“De ce, oare, nu se citeşte astăzi? Ce ar vrea cititorii de azi?”

La aceasta intrebare am dat urmatorul raspuns:

Ideea citirii are ca esenta firul rosu-al devenirii. Nu intamplator se spunea: ”ai carte, ai parte”. Si ar fi drept sa fie astfel. numai ca realitatile contemporaneitatii arata ca devenirea aceasta, mai pe sleau spus, trebuie… cumparata. Dintr-o data valul de posibili cititori trec prin sita. Iar cei care n-au bani (si stiu ca nu vor avea niciodata), ori nu inteleg, ca principiu de viata, sa cumperi ceea ce ar trebui sa fie firesc, se nisipeaza. Precum o aspirina veche abia atinsa in drumul : folie, intredegete si paharul cu apa. Se fac praf si trec prin sita. Adica refuza cititul si se limiteaza la strictul necesar: sa te semnezi cumva , ca e rusine (inca, mare lucru!) sa te iscalesti cu destu, si sa innumeri pana la 100 sau, preventiv, pana la 1000, la cat va ajunge probabil salariul minim.
De ce sa citesti cand ai televizor si radio? De ce sa-ti mai bati capul sa intelegi cand ti se ofera intelese gata?
Si totusi oamenii scriu. S-a scris atat de mult incat un om, chiar daca ar voi, nu are timp sa citeasca totul pe intreaga durata a vietii sale?
Si-atunci citesti pe apucate, din cand in cand. Citesti cartea cutare pentru ca ti-o recomanda un prieten, sau pentru ca-l cunosti pe autor. Citesti ceva care-ti trebuie: despre boala ta, despre pasiunea ta (daca o ai), sa te distrezi (daca o anumita scriere te face sa razi mai mult decat televizorul sau cunoscutii de la carciuma), citesti daca este vorba despre tine.
Si-atunci de ce se scrie, de ce se continua umplerea bibliotecilor nationale(ca acolo ajunge sigur un exemplar!)? Pentru ca cei care scriu vor sa nu uite (pot cita exact): ce au gandit la un momentdat, pe cine au intalnit, ce au discutat, pe unde au trecut si ce-au vazut… in general se scrie ceva atat de personal incat nu intereseaza mai pe nimeni. A aparut si cugetarea, precum odinioara bancurile: “multi cred ca au ceva de spus, dar si mai multi nu sunt dispusi sa afle”
Sa fie cineva vinovat?
Desigur. Exista un singur vinovat: PRESEDINTELE TARII. Fiindca el conduce sistemul in care coexista membrii comunitatii sale. Daca nu este el vinovat inseamna ca nu e nimeni. Si nu mai e nimic de facut.