Paseri gureşe în burta unei păsări d-alumină!
Ş-uite cum haterizează, ceata ce dîn haripi bate
Şî-s proptesc pe crrracă cuiburi dă castele şî palate,
Toate învelite-n marmuri, d-ale faine, dă Carara,
C-o cărară de la Ruşchiţi, în vagoane lungi cît gara,
Şî,-n castele, - luikenzuri pîn vro sută dă cămări
Poleite numa-n aur, dă la preş şî pîn la scări,
Că atunci cînd rîde tetea, prelungind, la colţuri, gura,
Rîde, bre, cu el, şi scara, mai dihai dăcît dantura,
Să răşpectă, vezi, ţîganu că e şpiţă hariană,
Jos, în curte, hăt ţîşneşte fîntîna harteziană,
Iar baştanu stă pă bancă să-şi trateze surmenaju
Şî dîn cînd în cînd îşi freacă, cu-al său clonţ curbat, penaju,
N-ai văzut aşa minune nici la bossu dă roman,
Da, ia uite, mai încolo, ce mîndreţe dă merţan!
Mare, cît sufrageria, negru,-n ton, vezi, cu penetul,
Să încapă-n el, grămadă, cît o fi, tot păsăretul,
La vitrină stă piranda ca o varză dă brussel,
Răsucită-n şapte fuste dîn satinul cel mai cel,
Iar pîn casă şterge praful, ia, o slujnică romîncă,
Răcitoru-i full, să aivă gura lor ce să mănîncă,
Bre, ţîganu dă acuma are fală dă-mpărat,
(Ieri l-a îngropat pă tas-o… cazul neelucidat!)
D-aia zic, c-ar fi mai bine, cu căţel şi cu purcel
S-aburcăm şî noi pă crrracă şî să crrrroncănim niţel,
Ne-om boi un pic cu cremă, ne-om lua niţei păduchi,
Om uita dă seminţie, om uita dă cele buchi,
Şî în casta hasta mare învăţa-vom, aferim,
Să ciordim la portofele, c-altfel, fraţilor murim,
Dispărem, ne papă gaia, ca pe puii de găină,
Nu ştiu cît o s-o mai ducem cu tainul de făină!...
…………………………………………………
Giurgiu, falnică cetate de la margine de ţeară
Ce prin seculii cei vitregi n-ai lăsat neamul să peară,
Neam cu peptul de aramă, neam dă spoi-tingiri, măreţ,
Te-ai prăsit cu păsăretul şi-ai, acum, acelaşi preţ!

COMENTARII:

Mi-as dori tare mult sa-l aud pe actorul George Visu recitand aceste versuri.;))
Mie mi-au placut! N-am atins inca acel grad de toleranta care sa ma revolte;)
Recunosc, in ceea ce ma priveste, discriminarea e la e acasa cand vine vorba de asemenea popoare (poate de cand mi-au "recoltat" portofelul) (minchipui)

domnule ioan PEIA (a se lua aminte la acest nume-peia)va felicit in primul rand pentru abilitatea de a versifica este aidoma virtuozitatii cu care dusmanii dumneavostra de moarte canta la voiara sau danseaza individual sau in grup vreau isa sa va asigur ca in conjunctura actuala a politicii de pace si prietenie pe care popoarele europei o promoveaza nu se intrevede la orizont niciun pericol pentru dumneavoastra adicatelea un niscaiva holocaust in care sa fiti tarat inca odata stiu ca teama dumnevaoastra este legitima ati avut parinti si bunici teportati in transnistria la porunca lui antonescu copil fiind ati scapat de acolo ca prin minune dar asta nu inseamna ca trebuie sa va tradati chiar atat de jalnic neamul si obarsia sigur va rusinati nitzel ca atzi facut oarece scoala se pare ca cele filosofii elinesti le-atzi buchisit si nu puteti accepta ca strabunicul dumneavaostra a fost rob chiar acolo in ograda giurgiului ehei vestita cetate genoveza... domnule peia veti plati pentru aceasta mascarada pentru ca dumnezeu cere socoteala oamenilor asezandu i mai intai la locul lor in neamul lor de la obarsii stiu cand va uitati in oglinda si vedeti ca semanati izbitor cu lautarul de la crasma imputita de peste drum va vine sa va trageti palme dar sa va dau un sfat creanga (cu care va place sa va credeti frate) spunea asa decat codas la oras mai bine in satul tau fruntas nu i asa un subiect bun de analizat si nu mai incercatzi sa va ascundeti ca deja pe acest site v-au dibuit demult adevarata origine dar lucrul cel mai trist din lume este sa apartii niciune parti si aici e tragedia dumitale nu esti nici roman dar nici demn de tigan nu mai esti dai in fratii dumitale ca sa te lase majoritarii sa te guduri pe langa ei si tot nu vezi ca la margine te tin...aman aman ce destin tragic ti-ai ales...aceasta balada e actul dumitale de acuzaretot ce poti face este sa ti rupi camasa in mijlocul targului si sa te lasi biciut de bulibasa giurgiului ala cu palatul si dupa patruzeci de lovituri sa fi iertat si pana la sfarsitul zilelor sa ai dreptul sa speli masini in curtea din spatele palatului

"Ioane,acest text este deplorabil... (m-am obligat sa-l citesc pana la final!!)... un sfat de la 'grupa mica' - sterge-l!!" (Gina Goia).

"Ia uite, mă, frumoşii, cum ies la lumină! Cum îşi trădează coloarea. Bănuiam că e ceva densitate pe aici, dar nu că e aşa de mare! Hai să vă mai povestesc una trăită de mine, ca să aveţi de ce lipi pe fruntea lumii sutici... În unul din drumurile mele, aproape de ieşirea din Bucureşti, am tras pe dreapta ca să-mi iau un sendviş. Ţiganii din zonă - că au împînzit mapamondul, te loveşti de ei şi-n somn! - mi-au aplicat următoarea manevră, în timp ce-mi cumpăram sendvişul. Mi-au înţepat roata pe spate-stînga, taman atît cît să mai ţină încă 5 km. De ce? Pentru că acolo era locul propice pentru a putea fi tîlhărit. Cum? La un moment dat, a trecut pe lîngă mine o maşină şi, din ea, nişte "grijulii" îmi fac semne cum că aş avea o problemă la propria-mi maşină. Opresc pe dreapta, speriat de eventualitatea unei defecţiuni, şi observ că am pană. Încerc s-o schimb. Suficient pentru a putea fi tîlhărit cu iuţeala fulgerului de către ţiganii care mă urmăriseră tot timpul.Şi ca să vedeţi tupeu ţigănesc...Pentru a prinde măcar un fir, să am ce povesti poliţiei, am dat un telefon - cu ăla care-mi mai rămăsese - să văd cine răspunde la celălalt telefon al meu, din geanta şparlită, cu acte, cu tot. Partea nasoală pentru tîlharii coloraţi a fost că eu nu umblu cu bani la mine. Nu mai mulţi decît să-mi iau de mîncare. Ei, şi cînd am telefonat, un mangraon mă ia la înjurături din partea haialaltă a giesemuui: "dă ce pizda mă-tii, - ...aşa şi pe dincolo... - nu ţii, bă, banii în jantă"!Am mai povestit şi altele pe aici, sau prin altă parte, nu mai ştiu. Dar dacă vreţi, mînca-v-aş cultura voastră dă flotanţi, fac un serial cu cele văzute, trăite şi auzite. Ce ziceţi?Levante,Ştiu că al lui Istaspe a fost ţigan şi că a uzurpat tronul Persiei, dar puteai să-ţi alegi şi tu un alt pseudonim, ca să nu fii ginit din prima. Mozart şi Bethoven nu au fost ţigani. Virtuozităţile de ţambal, de-ale voastre, nu-i impresioanează decît pe "trăiştii" voştri!Apoi, nu ne mai chinui limba în care ţi-ai înfipt cortul cu turnuleţe. Mai pune şi tu mîna pe cărţi. Nu. Nu pe halea dă ghicit!...Gina,Şi tu, bre?!Haoleeeuuu!... Da' mulţi mai sunteţi, vericule!Nu, nu mă mai obosesc să şterg, că văd că aveţi ştergători de serviciu. Mi-au şters, printre altele, şi textul "Don Quijote şi don kişot". Deşi nu pomeneam nici un nume. Doare rău.minchipui,mi-nchipui cum a fost cu portofelul!tu eşti vinovat(ă). de ce ţii ispita la vedere?ţiganii fac şi ei ce ştiu mai bine. (Ioan Peia)

Ioan, mie mi-a placut textul. Vorbind doar din punct de vedere literar - are umor (am ras destul de mult citindu-l). Imi plac alaturarile de cuvinte, limbajul, parodia, sarcasmul, etc.Mai mult de atat - ce sa zic. Sunt convins ca ai putea scrie ceva cel putin la fel de bun si despre romani in acelasi stil. Gasesti cu siguranta destule subiecte - mai ales "ai nostri" prin strainatate... Doar ce m-am intors din Italia. Brrr, sunt peste tot, ca lacustele. Si nu am vazut rromi. Ci romani, get beget. Nascuti, crescuti si din pacate emigrati.Si.. ma rog. Te las pe tine ;) (George)

George,
Literatura-i literatură. Ea depăşeşte, cumva, cadrul realului şi trece în alt teritoriu. Degeaba subsumează nişte indivizi, pe aici, literatura ziaristicii. Căci nu prea au legătură. Ziaristica nu este altceva decăt bîrfă şi can-can. Decît joc de culise şi, deseori, ticăloşie de consum. Cei ce sunt revoltaţi de cuvintele care ard spaţii fictive, acuzîndu-le de blasfem, înseamnă că se simt vizaţi şi nu fac altceva decît să-şi trădeze obîrşia. Ei răspund, cum altfel? ziaristic: adică lovind în persoana celui care scrie. Dacă ai înţeles că, literar, acest text vizează comportamente extrase din realitate şi aduse din condei, pentru a-i da tentă specific literară, atunci iubitul nostru nenea Iancu poate fi repatriat în ţara de unde, scîrbit, se exilase. Cît despre românaşii noştri, ohooo! cîte am de spus. Şi, dacă extindem oleacă, despre om, cîte şi mai cîte... Deocamdată, însă, ne ocupăm de ceea ce ne întunecă orizontul prea intens şi prea vizibil. (Ioan Peia)

Niciun comentariu: