A apărut o eroare în acest obiect gadget

vineri, 8 mai 2009

am citit: Ioan Peia

ecou

nimic evocator nimic precis
şi tu care zaci într-o pirogă de aur
pe sub tăişul subţire şi înalt
subţire şi înalt

trece un cerşetor pe drum şi toate porţile
au zăvorul tras

şi el cîntă: cum de mai desfaci cearceafuri murdare
în ovalul mîinii tale luminoase
cum de mai spargi cuburi de gheaţă
pe trupul încărunţit al ororii
înapoi nimic care să-ţi arate drumul şi patima
înainte nimic evocator

stai între două maluri urîte
şi aştepţi ca luntraşul să împingă-n lopeţi
rîul cu peşti şi odgoane
sub tăişul subţire înalt şi subţire
se ascunde o tainică vorbă
al cărei ecou de mult nu mai murmură-n tine

recviem

atît de mic - arbust prins în argilă
de peste ape monştrii vin cu toţii, înot
pe sub placenta albastră, fragilă
melcii trupuri umile îşi scot
înaripate ţipete pe sus, prin comete
spre polul nord alunecă-n stoluri
plecat este tata din zori, pe-ndelete
să dea nemărginirii ocoluri
şi mama este acolo, demult
cu ea a luat doar o candelă mică
stau sub un ulm rămuros şi ascult
cum căpcăuni, sus, în cer, se despică
un luntraş nemilos ne adună din case
şi casele-s mici şi-mpietrite-n nămol
de pereţi se izbesc năpîrci mînioase
şi mestecă-n gol

acum este vremea să fugim înapoi
pe o stea fiecare să-şi facă o cuşcă
prieteni, moartea s-a uitat către noi
şi carnea cu ură ne-o muşcă

poate că este uman

nu pricep: ideile mele sunt universale
dar audienţa mea nu are decît cinci tipi la staţia
shell – e pur şi simplu de neînţeles
ar trebui să-ţi faci un obicei din a trivializa
tot ce este scris cu litere cursive
ei cîntă fals
precum monetăria intestinală a tejghelelor timpului
nu a mai rămas decît această pajişte care miroase a sînge
doi cai au scăpat şi aleargă liber în trafic
un copil a fugit din orfelinat chiar la timp să poată fi zdrobit
numai cel mic a suferit foarte tare de pe urma asta
celălalt fiu a adus odată acasă gogoşi

nu se ştie deocamdată din ce cauză
s-au întîmplat anumite lucruri.
poate că este uman.poate
că totul este uman.

istoria cade afară ca zăpada.

alunec uşor în aer
cîntecul furios al lumii curge prin costumul meu
am nevoie de un Dumnezeu competent pe care să-l laud
să mă ridice
deasupra oraşelor a căror climă
e graţia

COMENTARIU Nicolae Tudor:

Maestre,

Am citit aceasta “compilatie” acum cateva zile si n-am gasit-o la remarcate, chiar am muncit sa merg pe fir dupa ea.Mi-ar placea sa-l regasesc pe Ioan Peia pe aceasta linie dintre uman si gratie,nemuritor neinteles si rece, parasit uman pe rand, de toatele umane. Strofa finala este dumnezeiasca, arata viermele acestei lumi gaunoase cand orice este zdrobit la timp.Versul “istoria cade afară ca zăpada” imi place iar, i-as adauga o stare de nebunie: “ istoria cade afară ca zăpada” in mai.Acum imi corectez scrierile si sunt la “susai si intuneric la fereastra”, permiteti-mi sa aduc un citat:“De la un timp mi-e teamă să mă rog. Să-L rog pe Dumnezeu să mă apere de ceva. Am observat că aia păţesc! Parcă răscolesc durerile. Mai bine le las acolo, să zacă. Mă simt ameninţat şi nu ştiu de ce să mă feresc mai întâi. Parcă vin din cer fel de fel de fărămături şi scap doar în somn.Nu mi-e teamă de eternitatea rătăcirii prin întunericul cosmic, doar aceea este absoluta libertate - Doamne, numai foame să nu-mi fie! Aşa trăiesc meduzele în marile adâncuri. Am, însă, spaima că Dumnezeu nu este Perfecţiunea. Că va trebui să mă lupt şi cu El pe-acolo…Mă-nchipui în aceste clipe în veşnicul întuneric. Şi caut viaţa, o gânganie cât de mică pe care s-o iubesc, căreia să-i vorbesc, ori să mă înţeleagă. Şi mă-ntorc la fereastra Pământului şi privesc de-afară duminicalii, pe Petrache şi Petrică, şi pe mine cum îi privesc la nesfârşit de după o tejghea printr-o fereastră de aer prin care îi pot atinge cu degetul. Ce voi face eu în nefiinţă? Voi freca doua cremene, de unul singur, pâna se va face lumină? Te voi căuta, Doamne, Te voi căuta dorind să nu te găsesc având în suflet spaima nedesăvârşirii Tale? Ori mă voi călăuzi după semne şi mă voi supune fie ce-o fi? Iar Tu, Tu... îmi vei da iarăşi şi iarăşi doar suferinţă - lichidul amniotic din care Ne-am născut?”Asadar aceeasi temere fata de un Dumnezeu competent.Imi place aceasta zbatere si va voi urmari sa vad daca „nemuritor si rece” presupune alunecari infinite printr-o gratie indefinita sau intoarcerea printre oameni si lucruri cu buzele zdrente si degetele sangerande, probabil cautand o ganganie oricat de mica, fie si om numindu-se.



intersecţii


glisăm unii pe lîngă alţii
ca vîntul
pe lîngă vînt
ca limba pe lîngă cuvînt
nimic nu rămîne
nimic
din acest prea năvalnic
declic

tu eşti doar un bulgăr
de apă
eu - un pămînt neudat
şi vorbele din piepturi
ne scapă
ca şi cum într-o lume de glasuri
cadavrele grăiesc
dilatat


PAMFLET

au venit la putere flămînzii ăştia, frate
şi nu mai ştiu de unde să facă rost de lovele
îşi freacă "fundul" (c...l) de scaun şi mintea de lampa
dar
şi scîrmă prin portofele mai ceva ca şuţii de drumul mare
nehaliţii statului au pornit ofensiva
împotriva veşnicelor truditori ai istoriei
a căror singură vină este aceea că muncesc
au venit lipitorile şi ne execută la icre
cu fierăstrăiaşul lor fiscal
punîndu-ne să plătim şi pentru vina de a ne fi născut
hulpavii deştepţi ai statului
au pornit marea cruciadă a colectei
crîncene de piele omenească
una, cu moacă bovină şi hotărîre de casa
tot apare pe la tv şi ne face hoţică
adică muncim şi nu le dăm lor totul
dacă ar încerca s-o mulgă pe ea cineva
ar constata că e stearpă din naştere
că nu a cunoscut deloc povara de a fi
ci doar trufia de a spolia cu legea-n mână
forfetaţi! forfecaţi! forcepsaţi!
zilerii frizerii docherii
vierii şpiţerii oierii
pîntecul muierii forcepsaţi! forfecaţi! forfetaţi!
datul din mîini, din picioare
pasărea zburătoare
pişul din scăldătoare
simţămîntul şi zăcămîntul
pămîntul şi vîntul sufletul şi cuvîntul
nimic să nu rămînă nevămuit
nimic neprocentualizat
nimic neînregistrat
nimic nescărmănat
aşa, plătiţi, plătiţi
'tu-vă muma-n k de-mbogăţiţi
păi noi, boierii
să trăim în mizerii?
bovina stearpă strigă:
eu cuget şi muget
să colectaţi toţi ce mişcă la búget
să avem cu ce să avem să ne să avem să te
hai la jaful cel mare
perceptori perceptoare!
au venit flămînzii ăştia, frate
şi numai pămîntul o să le astupe gura

Fii... oftimist!!


Motto 1: "Aceastã naţie n-a excelat în lume decât prin consecvenţa în nefericire. Niciodatã nu s-a dezminţit. Substanţa noastrã este un infinit negativ. De aici pleacã imposibilitatea de a depãşi pendularea între o amãrãciune dizolvantã şi o furie optimistã."
(Emil Cioran)

Motto 2: Om mînca salam cu pîine
Ş-om trăi şi pînă mîine!

(Indicaţie regizorală: Se recită triumphal, ca la vechile omagii…)



Fii offftimist cînd PPPPatrrrrria ţi-o cere,
Căci PPPPatrrria e marea ta avvvere!
E rrrîul, rrramul, toate deopotrrrivă,
E Miorrriţa tandră, costelivă,
E pîinea cea amară, de martir,
E şuţul ce-ţi deretică-n chimir,
E Sf. Ştab, cu steag la foişor
Şi garda-I cu soldaţi, pentru onor,
CV-ul Lui, menit să strălucească
Precum o novă-n mitica cerească,
El e Tătucul care ne păzeşte,
Oh, nu vedeţi cum steaua Lui tot creşte
Şi-n raza ei ne reflectăm cu toţi:
Supuşi - de-o parte, iar, de alta - hoţi
Ce-au devenit, deodată, mieluşei,
În stîna Lui, păzită de mişei...?

C-aşa grăieşte Legea, de-o cunoşti:
Unii e şmekeri, alţii este proşti!
E legea asta: Legea mamii lui!
Spăşeşte-te şi vezi cum te supui,
De nu, te pomeneşti luînd în piepţi
Pe amploaiaţii Statului de Drepţi!
Ce-ţi vin în bătătură, şiruri-şiruri,
Să-ţi dea amendă şi să-ţi pună biruri,
Să te înveţe minte, băi nenică,
Să nu mai comentezi, la o adică,
Să-ţi intre bine-n cap ideea clară
Că Statul… stă şi cetăţeanul ară!

E PPPatrrria divinul suferttttaş
Purtat etern din sat către oraş,
E neamul ista, vai de steaua lui,
Înlănţuit din veacul veacului,
E dorul cel de ducă, fără hat,
Căci am intrat cu toţii în… noroi,
Şi-om mai ieşi la Ziua-de-Apoi!

E PPPatrrria, aşa, o ditai pleaşşşcă
Pentru tîlharii clanului lui "Ceaşcă”
Ce-au renăscut, spălîndu-se pe mîini,
Şi păstoresc o stînă fără cîini,
Un Clan, o Gaşcă, un Partid: gealaţi,
La sînul lui Avram îngemănaţi,
Şi toţi, în păr, pornit-au să puiască
O nouă spiţă, tipic rrromânească!

E PPPPatrrria o ocnă pitorească
În care… tooot truditul să trudească,
Să-şi sfîrtece cămeşa şi iţarii
Spre-a sta în puf lacheii,-n cîrd cu ţarii…
Nu-i bai, Ioane, scurmă-te-n poznare
Şi fii mai ager data viitoare,
Vezi cum ţii scula-n mîna tremurată,
Să nu-ţi ia bir şi pe pisoare, tată,
De n-ai să-ncerci, cumva, ca, mînios,
Să le-o înfigi în spatele cărnos,
Adînc, cît mai adînc, să afle şi-ei
Cum trage-n ţeapă, Ţepeş, pe mişei!...

E PPPPatrrria un runic cenotaf
Al celor dispăruţi în vînt şi praf,
E PPPPatrrrria protestul celor mici
Energizaţi de ciorba de urzici…

Fii… oftimist şi, hai, paşol de-aici!

simplu adio

vine o vreme cînd toate se risipesc în jur
ca o mînă de bile aruncate peste pardoseală
se risipesc pur şi simplu şi povestea se termină
o vreme cînd somnul se lasă peste lucruri încet ca o apă sălcie şi oarbă
stai neclintit în amiază şi priveşti cum trece o insectă prin crăpătura unui pom
apoi te închipui acea insectă şi pleci- pasul mărunt adîncit în iarbă
iarba măruntă adîncită-n pămînt -tîrziu, atît de tîrziu
cîte fapte, atîtea abandonuri
alături sau departe murmurul lumii în fiecare cutiuţă cu gînduri zboară cîte o umbră
dar cine ştie ce se află dincolo
de marginea de mangal a fricii
vine o vreme cînd tristeţea şi oboseala se întipăresc adînc pe chip şi nimeni nu întreabă de ce căci fiecare la rîndul său urlă asfixiat prin gaterul alb de oase
în care ţiuie doar legea ascuţită a şişului
o vreme cînd înţelegi că a plimba un hoit
de la un capăt la celălalt al nopţii de dinainte
şi de după cataclism
se dovedeşte cea mai absurdă întîmplare statistică
vine o vreme cînd nu mai ai chef să dai nici o explicaţie
vorbele-s doar nişte saci de nisip umezi şi grei
umezi
şi grei

Literatura şi guşterismul juvenil

Mitocănie şi insolenţă.
Din belşug.
Într-un procent covîrşitor sunt caracteristicile tinereţii.
Ale aşa-zisei tinereţi.
Scăpaţi definitiv din mîna corijatoare, aceştia au confundat, în mod ireparabil, libertatea înţeleasă a individului cu golănia, deşănţarea şi mojicia semeaţă.
Îndrăzneşti să le dai o mică lecţie de morală?
Îndrăzneşti să-i priveşti mustrător pentru mîrlăniile de şătrari pe care le proferează, imperturbabili, la fiece pas şi în orice împrejurare?
Să le aduci aminte că bunul-simţ este, totuşi, un cîştig civilizatoriu?
Să-i tragi de mînecă pentru că se încăpăţînează să confunde bărbăţia stilată cu fanfaronadele cocoşeşti ale puilor de bibilică?
Vei sfîrşi în ligheanul de flegme pe care ţi-l va zvîrli în cap „jicniţii” în demnitate!
Asta, dacă vei scăpa ieftin.
Căci, avînd la îndemînă nenumărate mijloace de şicanare şi agresiune, e posibil să fii sancţionat mult mai drastic pentru îndrăzneala de a le tulbura habitaturile psihice în care dovedesc o foarte agitată şi prolifică… decompensaţie.
Pe scurt: eşti un ratat, un boşorog (de la 40 de ani în sus, invariabil eşti cadorisit cu eticheta asta), o mîrţoagă împiedicată, un nepriceput – ei ştiu totul, ei trăiesc plenar, au sentimentul eternităţii înfipt drept în şliţul pantalonilor sau după, caz, în deschizătura fierbinte a sub/ombilicului venusian.

Unii, - caz special - au fasoane de oameni cultivaţi. Scriu poezele, căci, mai departe de atît mintea lor, exersată în oracole ghimnaziale, nu bate.
Aceştia, care se pretind consumatori de cultură şi, – vai, vai! – producători de acelaşi articol de lux, sunt magnanimi, hiperbolici, infailibili. Dau verdicte, pun jaloane, trasează teritorii. Deja nu mai discută cu partea aia decalibrată a literaturii. Aia scrisă în două mii şi ceva de ani. Cîh! ...E numai rebuturi, frateee!... Adevărata cultură este asta pe care o fredonează ei la un bar, la o băută, la o – pardon! – serată nu doar dansantă, la un joint… inspiratoriu, la o întrevedere fierbinte pe unde se nimereşte, cu gagica din dotare, & alte şi alte alea.
Iarăşi, îndrăzneşti să le spui că s-ar putea ca derapările lor semantico-terminologice să nu însemne în ochii viitorimii decît nişte jalnice exerciţii pentru mîna dreaptă, însuşi cuprinsul lor ambetat sugerînd, aproape obsesiv, acest lucru? Să le spui că nu sunt decît nişte biete ţopăieli sublingvistice? - ei bine, te vor încăibăra şi te vor întreba ce anume ai citit de cînd s-au născut ei şi pînă în clipa de faţă, cînd, minunea minunilor! – s-a revelat ADEVĂRATA LITERATURĂ.
Ei da, ce ştim noi?
Ei sunt versaţi, stilaţi, exersaţi, maturizaţi, dezinhibaţi, adevăraţi, minunaţi, trillulizaţi etc.

Să nu ni se spună că nu ar trebui să-i luăm din scurt, ci să-i lăsăm mai domol, să aibă timp să-şi înghită gălbinarea, să se dumirească, să dechidă ochii la lumi… că de fapt, îi provocăm, vai, vai, iar ei au naturelul simţitor, una-două încep să stuchească precum mîţele.
Întreb:
Oare faptul că apeşi pe un buton şi luminezi scena este condamnabil?
Sau faptul că pe scenă evoluează fel şi fel de măscărici?
Dar cine a început ca măscărici şi a sfîrşit ca monstru sacru? Poate Chaplin, dar ăla a avut geniu şi pentru una şi pentru alta.

Nu ştiu cum, nu ştiu cine şi nici nu cred că îi mai poate cineva aduce pe calea cea dreaptă.
Această generaţie va fi un jalnic exemplu de descompunere morală a unei societăţii degringolate pînă la vid. Pînă la vidanjă.
Cine sunt vinovaţii?
Poate părinţii, cărora nu le-au prea păsat de odraslele lor…
Poate educatorii, care numai chef de educaţie nu au avut…
Poate societatea, în ansamblul ei, că a permis răpîndirea nestrunită a fenomenului…
Poate Ăl de Sus, care s–a gîndit să ne dea o lecţie de sfîrşit de lume…!

În orice caz, ei nu-s de vină, ei sunt nişte ieduţi nevinovaţi care ţopăie prin pajiştea edenică şi, din cînd în cînd, mai behăie, în dialectul lor drăgălaş, un: “ce p… noastră mai vrei şi tu, bă, cu gargara ta insipidă!”
Rezon!

COMENTARII:


EMANUEL CRISTESCU:

"Observaţiile sunt pertinente însă nu aş generaliza. Sunt mulţi tineri de mare valoare, educaţi şi talentaţi. Chiar pe site-ul nostru.

IOAN PEIA:
Am vorbit de majoritate, dle Cristescu.
Din păcate, minoritatea aia de care-mi vorbiţi este subţire ca foiţa de ceapă!


E.C.:
Bănuiam. Este OK. Şi totuşi nu este foarte subţire. Eu cred că în minoritate sunt ceilalţi însă sunt foarte agresivi, gălăgioşi şi tupeişti şi acţionează, de regulă, gregar astfel încât crează senzaţia de mulţime. O parte sunt numai teribilişti şi, cu vârsta, îşi revin. Ceilalţi dacă nu sunt genii şi schimbă ei paradigma existenţială, se pierd. Părerea mea este că a ridica barire comunicaţionale nu este eficient. Mai degrabă discutând cu ei îi ajutăm.

I.P.:

he, he!
poate nu aţi participat niciodată la astfel de "discuţii", dle Cristescu!...
poate nu le-aţi văzut privirile rătăcite în neantul în care tocmai s-au aruncat, stimulaţi de prafula alb al fericirii? şi nu le-aţi stat în drumul scuipaţilor demnostrativi?!...
eu mi-s vindecat pe vecie.
şi-apoi, de ce atîta risipă de diplomaţie pentru a încerca să îndrepţi funia din sac, cînd o poţi întinde bine pe doi pari?!

AMELIA COJOCARU:
Mojicie şi retard. Un alt tip de retard, din păcate mult, mult mai periculos decât cel "clasic". Lupta între generaţii, pe care îţi permiţi să o aşezi pe masa Istoriei, a Gândirii autohtone sau pur şi simplu a Pieţei Mari, îţi reprezintă, iată, profilul mai bine decât orice poezie. Ioan Peia, ai talent de poet. Toţi ne regăsim, cumva, în nostalgia versurilor tale, iar perfecţiunea unor Idei transcrise în opera ta ne face, şi ea, să tremurăm adesea. Uimire în faţa simplităţii desăvârşite, a firescului, a căldurii din tine ce devine, aproape instantaneu, a noastră. Vezi tu, Ioan Peia, înainte, însă, de a da verdicte despre o pleava emitentă de judecăţi tâmpe, despre o paria demnă de flegmele fiecărui om cinstit (opinie cu care sunt de acord fără rezerve), te-ai gândit vreodată la un alt tip de „comportament” mult mai distructiv decât cel asupra căruia te-ai aplecat dumneata? Europeea este, într-adevăr, un proiect cu largi note de toleranţă, despre care nu vreau sa vorbesc acum însă, şi asta din motive obiective. Şi eu, dar mai ales dumneata, activăm aici însă şi pretindem că suntem persoane civilizate şi cu un grad de cultură mai mare (dumneata), mai mic (eu). Că suntem, totuşi, în aceste condiţii inegale, colegi de discuţii şi, repet, persoane ci-vi-li-za-te. Ioan Peia, nu ai pierdut niciodată ocazia, în lipsa argumentelor decisive într-o confruntare directă dintre noi, să loveşti cu o răutate şi o încrâncenare imposibil de descris în cuvinte asupra MEA (observi că nu aduc în discuţie termenul de « posedare” care explica mult mai clar aceasta ura viscerala pe care o ai impotriva lui Hristos ci doar bunul simt, subiect al postarii tale) . Am avut o seamă de discuţii, precum bine ştii pe Europeea, discuţii în care niciodată nu te-am jignit personal, discuţii în care s-au luptat două « şcoli » de gândire, iar talentul avocăţesc al celor care le reprezentau a alternat cu perioade de relativă torpoare a argumentelor (fireşti din moment de teologia nu este specialitatea niciunuia dintre noi). În aceste condiţii, în Săptămâna Mare de pildă (ca să iau un singur exemplu), ai scuipat sudalme asupra lui Hristos, a Bisericii, a tot ceea ce eu, şi, poate, alţii, avem mai scump, te-ai uşurat, adică, pe sfinţenie. Constituţia şi bunul simţ pe care îl invoci, stau, fireşte, împotriva unui astfel de ATAC LA PERSOANA. Dacă pentru dumneata, sau pentru orice ateu cumsecade, culmea unei lovituri devine momentul in care ii este atinsă integritatea corporală sau profilul intelectual, pentru un creştin (întâmplător coleg de site cu dumneata), cel mai important este Hristos. Ai blasfemiat rânjind fără să-ţi pese nu că pe mine mă doare, că mă ard cuvintele dumitale, ci că încalci dreptul meu de a trăi Paştele în conformitate cu Tradiţia creştină şi că faci praf bunul simţ într-un spirit de mahala de tipul « îmi bag picioarele în sufletul lui de idiot ». Pornind de la aceste premise, cer, ca membru al acestui site, să se revizuiască înţelesul conceptului de ATAC LA PERSOANA.
Amelia Cojocaru, religie creştin-ortodoxă

LIVIU BORDAS:

Mitocănie şi insolenţă.
Din belşug.
Într-un procent covîrşitor sunt caracteristicile tinereţii.

I. P.:
Ioane,

a vorbi despre majoritate, în condiţiile în care o faci tu, constituie acea generalizare despre care scria mai jos Emanuel Cristescu.
La peste 40 de ani te cadorisesc unii cu apelativele de boşorog? Cîţi sunt aceia, raportat la tinerii care iţi admiră aici scriitura? Unu la sută? cinci? douăzecişicinci? Sunt ei majoritatea? Am serioase îndoieli fie şi numai din perspectivă matematică.
Te afectează apelativul? Pe mine nu. Şi ştii de ce? Pentru că restul, pînă la acea sută aritmetică, mă consideră de-al lor. Ba unii mă consideră chiar mai tînăr şi mai energic decît ei, eu putîndu-le fi, cu puţină imaginaţie, tată. Vrei un exemplu concret? Îl vei avea, atunci cînd va veni vremea.
A, că trebuie scuturaţi o ţîră cei care uită ce înseamnă buna cuviinţă (aceasta fiind obligatorie şi în relaţiile dintre ei, care au aceeaşi vîrstă) e altceva. După cum trebuie scuturaţi şi vîrstnicii pentru care orice persoană care nu a reuşit să înfrîngă timpul grăbindu-i curgerea şi nu a reuşit să acumuleze în cei douăzecişicinci de ani măcar vîrsta de patruzeci este un mucos, unul care încă nu şi-a şters caşul de la gură, unul care nu ştie nici măcar pe unde face pipi găina... Excesele există şi de o parte şi de alta, dar nu face din cei care le practică majorităţi.
No, şi dacă e adevărat ce afirmă Amelia, atunci şi ea are dreptate, oricît sunt eu de ateu declarat şi convins.

D-na Amelia,
Îmi cer scuze pt ce am să spun, dar este un drept personal, nu consfinţit de constituţie, ci cîştigat de către zelul lucid al oamenilor care au avut curajul să spună NU unei ideologii nefaste şi agresive, numită religie.
S-o luă logic:
ATAC LA PERSOANĂ, spuneţi?
De ce?
Pentru că am jignit dredinţa domnie-tale în Cristos??
Stimată doamnă Amelia, dar de ce să nu privim lucrurile şi invers? De ce să nu consider un ATAC LA PERSOANA mea faptuul că domnia-ta încerci să-mi vîri, cu anasîna, pe gît, credinţa domnie-tale? Adică, de ce nu stai, mă rog frumos, în în cuhnia domniei-tale şi nu-ţi prăznuieşti sărbătorile în linişte, fără tam-tam?! De ce treuie ca eu, blasfemicul, să înghit teoriile religioase ale adepţilor la care v-aţi afiliat? Păi nu pot face asta ştiind că, repet şi repet, au existat 12 cruciade purtate în numele lui Cristos; că a existat o noapte a Sf. Bartolomeu; că au fost arşi pe rug nenumăraţi oameni nevinovaţi, - amintesc, îmn special de Giordano Bruno; că au fost schingiuţi oameni în beciurile infernaşle ale Inchiziţiei; că au existat războaie husite; că au existat fanatici, gen Calvin şi Savonarola etc.
Şi astea, desigur, în numele Cristosului care cere sacrificii de sînge pentru a i se celebra nu ştiu ce martiriu nedovedit de nimeni - adică nişte biete animale nevinovate. Sub masca sfinţeniei se ascunde - nici măcar dibaci - chipul crimei. Degeaba vă ascundeţi după creştin-ortodoxie, căci dacă vă asumaţi partea elegantă a cristismuluui, trebuie să o acceptaţi şi pe cea mizerabilă. Nu sunteţi nici mahomedancă, nici mozaică, nici de credinţă hindusă, nici budistă. Vă revendicaţi de la numele lui Cristos. Prin urmare, o consider o mare jignire adusă spiritului meu educat în alte sfere, faptul că domnia-voastră vă afişaţi, cu atîta emfază şi agresivitate, credinţa iar eu trebuie să tac, pentru că nu-i aşa? trebuie să-mi fie frică de dictatura morală a domniilor-voastre, creştinii, aşa cum îmi era frica de dictatura comunistă.
Scuze, dar m-am născut liber şi voi muri tot aşa, chiar dacă la căpătîi nu-mi va predica nici un popă tîmpeniile lui sacre!
Punct.

KOSTA VIANU:
Cat despre credinta, e clar si indiscutabil: n-ai de ce sa vestejesti credinta religioasa a oamenilor corecti. Doar pe cea a celor fanatici violenti care se considera unicii credinciosi adevarati si ucid in numele zeului lor. Crestinii ortodocsi n-au facut asta, slava Domnului, cel putin din cate stiu eu. Si repet, odata pentru totdeauna: cineva a faurit lumea. Cineva sau ceva. Acela merita tot respectul si piosenia, inclusiv din partea prostilor. Si nu este nimic peiorativ in apelativul acesta, poate trebuia doar spus altfel: "intunecati", "nevazatori", incapabili sa priceapa, cine stie! Nu exista om fara Dumnezeu ci doar mandria stupida a unora care pretind ca nu exista decat ceea ce se vede. Treaba lor! D'accord Amelia, jos palaria!

IP:
Asta-i cu totul altceva, dle Kosta!
Ceva, desigur, imposibil de pătruns cu mintea noastră există.
Dar ce ne facem dacă toate credinţele - că-s destule! - care se reclamă de la acel CEVA impenetrabil, sunt blasfemice? Simplul fapt că sunt mai multe şi se caftesc, ideologic şi fizic între ele, mie, unul, îmi dă dreptul să cred că religia a fost confiscată în numele unor indivizi care s-au dovedit şi se dovedesc nişte terorişri socilai, nişte profitori ordinari. Cîţi bani vor fi avînd în nmele Domnului!? Ce dedesubturi vor fi influenţînd? parcă nu ştim?
Asta e, şi adevărul nu poate fi contestat de către nimeni.
Aşadar, credinţă, dar fără maimuţăreli regizorale, că mă apucă pandaliile.

EC:

Şi nu uitaţi vigoarea tinereţii şi ştiinţa bătrâneţii pot face minuni. Exclusivismul cel mai adesea duce la extremism. Şi, încă, NIMIC NU POATE FI IMPUS CU FORŢA. Decât, eventual, pentru foarte scurt timp şi cu efecte frustrante, traumatizante chiar. Dar sigur, fără EFICIENŢĂ.
PS. Doar neprihăniţii au dreptul la piatră.

L.B.:
Scuze, dar m-am născut liber şi voi muri tot aşa, chiar dacă la căpătîi nu-mi va predica nici un popă tîmpeniile lui sacre!
Punct.
Ioane, poate că aceeaşi părere o are şi acel tînăr care nu dă doi bani pe valorile tale: eu m-am născut liber, punct.
Atunci de ce te miri?
Şi ce are Savonarola cu credinţa în Hristos? Oare nu au existat şi fanatici ai libertăţii pe care o proclami? Pari a deveni unul dintre ei.
Tot ateu am ramas, de la ultima intervenţie. Nu mă poţi bănui de apartenenţa la cei care încearcă să-ţi vîre cu anasîna, pe gît, credinţa. Deşi cred că şi aici exagerezi. Tot ce ti s-a cerut este să nu procedezi precum aceia care te fac boşorog. Aşa văd eu lucrurile.
No, poţi să mă sudui pentru asta.

IP:

Şi vreţi să ştiţi ceva: tata nu m-a iertat pe mine niciodată, atunci cînd am greşit. Şi bine-a făcut. Pentru asta i-am purtat şi îi voi purta un infinit respect, atît cît va mai fi pe lumea asta. O rudă de-a noastră, mai trasă la rindea, deh, care ne tot predica buna înţelegere şi necesitatea "muncii de lămurire" a crescut o javră de copil care l-a aruncat la azil, unde şi-a şi dat duhul. Nu cred că veţi scoate din ecsintescu altceva decît un astfel de "recunoscător" care, dacă va fi cazul, tot acolo v-ar interna. Cu toată ipocrizia lui bine finisată.
Ştiţi puţine despre psihilogia umană, dle Cristescu. Fineţurile teoretice ale domniei-voastre sunt bune la catedră, dar nicidecum în viaţă.

AC:

Domnule Cristescu, în fata unor asemenea argumente oferite de o persoana "civilizata", nu mai am ce comenta.
Bunul simt al unui alt ateu, Liviu Bordas, imi arată si mie, şi dumneavoastră, că putem face literatură, putem fi amici de site şi fără să fim mitocani. Să înţeleg din agresivitatea acestui nesimţit că etnia şi religia altora trebuie protejată (se agita de ceasul morţii acuzându-mă de antisemitism la o biată epigramă, răspuns la o provocare), dar când aude de creştinism sau de românism intră în delirium tremens?
Este poziţia oficială a site-ului Europeea de a exclude creştinismul din rândul valorilor protejate? (ceea ce ar fi, oricum, anticonstituţional)?
În aceste condiţii, pentru că astept un raspuns inclusiv din partea domniei voastre, intelegeti pentru ce trebuie sa părasesc acest spatiu al tolerantei (caruia, ii puteti vedea astfel o limita, poate cea mai mare). Până când civilizatii nu vor intelege ca e loc pentru toti pe pamânt, si nu-si vor stinge ura in propria scrumiera, personala, eu nu voi putea intra nicicum aici.
Va multumesc şi aştept să dispară jignirile aduse religiei mele de acest cretin care nu a auzit crimele făcute de atei în întreaga lume şi mai ales România, dar îşi permite să vânture clişee răsuflate, întocmai precum orice bădăran din subsolul cotidienelor.
Cu respect, Amelia Cojocaru

IP:
Liviule,
Dacă nu ar fi exista acţiune, nu ar fi fost nici reacţiune. Lege mai mult decît fizică.
Dacă nu ar fi apărut făclii de paşti şi tot felul de urări, pe care eram nevoit să le înghit, vrînd-nevrînd, nici eu nu aş fi suflat în ele. Ştii cum e asta? Cam cum îmi tulbură mie liniştea, aprope zilnic coloraţii, de cîte ori li se..., coloraţi care îmi pun muzica lor idioată la maximum, iar eu nu mă pot apăra nici măcar cu poliţia. Care se face că mă ascultă la telefon şi îşi vede de ale ei. Păi ce, au tupeu domnii poliţişti să se ducă peste ipochimeni? Mai ieri-alaltăieri am văzut-o în slujba celui mai mare mafiot din oraş, blocînd circulaţia pentru ca ăsta să-şi poată desfăşura evenimentul - însurătoarea danciului ăla mic - în linişte. Şi tu vii să-mi spui mie poevestiri cu fred şi barney?
Cît priveşte povestea cu tinerii care se consideră liberi... hai să fim serioşi, chiar nu ştim care-s delimitările? Ăsta-i un sofism avocăţesc, făcut doar ca să impresioneze asistenţa. Zi că nu?



"Va multumesc şi aştept să dispară jignirile aduse religiei mele de acest cretin care nu a auzit crimele făcute de atei în întreaga lume şi mai ales România, dar îşi permite să vânture clişee răsuflate, întocmai precum orice bădăran din subsolul cotidienelor.
Cu respect, Amelia Cojocaru"

Iată cum arată TOLERANŢA CREŞTINĂ!!!!
Încă puţin şi scoate rugul la interval!

EC:

Cât priveşte religia din firescul fapt că avem un singur Pământ este vital să ne respectăm unii pe alţii. Ca român, am în plus obligaţia morală de arespecta religia ortodoxa pentru că istoric vorbind multă vreme a fost coloana vertebrală a statului al căru cetăţean am devenit. Şi respectând celelalte religii nu pot să nu respect religia majoritatră a statului meu. Asta nu înseamnă să-mi anulez libertzatea de a fi critic cu fapte şi gesturi ale reprezentanţilor acesteia. De exemplu nu pot accepta "sacralitatea" colaboraţioniştilor bine conspiraţi şi reconspiraţi. Pentru că mulţi dintre ei sunt mai presus de lege. Şi nu numai.
Dacă nu am fost foarte clar şi explicit pot reveni.
Antiromânismul ca şi antisemitismul sunt la fel de culpabile.

L.B.:
Zic, Ioane: NU.
Delimitările despre care vorbeşti trebuie să le faci tu. Nu toţi coloraţii ascultă manele. Sau nu doar coloraţii.
Oare nu au aceeaşi libertate ca şi tine, cel care-ţi permiţi să sufli în făcliile altora doar pentru că aceia care le poartă îşi fac urări care ţie îţi displac?
Cît sunt eu de ateu, răspund Adevărat a înviat. Este un minim respect de a răspunde la salutul celui care iţi dă bineţe, in ziua de Paşte, în felul lui: Hristos a înviat. Este ca şi cum i-aş răspunde la bună dimineaţa.
Adică, omenesc.
Mai degrabă vrea să emoţioneze asistenţa altă aserţiune a ta. Citez:

Iată cum arată TOLERANŢA CREŞTINĂ!!!!
Încă puţin şi scoate rugul la interval!

No, cred că mă voi opri aici. Risc să fiu acuzat de prozelitism în favoarea echilibrului şi a bunei cuviinţe.

I.P:
Liviule,
Eu nu am ieşit în drumul nimănui şi nu i-am impus propria-mi credinţă. Nu m-am aşezat de-a curmezişul potecii şi i-am zis: crede sau te ia gaia! Nu pot suporta să fiu oprit pe stradă sau să mi se bată la uşă pentru a-mi se predica fel şi fel de bazaconii. Să mi se vîre-n mînă predici scrise de-a gata. Nu am oprit pe nimeni să-l iau la rost că de ce crede ceea ce crede. Atîta timp cît stă cuminte-n banca lui nici nu am de unde să ştiu ce crede. Atunci de ce nu sunt tratat cu aceeaşi deferenţă? Eu nu am învîrtit niciodată butonul potenţiometrului la mai mult decît pot recepta urechile mele? Ba şi-atunci mă-ntreb dacă nu cumva deranjez pe cineva. Atunci de ce sunt agresat de gusturile şi credinţele altora? Tu pui în balanţă "libertatea" de a face ce te taie capul cu libertatea de a te apăra de intruşi? Nu cumva faci greşeli de logică?

"astept un semnal din partea domnului Peia pentru a-mi demonstra ca poate intelege conceptul de toleranta promovat de Europeea, si faptul ca a promovat un atac gratuit la persoana. " (A.C.)
Am înţeles greşit sau faptul că am fost insultat mi se pune tot mie în cîrcă? Cu alte cuvinte, de "emoţiile" agresive ale doamnei Amelia tot eu mă fac vinovat? Că de insultat, eu nu ştiu să fi insultat pe nimeni la modul "elegant" la care a făcut-o creştinismul nerăbdător al doamnei Amelia. Afară doar dacă, o carte ca aceea a lui Giordano Bruno nu o fi tot o insultă la adresa credinţei domniei-sale. Dacă e aşa, atunci nu am de ce să fiu jenat. Nici măcar să cer scuze în numele lui Giordano nu pot, pentru că a fost ars pe rug dintr-un un motiv pe care, presupun, şi copilul domniei-sale îl învaţă, azi, la şcoală: acela că pămîntul este rotund, şi că soarele nu face sluj în jurul lui, totuşi, în pofida openenţei popeşti care susţinea contrariul, inspirată fiind de divinitate. Divinitate care, culmea! ATOTŞTIUTOARE fiind, nu aflase încă asta şi nu comunicase prea-sfinţitelor chipuri bisericeşti acest adevăr, azi, elementar!

A.C.
:
"Şi astea, desigur, în numele Cristosului care cere sacrificii de sînge pentru a i se celebra nu ştiu ce martiriu nedovedit de nimeni - adică nişte biete animale nevinovate. Sub masca sfinţeniei se ascunde - nici măcar dibaci - chipul crimei"
Va repet: atacul la adresa lui Hristos este un atac personal. Persoana mea exista prin Hristos. Nu am bagat nimanui nimic pe gat cu de-a sila, nu am jignit niciodata pe nimeni pentru ca este ateu, astept acelasi tratament.

E.C.:

Domnule Peia,
Au fost multe şi dramatice erori în istorie. Cred că noi, cu toţii, avem obligaţia să înţelegem că unele dintre acele erori au făcut victime. Iar altele foarte multe victime. Aşadar consecinţele unor astfel de erori au fost dezastruase. Iar repetarea lor ar putea avea de asemenea consecinţe dezastruase. Trăim în secolul al XXI-lea! Nu trebuie să răscolim răni. Cred că important ar fi să vedem ce ne uneşte nu ce ne dezbină. Să îngropăm securea războiului.
Cel puţin pe Europeea.
Mulţumesc.

Amelia Cojocaru, "Şi astea, desigur, în numele Cristosului care cere sacrificii de sînge pentru a i se celebra nu ştiu ce martiriu nedovedit de nimeni - adică nişte biete animale nevinovate. Sub masca sfinţeniei se ascunde - nici măcar dibaci - chipul crimei"
Am înţeles. Cred că totuşi emoţional aţi tranzitivat. Nu sunt un specislist în doctrina ortodoxă însă nu-mi amintesc, din ce am citit ori perceput, ca religia creştină să presupună sacrificii şi sânge. Mai degrabă tradiţiile laice şi lanţul trofic s-au aciuat doctrinei ( doctrinelor) religioase. Cred că în fapt tuturor doctrinelor. Pentru că toţi oamenii mănâncă. Şi, cultural, spiritualizând tradiţiile şi dându-le o nuanţă sacră, unele obiceiuri culinare şi sărbători vor fi simbiozitat ori parazitat doctrinele.
Domnul Peia este neinformat. Nu Cristos cere sânge. Ci anumite tradiţii. Printre care "tradiţia" de a ne hrăni. Nu pot să spun dacă este bine sau rău însă nici nu pot să fiu ipocrit să nu recunocsc faptul că astăzi chiar, am mâncat o ciorbă de perişoare! Adică perişoare din carnea unui animal sacrificat. Voi fi fost moral ori imoral, nu am reflectat la problemă. Pur şi simplu am dat curs invitaţiei soţiei mele şi am mâncat. În plus, am şi apreciat acea ciorbă!
Cred că totuşi domnul Peia nici nu a vrut să vă jignească nici să jignească religia ortodoxă ori pe Isus Cristos. Pur şi simplu şi-a spus o opinie poate o nelămurire.

I.P.:
Dle Cristescu,
Acesta nu-i război! Ci o confruntare mai dură de opinii. Problema e că puţini realizezază că, atunci cînd se declară partizani zeloşi ai unei idei, trebuie să fie pregătiţi să o apere, fără să înceapă, mai întîi a arunac cu bolovani, mai apoi, a scînci, atunci cînd i se servesc contra/argumente. Ori, contra/argumentele pe care eu le-am adus au, au, cel puţin, girul celor mai luminaţi oameni din istoria sopiritului omenesc. Oameni care, culmea! au mai şi suferit din pricina faptului că au văzut cu o leghe mai departe decît obscurantismul criminal al altora. De ce s-or fi supărînd oamenii ăştia că adevărul arată cu mult altfel decît credinţa lor, habar n-am. Deocamdată constat că, dacă le zgîndări un pic naturelu' îşi dau imediat arama pe faţă. Va să zică: "eu sunt CREŞTIN, băi afurisitule, înghiţite-ar gheena!!"... Şi dacă nu te conformezi, harrrşt! securea...
Ce să mai zic de un sofism, gen: "Persoana mea există prin Hristos!!" Dar dacă eu mă îndoiesc foarte de existenţa dlui Cristos,- că mai sunt cîteva miliarde respectabile care fac asta - cum să admit încheierea dnei Amelia.
Ar fi împotriva CREDINŢEI mele, nu?
Cu alte cuvinte, se exercită presiuni asupra mea pentru a admite un adevăr în care nu cred. Asta cum se cheamă? Abuz ideologic, cumva? Să respect credinţa altuia, prin forţă, călcînd-o în picioare pe a mea?
Zău că nu pricep nici să mă pici cu ceară! Mă rog, nici în lumînări nu prea cred, dar dacă, totuşi, ne aflăm pe tărîm sfinţit, să admitem compromisul!...

A.C.:
Ce sa inteleg din postarea lui Ioan Peia? Ca de fapt asa-zisa libertate de gandire a domniei sale se reduce la a fi anti-hristic? Sa inteleg ca dumnealui, pentru a afirma crezul domniei sale, trebuie sa nege ceea ce cred altii?
Crede Ioan Peia ca eu am sa incerc aici sa-mi argumentez propria religie? Inseamna ca nu a priceput nimic. Eu marturisesc si cer respect. Marturisirea mea nu jigneste pe nimeni. Si, la rigoare, asa cum altii pot cred ca si un liber cugetator isi poate afirma viziunea despre lume fara a improsca cu invective si noroi in credintele oamenilor. E o chestiune de civilitate pe care oamenii secolului XIX, spre exemplu (fiindca problema nu s-a pus in trecut, Savonarola sau Giordano Bruno NU au fost defel ATEI), o stapaneau. Doar salbaticia comunista ne-a adus in situatia de a ne sfasia unii pe altii (de fapt cei care sfasaiau erau doar dintr-o tabara).

E.C.:
Revin cu un remember. Ne aflăm pe un site literar, nu pe unul religios ori antireligios. Să încercăm să dezbatem aici probleme literare şi să convieţuim în bună pace şi respect reciproc. Să renunţăm la a mai deybate aici probleme religioase pure.
Acum vreo doi ani, viaţa m-a pus în situaţia de a fi de Paşte la Sf. Gheoghe. Sărbătoarea a coincis atât la ordodocşi cât şi la catolici şi unitarieni. Parcă au mai fost şi alţii dar nu mai ţin minte. Ei bine am fost pe la toţi. A fost chiar o procesiune a catolicilor prin oraş. Totul s-a desfăşurat exemplar. Într-un respect reciproc deosebit.
Eu visez la Republica Federativă Terra şi, mă gândesc la faptul că, dacă toţi capii religiilor s-ar aşeza la o masă ar găsi forţa de a transmite tuturor credincioşilor lor mesajul unei păci interreligii şi un respect reciproc. Ori chiar mai mult. Şi poate uniţi am găsi soluţii la salvarea planetei. Că altfe, în spiritul fanatismului religios, vom exacerba paradigma conflictului şi vom pieri cu toţii.

A.C.:

Domnule Cristescu,
Vă mărturisesc ca şi eu ma gândesc adesea cu nespusă speranţă la o Republică Federativă Terra. O lume alba si liniştită unde pe tapşane de iarbă verde, vor convieţui laolaltă leul cu antilopa, lupul cu mielul...şi mai văd milioane de cocoşei de pluş ce vor împânzi crengile copacilor mereu infloriţi.
Doar ca mai e până acolo şi, tare mi-e teamă de vorba unui personaj al lui Thomas Mann, (citez aproximativ, din memorie), "nu trebuie să ne ferim a spune că împărăţia viitoare a păcii va sosi purtată pe aripi de vultur cu cioc de oţel".

I.P.:
Dle Cristescu,
Chiar avem nevoie de "specialişti în religia ortodoxă" ca să judecăm cu al nostru cap? Păi, dacă e să ne luăm după tradiţiile alea, dv ştiţi că sărbătoarea crăciunului şi a paştelui nici măcar nu-s sărbători originale.
Deci, salutul creştin sub forma "Cristos a-nviat" este formula pe care o foloseau credincioşii zeului asiro-babilonian, Adonis, care îşi spuneau, desigur: "Adonis a-nviat"!
Ce însemna, pe scurt, cultul lui Adonis?
Nenea Adonis ăsta era un zeu al lumii antice care moare şi-nviază. Mama lui Mirrha (Maria), nu mai ştiu din care motiv, fusese prefăcută într-un arbore de smirnă. Cultul, din Fenicia şi Siria, a trecut în Iudeea. Pe ţărmul sirian, în oraşul Byblos, se găsea templul zeiţei Baalat-Gebal, un fel de Afrodită feniciană. Afrodita asta, care se mai numea şi Astarte, Iştar a fost nevasta lui Adonis. Ei, pe acolo se credea că Adonis fu ucis de un fel de proc mistreţ, masca unui zeu. Există, la Lucian din Samosata, o descriere a morţii lui Adonis, jelirea lui precum şi sărbătorirea învierii.
Primăvara, cînd se revărsau apele, ocrul cărat de pe munţi, le colora în roşu. Era, care va să zică, sîngele lui Adonis pătimitorul. Aşadar, cultul acestui zeu exista cu vreo 1 200 de ani înainte de a-l prelua adepţii lui Cristos.

