am citit: Mariana Fulger

drumul…

nu vreau să-l uit
dacă…
aceşti dacă
plantaţi de sufletele noastre
neputinţa de a traversa drept
căi
pe care aleargă trecut şi viitor
drumul nostru în sine
are multă nerostire azi
poate că aerul
e în părţile acestea
mai bogat de glasurile
celor care-şi trăiesc fericirea
într-o clipă săracă
sau un ev despre care nu întreabă nimeni
pentru că nu ştie
drumul…

pentru noi
poate să nu mai însemne mâine
niciun capăt
de aceea ne vom pune încălţări durabile
şi sufletele vom căptuşi cu speranţă
să rezistăm şi când partea stângă
sau dreapta, poate drumul
se va desface ca un fum
în lumina soarelui
celui care doarme cu tâmpla
pe piatra destinului
îl închinăm şi acest imn
dar nu doar lui…

pe lângă mulţi alţii trec nestingherite
orele vieţii

se întâmplă…

se întâmplă să cazi
în propria-ţi genune
avântându-te
într-un cer prea albastru
şi toate păpădiile acelea de stele
se desfac şi alunecă
înaintea ta şi în urmă
închizând afară o lume
în care ai fi avut dreptul să exişti
doar mergând
trăgând după tine viaţa
ca un pelerin asinul plin cu desagi .

se întâmplă să-ţi dea fericire
un om despre care nu ştii decât
că există undeva
se întâmplă să iubeşti enorm
un om care nu te iubeşte
sau el să te iubească şi să fii străin
şi, mai ales, se întâmplă
să te întrebi ce cauţi aici
şi uneori
să mergi râzând pe străzi ca un nebun
nevrând să mai locuieşti în tristeţi
mod iluzoriu, poate cretin să te consideri superior
clipelor ce se risipesc
precum nisipul dintr-un pumn de copil

se întâmplă să ai doi bănuţi
ultimii într-o zi de mijloc de lună
amândoi pentru pâine
şi să-i arunci într-o fântână
dorindu-ţi să mai fie lumină şi mâine

se întâmplă de multe ori
să nu mai vrei să auzi cum îţi alunecă în sânge
somnul


spune noi

cât nu e prea târziu
tu, cel de ieri, de azi, oricând
omul meu jumătate înger, jumătate poem
îmi răsuni în suflet ca un pian
o orchestră pe un mal de fluviu la revărsarea în ocean
acorduri se multiplică în aer infinit
creşte arbore cu ramuri puternice
spre cer şi spune: priveşte şi bucură-te cu noi
suntem – muza şi poetul te salută
tăcere şi sunet, şi etern,
omul meu de suflet nu vreau să fie târziu
să fug de tine, cel care nu vei mai şti
să fii singur poate şi-ai să mă cauţi
pe drumuri pierdute-n noapte
pe plaje pustii şi să nu-ţi aud chemările
suflete pe care le ascult
speranţe-nesperanţe, strigăte mute deseori
din toate rămâne ceva continuu la geam, această pată de întuneric
ce strigă…
să se deschidă speranţa şi vieţi la rând
aş spune că nu nu mai sunt…
să nu dor când… dar ştiu – scriu şi cuvintele strigă
acum, aici, imagini prind aripi
şi se rotesc lovind pereţii sunetelor
trăire amplificată ca ultima şoaptă
când în spate se face foarte târziu
şi înainte e prea devreme
lumina o trimit în felul meu întâmplărilor
blând zilelor şi nopţilor,
să nu simţim tăcerea cum ne inundă trupurile
şi sufletele în moarte.

Perdonami (cuvintele pietrei)
(Fragmente selectate de Nicolae Tudor)


(…) mă chemau… toate amintirile acelea
întindeau de mine
cu braţe de copil şi de tânăr
multiplicate an de an
braţele mamei şi ale tatălui
să merg atât cât se mai poatemergeam în mine în fiecare zi
niciodată destul, iertare…cu viaţa mergeam şi mergeam singură
să aşez sufletul peste hăul ce creştea în afară humei
(…)
oamenii sunt alcătuiri bizare
ducându-se unul pe altulîn piept, în tâmple şi uneori în braţe
în spate sau pe umeri
cuprinsuri din două pagini şi milioane de versuri
poeme în versuri lichide
şi versuri părelnic de piatră
umblând în lume în căutarea
înţelesului drumului viaţă-moarte
visători bătând la câte-o poartă
chiar dacă nu li se răspunde
pentru a ura eterna fericire…
cuprinsul şi necuprinsul eşti
humei mele care râde, munceşte, cântă, scrie
(…)când lutul singur va mai tulbura lucruri
din liniştea prea mult impusă
nu mă îmbrăcaţi în lemn
cu mâna sub cap
la margine de mare sau de râul copilăriei
mă lăsaţi într-o iluzie liberă
cerul să-l trec privindu-l(…) poezia e forma părelnică
a strigătului şi tăcerii
e foamea şi absenţa foamei
setea de dimineţi şi ajungeri
eşti încă, mamă, şi e încă pâinea şi e untul…
mâna ta sau a timpului
desenând sufletului existenţele trecute din ochiul tău

ACESTE CUVINTE
(Fragmente)

mare de trupuri şi absenţe acest oraş,
această palmă de lut
căreia-i spunem acasă. (...)
oameni care-şi uită copiii
şi-i caută apoi în alte pietre (...)
aceste absenţe care rup din noi
cât să se întoarcă o dată, de două ori…(...)

cuvintele – umbra lor crescută
peste trupul omului -
schimbător,
precum toate orele de înălţare -
sapă în mine, în tine şi în tine
propoziţii, fraze, cărţi.(...)

iubire nu poţi dărui decât dacă te înmulţeşti scăzându-te:
fiecărui suflet - bucată de suflet,
ca de pâine.(...)

înger şi cerşetor
poţi să trăieşti în omul bun -
o privire deschisă mult(...)


ca un cântec de dor închis în om

(fragmente selectate de nt)

fără atingeri răsună frunza pe alei
(...)
cu ochii larg deschişi visează oamenii
inorogii dorm la marginea lunii
zările duc în lumi ale lor
dacă întreabă, să spui teilor plini de file
că te-am iubit cu inima asta năucă
am fost în tine şi-am alergat înaintea ta
cu fericire de copil nebun
visând că suntem împreună,
am întors fericiri să nu se închidă timpul
când mă trezesc şi eşti lângă mine.
"te iubesc" să spui statuilor,
vor înţelege sentimentul acesta ce trăieşte în om
bucurându-se,
sperând, iar dacă plânge, e din vina soarelui,
prea multă lumină ne dă pentru drum
fără să ştie că suntem neputincioşi uneori
să ne mişcăm picioarele, sufletele în dimineţi ca aceasta,
când oamenii încă visează, au toate stări un pic schimbate
au vrut să iasă din împietrire
ploi bogate şi rouă, polen şi soare le spală
mergând spre oameni
suflete prea mult însingurate

Gânduri

Pe cine aşteptăm? Ce facem după ce fiecare răsărit ne-a dat încă binecuvântarea să trăim? Trăim… simplu şi matur. Din simplitatea existenţei noastre a rezultat şi rezultă complexitatea trăirilor noastre. Cu fiecare gând adăugăm o treaptă spre infinit, dăm o nouă concretizare timpului-spaţiu-istorie.
___________
Şansa de a trăi îmi dă dreptul şi obligaţia să-mi adaptez continuu abilitatea de a gândi.
___________
Suntem vis, suntem materie, energie, necuprinderea cuprinzându-se, aşteptarea aşteptându-se, alungarea alungându-se, vorba vorbindu-se, scrisul scriindu-se, cântecul cântându-se, bucuria bucurându-se, ura urându-se, naşterea născându-se, moartea murindu-se, lumea căutându-şi în inima lucrurilor inima, copiii de pretutindeni când trecem totul prin corzile sufletului şi plutim în amestecuri de poezie, culoare şi muzică.
___________
Neputinţa de a descoperi adevărurile esenţiale ale existenţei e de natură cerebrală şi oricum am încerca o eludare sau o extrapolare adevărul e simplu: nu ne putem asuma totul, nici determina totul.
___________
Libertatea de gândire înseamnă responsabilizarea actului gândirii.
___________
Răbdarea – adevărata încercare a raţiunii.
___________
Întuneric este înaintea şi în spatele multor adevăruri. Realitatea e (uneori) un perete din sticlă la care nu ajunge nicio rază.
___________
Oamenii – ai crede că sunt stânci. Unii înadins să te-mpiedice, alţii să te-ajute să urci… Ii iubeşti, îi cerţi, îi alungi… când îi cauţi, s-au întors în tăcerea pietrei…
___________
Omul – un pas, un gând... şi drumul a tot crescut. Alt om, al gând...
___________
Uneori merg la întâmplare printre destine – destinul omului, al arborelui, al câinelui, păsării, fluturelui, ierbii…
___________
Păstrează cu grijă această clipă, mâine o vom căuta amândoi.
-----------------
Oamenii te cunosc atât cât găsesc un rost în a te cunoaşte, apoi uită.
___________
Nu repulsia faţă de cunoştinţele grele îndepărtează oamenii de cunoaştere, ci teama că nu vor reuşi să înţeleagă.
___________
Distanţe se adâncesc continuu între oameni, direct proporţional cu sentimentul de fericire sau cel de neputinţă. Nu te iubeşte nimeni prea mult timp dacă eşti fericit, şi nici dacă eşti condamnat la chin.
___________
Ne-am imaginat Universul pornind de la modele particulare, am stabilit legi care funcţionează parţial… mai departe e de alergat, în cerc de multe ori; dacă am avea destule cunoştinţe am înţelege, poate, mai mult. Le vom avea, probabil, pas cu pas, ca şi până acum; e lung drumul, dar urcuşul trebuie făcut chiar dacă, la capătul lui, vom afla că nu ştim nimic mai mult.
___________
Când în pământ pui sămânţa morţii nu aştepta să crească lanuri de grâu şi livezi de pomi roditori. ___________
Vieţile acestea ale noastre, cărora le primim naşterea ca pe minuni sau le respingem ca pe o piesă proastă, au să ni se scrie în molecula primei zile strigând sub spargerea picăturii de sânge în miliarde de lumini: "Doamne, am învăţat prea târziu!" Si se putea merge atunci, la începuturi, în vârful degetelor pe aer, unii rescriind religiile, alţii seninul, alţii legile existenţialului - sărutând cu gurile nepătate de patima urii ţărâna.
___________
Când monştrii scot capetele hâde din întuneric şi umplu spaţiul cu ura lor, înţelepciunea si sufletul omului trebuie să supravieţuiască.
___________
Fiecare zi e un pas spre ceea ce vrei să realizezi; important e să vrei să-l faci.
--------------
Descălţaţi-vă şi mergeţi fără teamă prin propriul suflet. Nu vă răneşte, nu vă va ţine captivi mai mult de o viaţă! (unii aveţi, însă, milă: şi desculţi sunteţi la fel de…)
___________
Triste vremuri acelea în care milioane şi milioane de oameni sunt siliţi să existe după concepţiile limitate a câtorva.
___________
Generalizările îi fac pe toţi oamenii să se considere oameni.
___________
Când conştiinţa oamenilor reali doarme, monştrii de pucioasă, oamenii-coşmar au timp şi energie să hotărască soarta omenirii.
___________
Omul nu s-a schimbat de-a lungul mileniilor. Doar timpurile şi posibilitatea ca rolurile să se schimbe uneori – săracul să devină bogat, emancipat, iar bogatul un amărât.
___________
A gândi – schimbare care începe şi se continuă în noi. Schimbare continuă, adaptare e totul.
___________
Războaiele, epidemiile, molimele, în felul lor condamnate de oamenii buni, au rolul de echilibru al vieţii pentru existenţa vieţii. Orice specie s-ar dezvolta necontrolat ar crea dezechilibre grave. Ar putea fi evitate însă, dacă nu eugenie s-ar face şi înarmare nucleară, ci control ştiinţific al sănătăţii şi înmulţirii populaţiei – controlul numărului de naşteri în mod echitabil la nivel mondial pe perioade care ridică probleme de siguranţă.
___________
Atunci când omenirea va fi aproape de sfârşitul miracolului existenţei, aţi dori să fiţi ultimul sau penultimul pe pământ?
___________
Omul care asupreşte om e mult inferior acestuia, tuturor asupriţilor. Fiecare pas făcut în viaţă e o uşă deschisă spre moarte. Fiecare dorinţă de a fi, o şansă din infinitul de şanse şi neşanse de a face altul, alţii…
___________
Unii oameni chiar se simt bine ducându-şi lanţurile robiei şi, dacă le-ai agăţa muntele să-l tragă după ei, s-ar supune… Intărind astfel credinţa unora că oamenii s-au născut unii să fie stăpâni, alţii ignoranţi ori sclavi.
___________
Fiecare duce într-un colţ al sufletului său un suflet până când acesta creşte pe dinăuntru cuprinzând; şi nu se mai ştie cine pe cine poartă în lumină şi întuneric etern.
___________

Omul înaintează în orbire.
___________
Sunt oameni care te iubesc doar pentru că exişti printre ei; oameni, nu doar oameni, care te iubesc precum iubesc propriul copil sau frate, deşi sunt străini; sunt oameni care îţi iubesc fiinţa de cuvinte, de piatră, de bronz, de lut, aer; sunt oameni care te iubesc aşa cum iubesc o instituţie sau muncitorul pe care îl pot da afară oricând, dar îl mai ţin - nenorocitul are copii; sunt oameni care te iubesc aşa cum avarul îşi iubeşte galbenii; sunt oameni care te iubesc orice ai face; oameni care te urăsc pur şi simplu; oameni pentru care nu exişti; oameni care nu ştiu să iubească şi oameni care au iubit mult şi, în urma unei întâmplări nefericite, au rămas goi; sunt oameni…
___________
Viaţa – gând şi lut.
___________
Mai devreme sau mai târziu, toate pietrele se sfărâmă…
___________
Lumea aceasta aparţine tuturor. Lumile închipuite - indivizilor în parte sau grupurilor de visători.
___________
Cel mai mare handicap al naturii umane e că nu poate să ajute toţi semenii aflaţi la răspântii grele ale vieţii. Sau poate că aceasta e condiţia supravieţuirii şi o acceptăm de multe ori orbeşte.
___________
În mintea oamenilor care au inventat raiul, îmi spun, trebuie să fi fost foarte multă speranţă… În a celor care inventează continuu iaduri - multă disperare, teamă, sălbăticie, ură, dar şi… dorinţa de libertate şi autodeterminare.
--------------
Când dreptatea doarme, dă-i un bobârnac în ţeastă să se trezească!
___________
Forţele care guvernează universul sunt în noi deopotrivă.
___________
Matematica e un tărâm pe care mulţi umblă, foarte mulţi ştiu şi de ce, mulţi încotro, nimeni, de fapt, de ce aşa. Cred că de vină e raţionamentul pas cu pas care ne face să deducem că unele lucruri chiar au o logică şi aceasta funcţionează. Pe câteva dintre aceste raţionamente s-au construit adevărate temple, dar, dacă am reconsidera raţionamentele iniţiale, n-am ajunge la alte deducţii logice? E doar o întrebare. Drumul în ştiinţă e lung şi anevoios. Cu cât raţionamentele se complică mai mult, cu atât te simţi mai îndreptăţit să întrebi dacă "nu se putea şi altfel?" ___________
Spaţiul existenţial, această ancorare a noastră în concret, într-un cadru limitat, îmi pare nevoia întregului de a se apăra de unitatea care se dezvoltă periculos, sărăcind metodic spaţiul de elementele care-i sunt necesare existenţei. Dacă aş fi Dumnezeu şi aş vedea cu câtă râvnă se pregătesc oamenii să se distrugă (distrugând, poate, unica oază de real), m-aş gândi mult dacă să-i învăţ să vadă.
___________
Când raţiunea tace, vorbesc instinctele.
___________
Uneori aflăm despre oameni care plâng, despre oameni care râd, despre oameni care-şi sacrifică viaţa pentru oameni, despre oameni care mulţumesc, alteori despre oameni care ucid oameni, care torturează oameni, despre candidaţi la preşedinţia destinelor oamenilor care promit că ştiu să câştige războaie (mă întreb care sunt învingătorii unui război nuclear), despre oameni care mănâncă oameni – o umanitate care trăieşte şi se bucură, alta, sau poate nu, care se devorează, îşi scrie sub talpa casei, sub praguri şi în pereţii existenţialului drama psihică (altfel nu există) de a-şi fi anihilatorul dând uneori vina pe puteri negre care-i controlează existenţa, alteori pe credinţa că viaţa înseamnă luptă, anihilare...
___________
Diferenţierea între clasele sociale a însemnat şi va însemna că unii au şi pot, iar alţii se zbat în mizerie. Nu pentru că au fost sau sunt reduşi mintal, şi nici pentru că aşa a fost să fie, cauza e indiferenţa omului faţă de seamănul său.
___________
În lunga ei istorie, omenirea a „beneficiat" întotdeauna de oameni care s-au crezut deasupra „Creatorului" sau reprezentanţii Lui ca putere şi drepturi de a acţiona după bunul plac asupra oamenilor şi a naturii, uitând, parcă, înadins, că sunt firavi precum mielul care e înjunghiat de om şi aşezat în cui pentru a i se desprinde blana sau ca nefericiţii măcelăriţi de ei sau de alţii, la ordinul lor, precum nişte larve nefolositoare care au invadat pământul punându-le în pericol producţiile care le asigură hrana, existenţa. Nu e niciodată târziu să se trezească omenirea – să nu mai servească drept animale de vânătoare unor indivizi care nu au nimic în comun cu umanul sentiment că şi celălalt şi celălalt, şi celălalt... au dreptul la viaţă, resursele oferite de planetă, casă şi loc de muncă, la demnitate precum tine.
