A apărut o eroare în acest obiect gadget

sâmbătă, 10 ianuarie 2009

RETA - personajul romanului "Nusa", scris de Grigore Buga

NOTE DE CITITOR:


Relu o meditează pe Reta, o fată frumoasă şi curvă. Chiar dacă se-ndrăgosteşte de ea şi o doreşte, se abţine şi nu-i arată.
Un prieten de-al său a întâlnit-o întâmplător - avea nevoie de ajutor şi s-a oferit s-o adăpostească, a ajutat-o să meargă la scoli solicitându-l s-o mediteze, i-a făcut rost de serviciu, dar nu s-a atins de ea cu nici un chip. O cere civilizat de nevastă şi-i iubeşte orbeşte copilul pe care i-l oferă. Nu se sesizează că nu-i seamănă, acest fapt devine minor fiindcă această femeie îi oferă cu mult mai multe.
Minoră fiind fuge de la ceape şi de la familia sa decăzută, fuge cu trupul său de care nu prea e conştientă, ştie doar că trebuie să plătească orice primeşte cu el. Când a întâlnit generozitate, când a întâlnit oameni adevăraţi, acest copil începe să se dezvolte normal, ca o plantă presădită într-un pământ fertil. Dar are permanent teama că poate fi aruncată iar pe scările de aşteptare unde mizeria şi groaza zilei de mâine sunt permanenţe.
Reta vine cu tinereţea şi disperarea de a nu fi aruncată de destin îndărăt, vine cu ambiţie şi reuşeşte să învingă: ajunge şefă, apoi întreprinzătoare.
Este ea un model? Ea care nu a jignit pe nimeni, ci, prin vrednicie şi inteligenţă a reuşit să nu rămână pe prima treaptă, ca... profesorul său? Ducând o luptă cu destinul s-a lasat în voia acestuia când a fost vorba să dăruiască mângâiere unui suflet pustiu.
Reta-Mija...Reta de la CAP devine Emanuelle de la oraş. A plecat cu trupul minor fără să-i pese de legi şi a dat lecţii de iubire unui profesor de română făcându-l Profesor de... iubire.
Refuzând-o fiindcă era o ţărancă semianalfabetă, acest Relu lasă să-i scape printre degete fericirea, ţinând aiurea cu dinţii de datini superficial alcătuite din prejudecăţi. O mângâiere zilnică, atât de puţin n-a avut marele profesor, atât i-a lipsit pentru a se putea ridica de pe băncuţa veche sau a ieşi din camera cu aer stătut şi mucegăit şi a veni spre lume pentru a face ca aceasta să-i semene cumva ca perfecţiune.
Povestea acoperă, ca o pătură, două timpuri: cel al libertăţii de azi şi al încorsetării de ieri. Numai că gesturile şi gândurile personajelor răman aceleaşi: lente şi scârbite... Doar cutremurele îi mai trezesc la câte 10 ani!
Un profesor care bea tărie şi o viaţă care arde încet, ca ţigara care te-a înrăit făcându-te dependent de ea. Si ajungi să scoţi muult fum. Si te poti mândri că fum-urile nu sunt oarecare, ci ale... Profesorului de iubire. Monden, nu?
Un singur cuvânt îi lipseşte cărţii: „şcoala” - locul pe care ar fi trebuit să–l mai vadă profesorul când şi-a luat adio de la viaţă. Văd astfel distrusă ideea că poţi fi model de om dacă-ţi faci simplu datoria în pătrăţica ta - profesorul este iubit de elevi şi apropiaţi, fără ca profesia să-i aducă împlinirea sufletească.
Astfel se demască Statul: în comunitatea pe care o guvernează, omul care-şi face datoria nu poate cunoaşte afirmarea de sine, fiindcă nu-l urcă o treaptă, nu-l atrage să urce treaptă cu treaptă. Ceea ce duce la blazare. Fiecare aspirant la afirmare se pare că trebuie să-şi ia cu forţa, ca o normalitate, ori să cumpere porţia de strălucire. Mângâiere chiar!
„Nuşa” ne mai lasă să înţelegem, ca un trăsnet, că Dumnezeu însuşi a orânduit săracii astfel ca ei să n-aibă voie să–şi depăşească umila condiţie umană decât printr-o întâmplare.

Niciun comentariu: