A apărut o eroare în acest obiect gadget

vineri, 20 martie 2009

copilirea gandului

Cea mai frumoasă floare este vorba omului, a celui mai de demult!
Deşi stiu: ai luat pământ - ai luat osândă, încă îngrop cuvinte culese de pe limba mâinilor multe. Si nu vor găsi pământul să se înfrăţească. Am, însă, o puturoşenie... (oamenii mari o numesc astenie) - mi-e silă şi de mine! E din cauză că de ani şi ani cer scuze duminicalilor în numele primarului, premierului, preşedintelui şi uniunilor de tot felul, în numele mamei, Tatălui şi Sfântului Duh, al meu personal, nici nu ştiu în numele cui să mai cer (încă mai am putere să cer!) pentru că sunt nevoiţi să calce iar, şi iar, şi iar şi iar prin băltoace pe stradă. Şi se năclăiesc, şi-i boscorodesc femeile că trebuie toată ziua să-i spele.
De la un timp clienţii mei s-au făcut cam… trecăcioşi. Au trecut de la jumate-din-jumate la paharu’ ras. Unul dintre ei a luat leafa şi, toţi care n-au de-o chiftea l-au aşteptat cu mâinile-ntinse. Nu pot să stea acasă, fug de… turbare. “Hai că v-am cinstit, le zice Zarzaulea, v-a işit nodu’ din gât?”Acum parcă e mai bine cu mâncarea, se găsesc sâmburi, doar e vremea să se-ngroape sâmburii - cu pâine… merge! Naivii visează că vor fi la vară atât de fericiţi că n-or să aibă nici timp să se-ntrebe de ce.
Un paradox: cei care ţipă de foame mor din cauza băuturii!
- M-ai lăsat cu necazu-n buzunar! Dacă nu-mi dai o cimitiroză, o să-mi fie necaz. Că mi-l ia!! De când mă numesc io Zarzaulea nu l-am văzut pe Vasile cu flori în mână! Să fi intrat el în… mersulumii? Erau cu soţ. Să ştii că mergea la mort! Haideţi, că pleacă!
- Mai stai, plecar-ai! Nici nu s-a sculat preotu’. Apoi… pân-o târîşte pe preoteasă la marginea patului… mai e!
- Ce-aud ochii mei, Doamnee!? Cine eşti, mâncaţi-aş gura?
- Un… creştin. Care-a fost băgat acolu,-n ceaun - (bine că m-a băgat!) - şi poartă numele lu’ Cristos. Mi-am pus chiori negri să nu mai văd pe nimeni. Mi s-au rupt toate-ntăriturile! Pi bine, mă, io vreau să te scot la lumină şi tu nu vrei?! Oameni, cel mai credincios e câinele care… n-are nici o religie!
- Asta-i nebun!
- Tin la tine…
- Nu mai ţine, lasă-mă, nu mai mă ţine! Mai bine fă o minune: să vină o căldură, să fie ca-n mai!
- Să ieşim cu toţii în stradă în pieile goale! Ridic mâna, cel mult fac o incantaţie… Haideţi!?
- Las’… că-i marţi… şi marţea-i ziua draculi, cea mai nenorocită.
(Gifi) (de la “Girafă”n.a.):- Cele mai mari ceasuri rele!
(Zarzaulea):- Am dat fuga după o ceapă, că am ciorbă. Si-am luat numa una. Dacă iau două, aia bătrână o duce lu’ sor-mea. Am o fărâmiţă de ciorbă de păstârnac.
(Gifi): - Să n-aud, mănânc numa sfârâite! C-a pus amea păstârnac şi, să-l scot, trebuia să sap mai bine de-o juma de metru. “Fă, dacă mai pui păstârnac, te blestem la toate bisericile!”
(Zarzaulea):- Ieri am dărâmat gardu, să vad dacă pot sta fără gard. Că fără femeie pot, m-am dizvăţat. Seara mă lasă-n praştie şi fuge la capu-ăllaltu! Parcă aş rupe carnea de pe ea! "De ham-ham toată ziua nu te doare gura?" Să mă salte dracii dacă n-a luat-o anapoda! Mai rău!! Si-i o mândreţe, dac-o vezi, o mănânci goală. Are ţâţele cam… mici… da’ poţi să te joci cu ele. Am luat-o să placă şi altora. C-o sacoşă-n mână am luat-o.
(Cristel):- Iarba bună ştiti unde se găseşte? In mărăcini.
-…Da’-l are pe „du-te-n colo” - când e vorba să mângâie, uită! Fără ea mă simt ca iarna fără izmene. “Haide, fă, că mai am niţel!” Am dezvelit-o, am tras-o de picioare. Nimic, m-a dat dricului. ”Nu, că mă duc la slujbă!” Am işit în puterea nopţii pe stradă, poate găsesc vo urâtanie. Ni-mic! M-am gândit: ori îi dau bătaie ca la măgari în pantă, ori n-o mai las la biserică. Dar te pomeneşti că-mi pune-n ciorbă numa urâciuni!?
(Cristel): - Când ai femeie eşti mai limpezit la faţă! Păcat că se prefac toate că-s bolnave… N-au crezământ. Auziti, hârâie ceva sau mi se pare mie?

E vecinu! “Haide, mă, bagă-te-n cadă!” “Anafura mă-tii!” Nu, el vrea la… lighean de când lucrează cu ziua la… Hai-dăi. Dacă-i mai ceri apă lu’ ăla, nu-ţi dă. Cică… “prea multă apă bei!” Duu-te, omule. Du-te! Peste o lună o s-ajungi la spital. După aceea,-n scurt timp, în Parcu-rece! In ziua de azi nu te saturi mâncând din farfurie, lingându-i-le lu ăla… nici atât! “Boieri mari, calu-i cal şi când i-e foame!”

Pun opritoare realului. Trebuie să ascult şi de gândul pus la încolţit, doar e bucăţică ruptă din mine. Când o să crească va trebui, ca pe roşii, să-l copilesc… va trebui… Si totuşi… hârâie. Aha, pleacă mortu’ cu tirifleaşca. Privesc singur din stradă. Stă. Stăă singur în tot cosciugu’. Ce bine i-o fi!

Niciun comentariu: