am citit : LOREDANA CRISTEA

ţara te vrea (prost)

trezeşte-te române, în veac mizer şi-anost
tăcerea-ţi parcă scoate statuile din minţi
tu fredonezi manele cu cerşetori şi prinţi
deşteaptă-te române, că ţara te vrea prost

agnosticit şi rece precum un şiş în dinţi
prin ce străine luturi îţi cauţi adăpost
la piaţa mondială deja ai preţ de cost
când spui român - spui Iuda sau treizeci de arginţi

trezeşte-te, ai locul de mulţi râvnit drept casă
femei aşa frumoase, copii atât de buni
nu eşti a social number... un nepoftit la masă

ţi-e somnul ăsta plasă urzită din minciuni
vegheat de-o buhă neagră ca o candelăreasă
ce-aprinde felinare la casa de nebuni


E GREU SA FII POET

E greu să fii poet în acest haos
Si, mai ales, e greu să nu te sperii
De-ataâea josnicii sau de mizerii
La care simţi cumva că eşti adaos.

Din mici trădări se-ncheagă mici imperii,
Profeţii falşi vorbesc fără repaos
Pe sticlă, în ziare, în pronaos –
O lume de consum şi de materii.

Cu munţi de peturi, dealuri de carton,
Oraşe sufocate de dejecţii,
Un zeu cu laptop face-n Pantheon
Monedei planetare noi corecţii –

Clădirile din sticlă şi beton
Par nişte săli imense de disecţii.


îmi asum deznădejdea

/doar atât la sfârşit să rămână
că sunt literă-n limba română/
nu dau vina pe nimeni
pentru averea de disoluţie a celor
optsprezece ani ai mei
nu dau vina pe boala mintală
care se cheamă poezie
în care mi-am făcut o cazemată
o fereastră şi-o strachină de lut
din care mănânc zilnic
la fel ca un puşcăriaş care nu primeşte pachete
de-acasă
nu dau vina pe boala copilului
care nu pleacă din mine
în virtutea unor pasiuni
şi patetisme nejustificate
sunt doar un nenorocit de om
pierdut printre oameni
am disputele mele secrete cu Dumnezeu
căruia îi implor
întârzierea fructelor mâniei
care-mi arată uneori cu degetul
areopagul ţării mele
din care gâlgâie mesajele
filosofilor minciunii necesare
ai urii cultivate strategic
pe oricare drum o voi apuca
rămân la pledoaria stării de veghe
îmi asum deznădejdea
şi caut înţelesul în care orbul
cântă ivirea soarelui din mare
într-un singur loc pe pământ
am curajul mirării că sunt