A apărut o eroare în acest obiect gadget

luni, 19 ianuarie 2009

CU INIMA LA GAT

E o ploaie de ţi-e drag să intri în ea.
Aş pleca nebun spre înainte, aş fugi chiar, dar trebuie s-aştept clienţii.
Aşa că stau, staau şi gândesc.

Mulţi vor să evolueze spiritual şi se ajută împrumutându-şi cărţi. Ana mea vrea să ajungă să se desprindă de trup şi să meargă seara la fete, în Spania. Să o liniştească p-a mică de treacătul maşinilor care o sperie ca de cutremur. Intrucât îi e treamă să meargă cu avionul şi nici n-avem bani, vrea să meargă cu... astralul!
Oamenii nu vor să evolueze supunându-şi întâi propriul trup să refuze plăcerile, vor să aibe tot mai multe înconjurându-l cu sfori şi sforicele, făcând noduri şi noduleţe... Doresc spiritualitatea ca pe un obiect de preţ.
Ii mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat o boală frumoasă, că nu mă doare. Vrea doar să refuz încă şi încă lumea aceasta, să spun trupului: ”N-ai voie!” Care a făcut un timp pe-al dracului, pân-a-nţeles.
Privesc oamenii cum nu pot să porunceasca: „Nu!” Dacă vreunul reuşeşte, se-mbolnăveşte şi calcă pe cuvânt.

O nebună vine fuga şi-anunţă, speriată, c-a murit Cel mai sărac dintre noi! I-a stat inima când îl tăiau nişte doctori.
Acu, dac-aş avea pistol, aş trage două focuri în aer!
Mi-l închipui cum trecea cu pantalonii şomoiogiţi şi sarcina de cartoane. Intr-o sacoşă transparentă ducea-ntotdeauna o pâine. C-aşa lua: o pâine - două pachete cu ţigări, o pâine - două pachete cu ţigări… Pe frigul ăsta mare al iernii umbla cu papuci de gumă. Tinea ţigara-ntre dinţi, în ăia care-i mai avea, şi mergea bâţ. Imi puneam ochelarii să-l văd mai bine.
Se oprea să bea o ţuică, să poată duce cartoanele la bârlog. (Stă „La taiat trenu’”) * „N-o da Dumnezeu să vină zilelele astea un pic de zăpezică?” avea prima vorbă. Dorea tare mult o „zăpezică”, n-am înţeles încă de ce.
Scotea o sticluţă turtită pe care i-o umpleam cu... „Honore de Balzac”, aşa alinta băutura, şi o ascundea pe dedesubt. Paharul mi-l cerea „cu sfârc”, adică să las niţel gol deasupra şi să pun în el ceva dulce. Sticluţa, îngălbenită sub dop, o avea de la bunică-su. Am încercat s-o spăl, dar nu s-a curăţat, trebuia s-o ţin în acid... tanjă grea, cine să aibă timp? Am aruncat-o la gunoi şi m-a trimis, supărat foc, după ea.
Işi pusese CNP-ul la vânzare, dar n-am auzit să-l fi cumpărat careva.
-L-am visat pe Iisus, zicea. Era maare. Casa asta-i mică! Si m-am agăţat de straiele lui albe: ”Eşti în stare să mă consideri şi pe mine om, eşti?” S-a dus spre o lumină-n partea dreaptă, nu mi-a răspuns. Dacă s-o-ntâmpla ceva cu mine?! C-am început să am...
-E bine că ai, cel mai rău e să n-ai! i-am zis.
- Am... durere. Când colo, când colo... Am fost la doctor, alege-s-ar prafu’ de el: “Ce-ai vinit acia?” “Mă doare!” “Da’ bani ai?” E nebun, cred că de la nevastă-sa i se trage. Cică: “Mă, du-te-n aia mea, n-ai nimic!”. I-am dat un “More” şi l-a aruncat pe geam. Ce, “…de-astea fumează… boschetarii!”
- Io am fost la Anastasiu să operez nevasta – a intrat în vorbă Zbârlitu, un om care nu ţine nimic în el - spune adevaru’. Că… “mai trebuie nişte medicamente… de la… Bucureşti, nişte… locale…!” Treaba lui acolo. I le-am plătit şi la urmă i-am zis: “N-am şi să vă dau!” “Da’ nu ştiţi cât merge… treaba?” Am rămas blocat. Trecuseră trei zile şi n-o mai băga în seamă. După ce i-am dat, ce atent a fost cu noi! I-am dat la camera lui, aparte…
- Mi-e să nu fie f-un început de sfârşit! Dacă voi ajunge la Dumnezeu o să-mi fac o casă în Cartieru’ Dumnezenţial. „La... făcut omu’”! O s-aduc apă cu găleata şi-o să-I frămînt pământu’ cu picioarele. Că e singur, Săracu, şi nu-L ajută nimerea să iasă cu lucrarea la liman... Să vină timpur’le după inima ta, neica Tudoru!
- N-apucăm, suntem şi vom fi-ntotdeauna de sacrificiu. Politica, bat-o vina!
- Politica-i: „Ia-ţi-o ţie” - „ Dă-mi-o mie”. Că...a-m-aş în poarta lor! La 12, când se-aşează să mănânce.
(Zbârlitu): - Sînt neamuri de sus pâână jos. Ahăă... şi-o să le mai crească palma pe obrazu’ nostru... Si-au făcut lefuri...
-Ii blestem p-ăia care gonesc ahtiaţi după foloase necuvenite şi au sacii cu bani, p-ăia care ne-au împins să-ntindem mâna să trăim viaţa-ntreagă cu inima la găt! Să moară de blestem! Kakaia sancţiunea pe pământu-ăsta? Ah, ne dăm singuri la gunoi... Cu... o speranţă prostească!
-Atunci când ştii că ai o mămăligă, o aştepţi.
-Domnu nu-i ca omu’. N-aşteaptă de la om să-i dea haina de pe el sau bucata de la gură. Domnul Dumnezeu... oferă... Ai noştri sînt diştepţi ( doar n- au pus castraveţi cu mine!), dar îs mai ceva ca femeia. Care stă la pândă să-ţi afle slăbiciunea. E imposibil să nu afle punctu’ slab. Si-acolo-l atacă pe om. (…) Am fost dimineaţă pân Obor. In Obor plăteşti chiar dacă te duci numai să vezi! Tara noastră are numa drumuri nesfârşite.Da' m-am respectat c-un mic. Acasă poţi să-l faci cum l-ai face, nu-i ca ăla... Duminica trecută am dat un pumn de bani pe un pumn de grăunţe. Si le-am pus să scap de un şoarece. Măi, le-a mâncat pe toate şi-mi face-n ciudă: dansează vals... în faţa mea! Nenorociţii, nu mai pun otravă, pun vopsea de ouă. Si mi-au luat un pumn de bani pe un pumn de boabe. Haideţi la mine, am pus un ciolan în fasole (din fasole nu ies!) Uite-aşa face farfuria pe oală, nu stă deloc, o loveşte. Mi-e că sare! Mi-a venit să dau de pomană azi, să fie–naintea la toţi morţii. Să vezi ce ciorbă fac, mai ales după ce beau sticluţa! Pun câte-un pumn de cimbru! Nu-mi place mazărea, fasolea parcă are alt Dumnezeu. Visez să fac nişte tăiţei cu lapte, m-am săturat de colorezi cu apă. Haideţi, măi, am şi o sticlă, primită, cu un vin numa din boabă macră...
-Ai pe dracu să te ia! l-a repezit Câhâitu. (Câhâitu e Paznic de noapte: unde vede că-i noapte acolo se duce şi păzeşte. Azi a făcut pe-acasă de toate, mai are să bea.)
-Să mă ia! Da’ di ce, pentru tine, să mă ţină dracu cu picioarele-n zmoală, eventual să mă bage şi cu capu la fund?!
(Zbârlitu):- Nu-l ia, ăsta-l ajunge pe tataia!
(Câhâitu):- S-ajungă, ce,-mi mănâncă din mâncare?
(Zbârlitu):- Mai beau una şi-mi bag în viaţa mea. Si-n papucii lu moşu-ăsta. Dacă te-ncap şoşonii mei, ţi-i dau şi mă duc acasă desculţ: hai-hai, hai-hai…
- Nu pot să-ţi iau din suflet, îi am trecuţi pe buletin. Vă-nvăţ ce m-a-nvăţat şi pe mine un prost: băgaţi seara sub plapână o sticlă cu apă fierbinte şi ţineţi picioarele pe ea. Tine căldura până spre dimineaţă. Seara, se ştie: sticla! Când îi place ceva, se umflă inima-n mine ca la broască. S-a dat săptămâna trecută zvonu’ că farmacia cumpără broaşte. Da’ nu m-am prins că-i băşcălie şi m-am dus pân nămoale, departe tare, tocmai pe unde nu există case. Greu le-am mai găsit. Dimineaţa, am alergat c-un băţ după ele prin curte, că se dăduse sacu-ntr-o parte peste noapte. Si fug la farmacie: „Doamnă, am broaşte de vânzare.” „Ce ai?” „Broaşte!” „Fugi omule de-acia cu ele!” Le-a dat drumu pe un şanţ. In ţara noastră nici broaşte nu prea mai sînt! Neica Tudoru, vino măcar tu, am o floare ca un fel de puf, o pozezi şi-o pui pe aspectomat!

N-am fost. O să merg deseară cu o lumânare. Si o să iau şi nişte lacrimi, da’ o să le ţin ascunse, n-o să le-arat.

* Cartierul “Trei păduchi” iniţial s-a denumit “ Cartierul Patru păduchi”, până a trecut unul peste calea ferată şi l-a tăiat trenul. De atunci locul acela se cheamă: “La tăiat trenu’”

Niciun comentariu: