“Dacă am fi îngeri guvernarea nu ar fi necesară.” (polemica pe www.europeea.ro - fragmente)

Datori lui Eminescu (editorial scris de Emanuel Cristescu)

"15 ianuarie 2009 găseşte spiritualitatea românească rănită profund. Blasfemicul rostitor al mizeriei „Iar cultura romana din ultimii ani, in lupta pentru integrare euro-atlantica, nu doreste decat sa scape de tot ce este „invechit” - adica sa fie progresista. Pentru nevoia de chip nou a tinerilor care in cultura romana de azi doresc sa-si faca un nume bine vazut in afara, Eminescu joaca rolul cadavrului din debara. Sec spus, Eminescu nu mai este azi actual deoarece cultura romana, azi ca si ieri, se dovedeste a nu fi decat o cultura de sincronizare. Ea inca nu isi permite sa nu fie in pas cu modele.” se află încă în fruntea unei instituţii care ar trebui să aibă rolul de a face cunoscute în lume valorile româneşti. Instituţie finanţată din banii publici ai românilor.

Aşadar cultura română nu ar fi decât aşa, o cultură pinionică, o cultură subsecventă unor culturi motrice, o cultură derivată care, vezi bine, „nu îşi permite să nu fie în pas cu modele” Probabil, în mintea plină de „iubire” faţă de valorile ţării, din banii căreia este remunerat, cultura română nu este altceva decât o cultură pastişantă! Adică, şi iau la întâmplare, Eminescu, Brancoveanu, Blaga, Barbu, Brancusi, Nichita, Eliade, Enescu, Porumbescu, Noica, Iorga, Maiorescu, Rebreanu, Călinescu, Caragiale, Naum, Tzara, Arghezi, Cantemir, Hasdeu, Vuia, Coanda, Palade, Paulescu, Onicescu, Babes, Parhon, Lalescu, Maior, Maracineanu, Odobleja, Oberth, Prodan, Grigorescu, Aslan, Saligny, Vulcanescu, Clara Haskil, Dinu Lipatti, Radu Lupu, Tutea, Istrati şi mulţi, mulţi alţii nu ar fi decât nişte „sincronizaţi”!

Ipochimenul gonflat cu forţa mediatică a interesului de gaşcă poate nega pe oricine, însă nu pe bani publici. Americanii au un comitet de luptă împotriva acţiunilor antiamericane. Noi plătim un director al unui institut cultural care să nege valorile româneşti, să le denigrreze, să le demitizeze să le anuleze. Probabil suntem un popor cu un simţ estetic i-aş zice mazochist, dacă ne permitem o astfel de ipostază.

Într-un articol publicat în ziarul Timpul, 24 Noiembrie 1877, intitulat „Balcescu si urmasii lui” Eminescu scria: „Cand panglicarii politici care joaca pe funii impreuna cu confratii lor din Vavilonul de la Seina, se vor stinge, pe ruda pe samanta, de pe fata pamantului nostru, cand patura de cenuseri, lenesa, fara stiinta si fara avere va fi impinsa de acest popor in intunerecul ce cu drept i se cuvine, atunci abia poporul romanesc isi va veni in fire si va rasufla de greutatea ce apasa asupra lui, atunci va suna ceasul adevaratei libertati.
Dar suna-va acel ceas? Oare tinerimea care astazi isi uita limba si datinele prin cafenelele Parisului si care se va intoarce de acolo republicana si imbuibata cu idei straine, rasarite din ale stari de lucruri, va fi mai in stare sa inteleaga pe acest popor, a carui limba si istorie n’o mai stie, ale carui trebuinte nu le intelege, ale carui simtiri o lasa rece ?
Fi-vor in stare acei tineri sa inteleaga, ca nimic pe acest pamant, pentru a fi priincios, nu se castiga fara munca indelungata, ca toate cocotarile lor de-a gata prin intrigi de partida si prin lingusirea desertilor si fatarnicilor rosii, nu sunt de nici un folos pentru tara ? Fi-vor destul de intelepti ca sa nu linguseasca patimile multimei cu fraze sunatoare , ci s-o faca a vedea lamurit, ca munca si numai munca este izvorul libertatii si a fericirii si cum ca cei ce pretexteaza ca bunurile morale si materiale se castiga prin adunari electorale, prin dicursuri de cafeanea si prin articole de gazeta, sunt niste sarlatani, cari amagesc poporul in interesul lor si pentru risipa bunei stari ? La intrebarile acestea raspunsul e greu ; ne temem chiar de a face o concluzie finala.
Oare un stejar care-l rupi dela radacina si-l sadesti in mod mestesugit intr’o gradina de lux, are viitor ? Oare neamul romanesc cu toata trainicia radacinilor, are viitor, cand trunchiul e rupt de intreg trecutul nostru si rasadit in mod mestesugit in stratul unei desvoltari cu totul straine, precum este pentru noi cea frantuzeasca ?
Iata intrebari la care nu indraznim a raspunde. Dumnezeul parintilor nostri sa aiba indurare de noi.”

Poate doar Vavilonul să se fi schimbat. Observaţiile vizionare ale lui Eminescu parcă ar vorbi de ce se întâmplă astăzi. Şi poate „Dumnezeul parintilor nostri sa aiba indurare de noi”

Un neam, o ţară se definesc prin spiritualitate, prin cultură, prin respectul valorilor. Altfel există riscul pierderii identităţii, a coordonatelor şi chiar a sensului său existenţial. Mai ales în acest val mondialist în care, dacă nu vom fi atenţi, riscăm să ne topim tradiţiile, simbolurile şi valorile.



Comentarii din subsolul articolului "Eminescu":

Ioan Peia:

“Mai acum cîteva seri, m-am intersectat cu "părerile critice" ale unui individ care auzise şi el, la radio-şanţ, că Patapievici, aşa şi pe dincolo, nu ştiu ce făcuse, nu ştiu pe unde. Trec peste faptul că argumentele lui erau culese din ciocul lătăreţ al altora, el limitîndu-se la rolul de colportor mărunţel de zvonuri. Şi de inchizitor de ocazie. Bine zic, dar ai citit ceva din Patapievici ca să ai dreptul să-ţi exprimi măcar o minimă părere? Zi-mi măcar un titlu de carte. "Patapaievici!? Ce dracu mai scrie şi ăsta?!", şi-a regurgitat tîmpeniile bosumflate individul. Înjura şi el, că auzise pe alţii. Se hrănea cu fierea scuipată pe caldarîm de către procurorii milidocţi.
Vom ajunge să zeificăm nulităţi, numai pentru că-s obedienţi şi ne gîdilă comodităţile mentale, şi să expunem oprobriului public creiere valoroase, pentru că ne-au devenit antipatici - prea "să crede dăştepţi!"
Nu "se crede", chiar esteră, dle inchizitor de ocazie!

Emanuel Cristescu:

Pentru cineva care face afirmaţii defăimătoare la adresa unui popor, amplitudinea sa intelectuala poate fi invocată ca o posibilă scuză, dacă nu-l duce mintea, ori acuză în caz contrar. Pentru că o mare amplitudine intelectuală presupune conştientizare şi asumare. Adică nu poate fi invocată, ca în cazul proştilor, de exemplu, celebra zicere, iartă-i doamne că nu ştiu ce fac!
Poporul român a avut, de-a lungul istoriei, momente de cădere dar şi momente de mare înălţare spirituală. Poporul român din care fac parte nu poate fi batjocorit şi umilit de niciun intelectual, oricâtă amplitudine intelectuală ar avea cel care îndrăzneşte o astfel de întreprindere, mizând pe toleranţa şi pasivitatea noastră. Chiar dacă din rândul poporului vor fi fiind şi oameni care, din adulaţie pentru "amplitudinea intelectuală" a cuiva, sau din orice alte motive, vor fi fiind de acord cu astfel de blasfemiatori. Într-un, posibil puseu de mazochism etic. Pentru că altfel este greu de înţeles comportamentul cuiva, care, român fiind, poate fi de acord cu frazele monstruoase rostite la adresa poporului român, deci şi a sa, de către HRP.
Ca fapt democratic poporul român este tolerant. Iar toleranţa vine din forţă. Infirmitatea produce intoleranţă, extremism, ură. Personal îl privesc detaşat pe acest Sorin Toma, ce-i drept, mai cultivat însă tot un culturnic fanatic, în fond un şmecheraş giruetă care nu va înţelege în veci gestul unui român, care a preferat moartea, abjurării. L-am numit pe Brâncoveanu. Câte popoare se pot lăuda cu un asemenea gest? Fecalosoful şi adepţii lui, am mari îndoieli că pot accede în astfel de zone ale sublimului."