___________
Vinovat de fericire nu e nimeni, doar pentru nefericirea celor care suferă din cauza sa în acest timp…
___________
Venim în lume şi trecem. Ceea ce lăsăm în urmă, rezultanta la un moment dat e suma acţiunilor noastre şi, din fericire, dar şi din nenoroc, suma acţiunilor celorlalţi, cu acţiune directă sau indirectă asupra întregului în mod barbar uneori.
___________
Cred că şi pietrele plâng când pierd alte pietre.
___________
Trist e omul care nu ştie să trăiască. Pentru el viaţa e o boală continuă, o moarte cu oase lungi. Fericit cel care râde şi munceşte, citeşte o carte bună, visează, bea un pahar cu apropiaţii, glumeşte, se plimbă, dansează... Pentru el există doar azi…
___________
Fiecare om poartă în el nemărginirea infinitului, aşa cum fiecare fir de aer, de pământ, de apă.
___________
Fiecare suflet are poezia lui, nedumeririle, mirările, filozofia lui despre tot ce-l înconjoară. Îşi trăieşte miracolul în spaţiul în formă de măr ce i-a fost dat de Creator. Când nu se mai încape pe sine de mirări, de lacrimi, scrie, pictează, dăltuieşte piatra, cântă...
___________
Nu mi-e teamă de ceea ce nu cunosc – dacă voi avea timp şi sănătate, voi şti măcar un pic mai mult... teamă mi-e, însă, că nu voi şti niciodată sigur ceea ce ştiu, iar acesta e călcâiul lui Ahile al umanităţii, nu doar al meu… poate că Dumnezeu sau întâmplarea a dat unor fiinţe ca noi puterea de a înţelege, niciodată însă destul de clar, de mult…
___________
Uneori, poate de prea multe ori, pentru un pic de confort ne vindem chiar sufletul.
___________
Un copil orfan este un om silit să-şi asume viaţa tot timpul, s-o ia de la începuturi, într-un cadru care, de multe ori, nu e mai prietenos decât cel din preistoria omenirii.
___________
Nu cred că el, cuvântul, a fost mai întâi, ci strigătul sufletului după alt suflet, dureros de tăcut şi de singur.
___________
Oraşele seamănă între ele – în toate găseşti măcar o uşă deschisă, altele aşteptând să fie deschise, uşi care nu se vor deschise, însemne pe mese sau în biblioteci şi vitrine, oameni, doruri, idealuri, aşteptări, bucuria revederii, lacrima despărţirii, ruine, spitale, şcoli, drumuri, iarbă, păsări, flori, jocul vântului, speranţa, ceasuri, urletul disperării, cimitire, case de naşteri, ateliere, unităţi de măsură, paşii poetului sau muzicianului, viziunea pictorului, sculptorului sau arhitectului, ura, nepăsarea, autorităţi ce promit şi uită, bătrânii cu paşi tot mai înceţi, copii care vin tot mai rar sau nu mai vin, biserici de o credinţă sau alta, un zeu sau altul..., totul dacă priveşti cumva din mersul timpului sau pur şi simplu într-o zi obişnuită de viaţă la pas pe drumuri... seamănă în felul lor de cetăţi de destine ale omului, dacă nu sunt uitate în trecerea destinului spre altarele tăcerii şi ierbii sau într-un vis sihastru cu trenuri ce nu mai vin şi nu pleacă… Diferenţele vin din cutume, din tradiţii, din specific geografic sau pur şi simplu dintr-o aşezare a timpului altfel în clepsidra sufletelor.
___________
Nu mi se pare înspăimântător că mor. Am trăit cât am avut timp, nu contează cât de puţin, au foste clipe enorme. Viaţa se măsoară în secunde, nu în miliarde de ani.
___________
Omul e mai mult şi mai puţin decât visul său când visează în societăţile care resping brutal dreptul omului la existenţă liberă.
___________
Legile naturii sunt scrise în mică parte de oameni. E de mirare cum se potrivesc încă. Asta poate arăta că Natura nu este un singur creator, ci fiecare element creează şi distruge.
___________
Vreau să trăiesc această zi şi să nu mă gândesc nicio clipă că mâine nu voi mai fi – s-ar putea să mă înşel!…
___________
Cine spune că înţelege universul acesta numit lumea noastră, bravează sau nu ştie ce spune... Dacă am uni şase miliarde de înţelegeri n-ar ieşi una care să explice de unde suntem, de ce şi mai ales ce.
___________
Înţelepţii veacurilor au considerat scrierea cărţilor de valoare o îndatorire, poate cea dintâi. Au ştiut că omenirea trebuie să înveţe, să caute să înţeleagă de unde vine, unde se duce, să trăiască demn.

------------------
Dacă haina ţi-e simplă, bucură-te – ai straiul mai uşor, mai ieftin, dar sufletul liber… ___________
Fiinţa umană, lovită continuu în încercarea de a-şi cristaliza eul existenţial, va lovi la rândul ei dacă nu are suflet şi raţiune să despartă brutalitatea modului în care a fost tratată de bunătatea şi luciditatea adevăratei ei reprezentări existenţiale.
___________
E lipsă de responsabilitate pentru propria fiinţă să te întorci acolo unde ai fost lovit de fiecare dată. Si totuşi oamenii se întorc la o bucată de pământ, la o casă, la copii sau părinţi, la o jumătate de suflet, la un crâmpei de speranţă, la un Dumnezeu.
___________
Oamenii sunt oglinda întregului lanţ de animale.
___________
Viaţa omului urcă şi cade pe spirala existenţei între auto poiesis (abilitatea de a se organiza în interiorul conştiinţei de sine fără a-i fi impuse legi de forţe din afară) şi influenţe şi impuneri venite din partea altor subiecţi, grupuri de participanţi sau sisteme la existenţă, şi de credinţa că există ceva care îl apără şi-i coordonează destinul.
___________
Conjuncturile şi întâmplarea aşează fiinţele şi lucrurile cerând continuu reaşezări.
___________
Faptul că suntem ne dă şi dă spaţiului fiecărei zile dreptul la rai şi la iad deopotrivă în acest fragment de galaxie. Viaţa e un tablou în relief pe un suport nesigur în care fiecare element construieşte şi dărâmă după puterile sale.
___________
Libertatea are şi cerul şi gratiile înăuntru fiinţelor.
___________
Fiecare aude şi vede cât i se deschid mintea şi sufletul şi, nu în cele din urmă, din cât a depozitat şi depozitează în el şi sedimentează din cărţile cu care-şi însoţeşte drumul.
___________
Oamenii, foarte mulţi, simt că trebuie să fie respectaţi în opiniile lor, în expresia fizică a existenţei lor. De ce nu toţi?
___________
Lumea asta e un vis... Când am să mă trezesc, nu va mai fi nimic...
___________
Gândurile mari sunt uneori viitoare universuri practice. Rudimentar, mediocru sau genial, un om sau altul a deschis o fereastră prin care el şi alţii să vadă mai mult, mai departe.

*Atât timp cât vor fi oameni, vor fi unii, măcar, în luptă permanentă cu nedreptatea pe care ceilalţi o vor comite.

*A trăi – am mai auzit această părere.

*Viaţa e lungă pentru cel care n-o măsoară în decenii, într-o clipă poţi să trăieşti o eternitate şi să ai în suflet mult mai mult decât au alţii într-o sută de ani.

*Dincolo de toate cuvintele cu cap şi cele fără, gândite şi scrise, adevărul e întotdeauna ca întotdeauna: ori te supui regulilor unei comunităţi, ori constitui comunitate aparte, dar şi acolo va trebui să te supui regulilor. Nu există ordine fără reguli de comportament, din fericire…
Totul acţionează asupra totului… chiar dacă insesizabil… Şi marea se schimbă când te îmbăiezi şi aerul când mergi, şi universul când respiri…

*Viaţa e o zbatere aproape continuă a inimii şi a conştiinţei.

*V-aţi gândit uneori că trăim în spaţiul acesta precum Iona în burta unei balene? Pas cu pas, de la ancestral la actual, am intrat, de fapt, în burta unei creaturi bizare care ne transportă prin oceanul de aer şi mister spre ea ştie ce... Nimeni nu ştie, de fapt, şi foarte mulţi dintre noi nici nu se întreabă, ce va fi ţărmul pe care ne va arunca atunci când se va sătura de noi. Îi spunem simplu realitate şi credem că va exista etern. Universul e poate şi el un organism ale cărui molecule se creează şi se distrug continuu după legi parţial cunoscute sau imaginate de noi. Poate e şi atât. Mâine sau în secunda următoare, se poate să nu mai fie nimic aici. Depindem de ceea ce e în afara balenei... şi ea de noi?!...

*Fiecare om, oricât de singur şi de neajutorat ar ajunge în diferite momente ale vieţii, are alături un vis. Suntem existenţele venite în real cu enorma capacitate de a crea imaginar cadre care nu vor exista poate niciodată şi în care trăim.

*În general, legile sunt făcute după nevoile celor care le fac.

*Viaţa e mult mai ieftină în imaginarul profund, dacă-ţi poţi permite să nu ai alte nevoi decât… visul.

*Prostul va dori întotdeauna să lovească, să urle pentru a-şi impune celorlalţi puncte de vedere proprii asupra vieţii. Ascultă-l, dacă ai destulă răbdare, pentru a nu pierde scânteia care arde şi în mintea lui. Cea mai rapidă soluţie e însă ignorarea. Nu-ţi încărca sufletul şi conştiinţa cu pietre ce nu sunt bune nici pentru drum, nici pentru moară…

*În general, suntem fiinţe banale, şterse, aşa cum animalele n-au niciun farmec într-o zi fierbinte de vară, când aerul e greu de mirosuri şi realitatea se aşază grupuri-grupuri, iar vântul plimbă norii spre zare, amintind de un ţărm de mare. Aspiraţiile noastre, gândurile de căutători fără pace, dorinţa de a dezlega neînţelesul ne diferenţiază. Dacă pământul ar fi plin de hrană şi ne-ar oferi tuturor adăposturi confortabile, munca ar fi un termen care ar trebui explicat în şcoală pentru a i se descoperi sensul rar.

*Fiecare lucru pe care l-am creat sau la crearea căruia am ajutat a fost, de fapt, o necesitate a întregului meu de a exista pentru ceilalţi.

*Lumea – un vârf de ac încreţit pe care încap atâtea vise, temeri, speranţe, viaţă, moarte, percepţii sau absenţa lor.