Carpe Diem:

"GEOGRAFIA ROMÂNIEI: „Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării.“ (din „Politice“ de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.63)

POPULAŢIA ROMÂNIEI: – „23 de milioane de omuleţi patibulari.“ (din „Politice“ de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag 53) – „Un popor cu substanţă tîrîtă. Oriunde te uiţi, vezi feţe patibulare, ochi mohorîţi, maxilare încrîncenate, feţe urîte, guri vulgare, trăsături rudimentare.“ (din „Politice“ de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag. 34) – „Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cît o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu.“ (din „Politice“ de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag. 64)

LIMBA ROMÂNĂ: „Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau... să o folosim numai pentru înjurături...“ (din „Politice“ de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.64)

ISTORIA ROMÂNILOR: „Toată istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Cînd i-au lăsat romanii pe daci în forma hibridă strămoşească, ne-au luat în urină slavii: se cheamă că ne-am plămădit din această clisă, daco-romano-slavă, mă rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm, aşa temeinic au făcut-o. Dem- 4 nitatea noastră consta în a ridica mereu gura zvîntată iar ei reîncepeau: ne zvîntam gura la Călugăreni, ne-o umpleau iar la Războieni, şi aşa mai departe, la nesfîrşit. Apoi ne-au luat la urină ruşii, care timp de un secol şi-au încrucişat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmă, avînd o băşică a udului mai mare (de, beţiile...) i-au dove-dit.” (din „Politice“ de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.63)

CULTURA ROMÂNILOR: „Puturoşenia abisală a stătutului suflet românesc... spirocheta românească îşi urmează cursul pînă la erupţia terţiară, subreptice, tropăind vesel într-un trup inconşient, pînă ce mintea va fi în sfîrşit scobită: inima devine piftie iar creierul un amestec apos.“ (din „Politice“ de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag 49) „Cu o educaţie pur românească nu poţi face NIMIC.“ (Din „Politice“ de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.56) „România are o cultură de tip second hand“ a enunţat în-tr-o emisiune televizată. (după Viorel Patrichi în Revista „Rost“ nr.24/ 2005)

VIITORUL ROMÎNIEI: „Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie să ne debarasam dacă vrem să intrăm în Uniunea Europeană.“ (după Viorel Patrichi în Revista „Rost“ nr. 24 / 2005) CELE de mai sus se pot verifica în partea întîia a volumului „POLITICE“ apărut în 1996 în Editura Humanitas; citate şi în Revista „ROST“ NR.24 / 2005.

Vă rugăm să citiţi şi să meditaţi.
Sursa textului: Ziarul Adevarul

Ioan Peia:

Aţi putea să-mi spuneţi, dacă tot vă inflamaţi aşa de patriotic, care au fost înaltele idealuri în numele cărora Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş s-au caftit între ei? Te pomeni că le fierbea patriotismul în vine, ca-n lupat de la Rovine! (N-am găsit altă rimă!)
Eu cred că le fierbea orgoliul de vătafi. Credeţi că glumiţa aia a lui delavrancea cu "Moldova nu e a mea, ci urmaşilor, urmaşilor..." pam, pam, pam!... are vreo sămînţă de adevăr în ea? Dacă ne-am putea imagina, totuşi, un astfel de discurs bombastic, îmbibat de acelaşi ieftin politicianism de totdeauna, fraza corectă ar suna aşa: "Bei, să vă intre-n cap: Moldova e a mea şi a urmaşilor mei, în vecii vecilor! Care îndrăzneşte să creadă altfel, iute-iute îl voi descăpăţîna şi voi înălţa o mănăstire, spre iertarea păcatelor mele de sadism şi prea-curvie! Oricum urmaşii-urmaşilor mă vor sfinţi în catedralele neamului lor, mai mari decît Casa Naţiunii Libere şi mai, ales, prospere, RRRRomânia!"
Dar, Mihai Viteazul, ca să nu mă leg decît de ăştia mai mari şi mai veseli: credeţi că alergau pe autostrăzile virtuale ale minţii lui ştafete incendiare cu pancarte patriotice, de genul: "Voi uni aste trei ţărişoare, spre mîndria urmaşilor şi strălucirea lor în concertul naţiunilor lumii!" Aiurea şi-un praz verde! Voia să fie mare şmeker între şmekerii Europei. Ca, dealtfel, fiecare prinţişor al Germaniei, care era un mic măhăraş în bătătura lui şi făcea anafoare dacă se găsea vreunul mai cu sînge-n el care să vrea să-l vasalizeze. Te pomeni că a apărut, după aia, cine ştie ce mare patriot neamţ care şi-a spus: "Bei prinţişorilor, Landurile astea nu-s ale voastre, ci ale urmaşilor... urmaşilor... etc"!
Nici măcar politicienii Marelui Imperiu Roman nu se gîndeau la "ţărişoara" lor, întinsă ca o plăcintă, din pustii pînă-n apus, ci la burdihanele lor, şi la mărirea lor, şi la gloria lor de doi bani; glorie care însemna armate plătite din gros pentru a se menţine la putere, căsăpind milioane de oponenţi şi semănînd pămîntul cu cadavre.
Credeţi că pe Napoleon îl fredona aşa de tare la bibilică grija de Frrrranţa, patria lui mumă!! Corsicanul, dacă e să credem în patriotisme din astea de cinematecă, a fost o liftă, un trădător care a uitat de "micul dar vînjosul popor corsican" de unde se trăgea şi a trecut pîrăul la Marea şi mult mai Vînjoasa Franţuzie, să devină EL stăpînul lumii, patriotul ucigaş care a căsăpit un rege, ca să înscăuneze un împărat. Nu văd, persona, nici o deosebire între napoleon şi Hitler! Amîndoi - doi mari criminali ai istoriei!
Şi exemplele pot continua la infinit.
Aşa şi cu emblematicii noştri conducători, pe care i-am strîns frumuşel la un loc, într-o carte numită istorie, şi dă-i cu cădelniţa-n stînga şi dreapta, să ne simţim şi noi importanţi, de parcă n-am şti că realitatea este asta: toţi vor PUTERE, BANI ŞI MĂRIRE! Din această perspectivă, orice istorie, mmai mult sau mai puţin veselă, este o îngrămădire gregară de fapte, lustruite de cornicari mincinoşi, care serveau stăpînilor de lăudători de curte. (vezi obicei care s-a perpetuat, vezi marii pupincurişti ai lui ceauşescu, ce şi-au luat, drept pavăză, iubirea de ţărrrrişoara lor, RRRomânia, pe care-o regulau pe la spate, de cîte ori aveau prilejul, proporţional cu zecile de centimetri cu care li se umflau pungile şi burdihanul!
Ca şi azi, dealtfel.
Desfid pe oricare mai face gargară patriotardă şi îmi spune că nu îl combustionează, în a...vînturile lui de fals paşoptism, altceva decît marile interese personale.
Un singur lucru e clar: cine e patriot de paradă, face paradă.
Adevărul măturat frumuşel şi ascuns sub preş face infinit mai mult rău decît zicerea pe şleau. Aşa putem să ne alertăm, să găsim soluţii. Dacă ne minţim cu fală, ne putem culca frumuşel pe o ureche în cuhnia noastră ăclduţă şi să tragem la aghioase de patrioţi prefabricaţi pînă la Sf. Aşteaptă.
Patrioţi din ăştia, vorbăreţi şi mitingişti, se găsesc pe toate drumurile. Dar oameni cu creier, realişti şi eficienţi, nu prea.
Cine are un oarece sentiment de solidaritate cu ceea ce poate fi perceput ca neam, rămîne tăcut în dezamăgirea lui cuminte, de om care ştie că făţărnicia papă omenia de cînd lumea şi pămîntul..."

Emanuel Cristescu:

"Ioan Peia,

Şi consideraţiile tale sunt, ca exerciţiu democratic, tolerabile. Atât. Ca valoare de adevăr, ca poziţie etică şi ca realizare stilistică sunt ZERO. La percepţiile pe care le ai, fără argumente, nu eşti eligibil pentru a continua o discuţie pe această temă.
PS. "Patriotismul tăcut" al celor care acceptă mizeriile scrise de HRP, făcute chiar şi cu bune intenţii, îi scuză doar dacă şi le asumă şi se identifică, prin consonanţă ideatică deplină, cu ele. Este dreptul fiecăruia. Şi poate fi opţiunea personală a fiecăruia. Încusiv ale ipchimenului HRP. Cu o singură condiţie: să nu fie reprezentant al unei instituţii publice a statului român. Pentru că asta înseamnă să fii plătit din bani publici pentru a denigra valori ale acestui stat. Ceea ce este intolerabil.
“Dacă am fi îngeri guvernarea nu ar fi necesară.”
Statul, ca expresie a guvernării derivă din imperfecţiunile individuale şi colective. Specifice TUTUROR INDIVIZILOR ŞI TUTUROR NAŢIUNILOR LUMII."

Nicolae Tudor:

“Peia are dreptate:"de parcă n-am şti că realitatea este asta: toţi vor PUTERE, BANI ŞI MĂRIRE!". nu este limpede acest adevar, ce sa mai demonstrezi?

Emanuel are dreptate:"Dacă am fi îngeri guvernarea nu ar fi necesară.”

Deci exista un argument de sublim intr-o lume fara ingeri? (la putere)
Deci asteptati sublim de la... draci?
Va simtiti agresati de hrp ca a agresat orgoliul national. Eu ma simt agresat de dv-ingerii care stati deoparte si visati la o clipa de sublim, cand ati putea prin simpla implicare sa transformati Iadul/sistemul intr-un simplu paradis.”

Geo Pruna:

“si nicolae are dreptate:
"Eu ma simt agresat de dv-ingerii care stati deoparte si visati la o clipa de sublim, cand ati putea prin simpla implicare sa transformati Iadul/sistemul intr-un simplu paradis."

un moment! ...paradisul acela guvernat de îngerii d-lui Corbu?
mersi :)

Revenind, Nicolae ridica un colt de adevar si asta începe sa ma bucure.”

Ioan Peia:

“Nu eu am dreptate, Nicule!
Adevărul are dreptate!”

Amelia Cojocaru:

“Domnule Tudor, realizezi măcar cărei şcoli de gândire ii aparţii? Domnul Peia mijloceste (doar) o provocare inteligent ţintită dar dumneata esti hilar tare, zău aşa! Idealistul Peia de ieri devine brusc un gânsac materialist. Apropo de Cioran, când n-ai nimic sfânt e lesne a îmbăţişa grăbit orice nihilism de pe axă!”

Stimabile Ioan Peia,

a) Un principiu de viaţă nu poate fi decât constant. Dacă într-o zi faci apologia imaculatei exprimări a sentimentului (cu un scop meschin, cu bătaie scurtă), denigrând autosuficienţa unor supraponderali ai frustului, iar în alta vă bateţi pe burtică cu un sictir al (sub)consumistului de cultură, e ceva putred in...Danemarca.

b)Nu se pune problema unei egalităţi între noi. Doar Mircea cel Bătrân semna cu Sigismund de Luxemburg un tratat de colaborare în condiţii de egalitate (în ciuda diferenţelor de rang)însă aş face o gafă monumentală să vă compar cu vreunul din ei. În ceea ce mă priveşte, nu-mi doresc ca, de amorul artei, să-mi pun vreodată la mezat Adevărul. Îmi sunteţi, deci, superior.

c) Aplecarea pe care o aveţi către parabolă mă face să vă aşez în panteonul celor fără de Idee, pus, deci, în slujba Ăluia contrar(iu).

d) Greşiţi din nou. Ieri făceaţi procesul Ţiganului etern şi vă aşezaţi în postura anonimului Român contemporan dornic de liniste, siguranţă şi bun simţ. Astăzi amestecaţi cele două etnii cu aceeaşi dezinvoltură a lipsei de repere. Eterne şi ea. Totuşi, unde vă situaţi acum?

e)Între două sarmale şi trei piese radiofonice dulcege, îmi fac timp să vă salut cu (acelaşi) respect."

Ioan Peia:

"Şi mai-mult-ca-stimabile,

a) Avînd în vedere că, nici eu, nici domnia-ta nu discutăm, angelic, despre nu ştiu ce tare detectate în prea-păcătoasa lume a "Ăluia contra(riu)", că adică afirmaţiile pe care le facem aici ne ating direct şi personal, vă rog să-mi evocaţi cu precizie momentul pliciului "sictirit" şi autosuficient pe regiunea-mi anatomică indicată şi, deasemenea, să-mi definiţi, exact, sfera noţională a (sub)consumistului de cultură, ca să ştim şi noi, prin evaluare lucidă, cine ar putea fi ridicolul reprezentant al acesteia şi cine, prin contrast, consumistul autorizat de cultură al celeilalte. Sigur, bănuiesc că vă încadraţi, cu modestie, în această din urmă categorie, motiv pentru care vă ros să-mi indicaţi, în plus, dacă acest elevat consum se poate face în paralel cu patrioticele noastre sărmăluţe, asociate cu atît de exploziva mămăligă... sau sunt două capitole complet separate. Aceasta, pentru a nu risca triviale bătăi pe burtică, urmare a (sub)consumului de cultură gastronomică, iar nu a celei "subţire" intelectualiceşte!
PS: Nu avem patrioţi în Danemarca!

b)
Pot şi eu să scot la interval multe evenimente din istoria naţiunii, cu care să epatez, dar consider că ar fi derizoriu, acest lucru fiind capabil a-l face oricine, cu o cărticică de istorie uzuală în faţă.
Apoi, rostiţi la un moment dat, o enormitate filozofică:

"În ceea ce mă priveşte, nu-mi doresc ca, de amorul artei, să-mi pun vreodată la mezat Adevărul."

Aveţi un ADEVĂR personal, pe care-l ţineţi la cutiuţă şi îl protejaţi cu maximă vigilenţă, considerîndu-l, înţeleg, un fel de "piatră filozofală" a oricărei ordini etice??!! În cazul acesta vă acuz de egoism crîncen, de lipsă de generozitate, de "bătaie mulţumită pe burtică", păstrîndu-l numai şi numai pentru dv. Ei, şi cum de la Socrate încoace nimeni nu se poate lăuda că a dat peste un astfel de adevăr, faptul că lipsiţi restul muritorilor de benefica lui revelaţie, vă condamnă întru eternitate.
Recunosc, cu umilinţă, că eu nu am nici un adevăr infailibil. Ba, pe măsură ce umblu după el cu şi mai multă osîrdie, descopăr, contrariat, că nu există!
Motiv pentru care aş putea fi calificat, eventual, drept superior, (cum faceţi domnia-voastră, mulţumesc!) întrucît mi-am însuşit principiul socratic: "Ştiu că nu ştiu"!... dar tot examinez întruna, ca să nu mă pomenesc cu mintea prinsă-n pioneze. E un nevinovat exerciţiu (sub) cultural, cei drept, dar atîta vreme cît există consumatori atît de stilaţi, aşa, ca domnia-voastră, mă liniştesc!
(Întrebare pur retorică: ce poate fi inferior unui "gînsac materialist", în cazul acesta??!)

c) Şi Isus avea acest tip de aplecare, dacă nu mă înşel, căci vorbea cu discipolii numai în "parabole"! Găsiţi aceasta a fi un exerciţiu gartuit, subpotenţat mişeleşte de către osîrdia (Ăluia) - ptiu, drace!?

d) Aci am rămas blocat! Habar nu am care-s "cele două etnii", aflate în tandem, la care faceţi aluzie! Pe una o cunosc, din păcate, foarte bine. Dar cealaltă?

e) Ei, dacă am ajuns la sarmale şi piese radiofonice, înseamnă că ne putem relaxa, făcînd gestul acela liniştitor, cu bătaia familiar-abdominală, mulţumiţi că a mai trecut o zi peste instinctele noastre ancestrale!
Ura!”

Nicolae Tudor:

“Amelia, eu nu apartin de nici o scoala:)))
M-am trezit aruncat in aceasta lume cu ceva timp in urma si am vazut ca asemeni mie sunt milioane de oameni care de milioane de ani sunt obligati sa invete si sa munceasca pentru a avea cevastilea echilibre. Eu cred ca omul nu trebuie sa munceasca deloc, si nici sa invete, ci, ca o normalitate, ar trebui sa stea si sa fie fericit bine-mersi. Dar… sa aibe de toate pentru al sau stomac: pesti, pasari, animale, fructe, el netrebuind decat sa intinda mana si sa le aiba.
Cred ca munca si invatatura sunt motive suplimentare de fericire. si nu pot sa inteleg cum de milioane de ani nu s-a facut decat sa se dezvolte suferinta pe pamant? - "daca am aduna zgomotele lumii am strange doi pumni mari de pura durere", spune poetul, Sorescu parca.
Printr-o inginerie, ca tot vorbim de scoala, fiinta care se naste in clipa asta nu are nici pamantul mostenit din facerea lumii, nu are pesti s.c.l. si trebuie sa invete si sa munceasca mult, sub exploatare, pentru a nu muri de foame. Deci invatatura si munca sunt izvoare de nefericire. Si nu ma mir ca este asa ( se intampla orice), ma mir ca de milioane si miliarde de ani ingerii de pe acest pamant n-au facut nimic pentru a restabili ceea ce era cand existau doar Adam si Eva. Astfel, copilul care se naste acum sa poata evolua spiritual fara nici o constrangere... stomacala.”

Geo Pruna:

“Nicolae, n-o fi scoala. o fi secta ? :)

"deci invatatura si munca sunt izvoare de nefericire."

pai nu?
iar cei mai fericiti sunt cei din triburile amazoniene inca nedescoperite, asta e un adevar absolut.”

Nicolae Tudor:

“Geo, sa analizam o imagine comuna: doi copii sunt pe o banca. Unul din ei mananca o portocala. Portocala miroase. Cel care nu are portocal acasa, dar poate avea doar un fruct la Craciun, numai daca se va gandi cineva sa-i trimita un pachetel, va avea o suferinta mare. El n-ar avea aceasta suferinta daca ar face parte dintr-un trib (nedescoperit - mai exista, oare?) Ceea ce nu inseamna ca acolo ar fi neaparat fericit. Cu siguranta nu ar avea durerea de azi cand supravietuieste printre oamenii care i-au luat portocalul si celelalte si ii cer sa munceasca pentru a avea un pic din acestea.
De ce crezi ca oamenii dintr-un trib ar fi nefericiti? Nu au masina, radio, calculator, dar au armonie cosmica. adica Dumnezeu.
In afara lui Dumnezeu nu exista fericire.”