Un alt zeu, în al cărui cult găsim elemente recognoscibile din cultul creştin, este zeul Attis. Care fusese născut de "măreaţa mamă" Cybela, o zeiţă frigiană. Ziua de 24 martie era cea a patimilor lui Attis. Credincioşii se biciuiau şi-şi produceau răni, aşa cum vedem azi pe unii martiri închipuiţi care tîrăşte o cruce după ei şi chiar se lasă ritualizaţi pe lemn, pînă le trece cehful de sfinţenie. La 25 martie se sărbătorea învierea zeului şi atunci plînsul se preschimba în bucurie şi veselie. Un preot ungea buzele credincioşilor cu un fel de ulei sfinţit, rostind: "Consolaţi-vă, credincioşilor; zeul este mîntuit. Astfel dobîndi-vom şi noi mîntuirea de chinuri"!

În fine, să mai amintim, în fugă, de cultul lui Mithra, zeu persan, care are, deasemenea multe similitudini cu creştinismul.
Moise loveşte stînca cu toiagul şi ţîşneşte apă.
Mitrha face la fel, dar cu o săgeată.
Ilie Tesviteanul se înalţă la cer cu un car de foc.
Mithra face la fel.
La naşterea lui Mithra, vin păstori să îl adore.
La naşterea lui Cristos, idem.
Ambele religii au la bază botezul prin scufundare.
Ageazma, sărbătorirea duminicii, naşterea zeului mîntuitor la 25 decembrie, dogma nemuririi sufletului, învierea şi judecata viitoare, existenţa raiului şi iadului.
Ca şi Cristos, Mithra era scoctit mijlocitor între cerdincios şi divinitate.
Mithra era socotit zeul luminii.
Cristos - lumina lumii.
Dar cîte şi cîte...

Prin urmare, dacă unora le place să se iluzioneze, n-au decît. Dar să mă lase-n pace cu propaganda lor disperată, izvorîtă dintr-o teamă atroce în faţa realităţii - cît îi priveşte pe credincioşii oneşti; vizavi de un interes subteran evident, cît îi priveşte pe slujitorii cultului.
Ei, dar cîţi vor gîndi aşa şi nu au curajul să se exprime de teama agresiunii creştine care a înlocuit, cu brio, blasfemia comunistă - o altă religie care, ca să se impună, a intrat în conflict ideologic cu cea care, acum, a renăscut şi se insisnuează tot mai insistent între fantele raţiunii.

I.P.:
Cît priveşte pace aia dintre miel şi lup!!! oho, ce-am mai rîs!!!
Visaţi, visaţi, oameni buni, că mîntuirea e-aproape!
Trebuie să vie iar Cristos, că a mai intenţionat de vreo cîteva ori pînă acum, dar se pare că a pierdut acceleratul! Dacă va veni, totuşi, data viitoare să aibă grijă să nu meargă cu naşul, că îl paşte o mare amendă. Naşul nu mai e coruptibil. S-a creştinizat!!

Tea Nicolescu:
“" Cine sunt vinovatii?"
Noi, Ioane!

A.C.:

Ioan Peia, :))))))))))
Abia acum descopar ca v-am luat prea in serios. Credeti-ma, aveti un discurs intru totul asemanator cu al acelor pusti cool cu genti pe fund, breton larg si lung si tenisi colorati in picioare (un picior o culoare, alt picior alta culoare), ce se extaziaza vizionand filmulete gen Zeitgeist, hitul internautilor deculturalizati.

I.P.:
Tea,
Ateii sunt, de regulă, indivizi care au aflat cam multe despre iluziile celorlalţi.
Nu zic că aceştia deţin adevărul fundamental despre lume, dar ştiu, în schimb, că toate miturile sunt doar nişte poeveşti de adormit adulţii.
Deci, atei = pozitivism, de regulă.
Credincioşi - invers!
Dar atenţie: noţiunii de ateu, nu i-aş da, musai, înţeles de "fără dumnezeu", ci pe acela de ins cu un dumnezeu irelevabil şi cu un cult impracticabil! Dar care, tocmai prin NEcompromiterea lui în răspîndire rituală, ca celelalte, rămîne în stare pură. Este, adică, o virtualitate luminoasă...
Adică, taman cu totul altceva.

NICOLAE TUDOR:
Nu merg la biserica, dar cred in Isus. Faptul ca multi nu cred si au argumente cu sacul, nu ma intereseaza.
Peia, crede si tu. Si te vei linisti. Cum? Atunci cand crezi, te conectezi cu Dumnezeu si Acesta ti se va revela. Prin minuni. Uite, ieri nu aveam internet si doream sa ajung neaparat aici fiindca sufletul meu era nelinistit. Trecea timpul, nu puteam sa-mi fac lucrarile programate, vedeam doar cum ovalul isi invartea sagetile si nu se facea verde, semn ca am conexiune. Mai aveam un minut si trebuia sa plec. Brusc s-a realizt conexiunea. Intru, deschid pagina respectiva in cateva secunde, si... conexiunea dispare. Si n-am mai avut-o pana seara tarziu. Acesta a fost un miracol, Dumnezeu, fara sa i-o cer, m-a ajutat sa ma linistesc. Si miracole din acestea traiesc frecvent. Unul din ele este titlul cartii mele pentru care ma zbat de 2 luni. Si-ntr-o dimineata, trezit din somn, fara sa-mi amintesc vreun vis, l-am rostit si am constientizat dupa ce m-am auzit.
Eu cred in tine, te-am declarat idolul meu. Fa ceva si ramai, am nevoie de tine

I.P.:
“Unde să rămîn, Nicolae?!!
Doamne fere, ce ton profetic ai... mi se făcu pielea ca de găină!
Păi de ce să cred, Nicolae, în Cristos?
Care-i gheşeftul?
Că i-am tot zis: "Doamne, fă să iau eu milioanele alea la loto, să săvîrşesc numai minunăţii de fapte bune, să rămîie toţi creştinii mască de pioşenia mea. Şi, cînd colo, cîştigă un şmeker de poliţai sau ce fuse, tot în acelaşi loc, ca la alegerile trecute şi cam tot un fel de poliţai! Apăi, Doamne, i-am zis, tu eşti divinitate serioasă?! Păi te amesteci cu hulpavii, în loc să faci o poamnă la mărîţi! Prin mine, vezi bine, că io mi-s mînă largă.
P'ormă, tu visaşi cartea aia a ta, care speri să lase critica mască şi să de buzna admiratori peste tine, dar io, ce să sper? că numai la cărţi nu-mi e gîndul!
Aşa că nu poci pentru ca să crez, Nicolae, chiar dacă ar fi să-mi apară-n drum un lemn d-ăla, sau o piatră, pictate de talentu' infinit a lu Tata-Moşu!

I.P.:
OPA!
505, TREI STELE, TREI VOTURI...
vasi, cred că te-am pierdut pe drum!
asta-i o minune dumnezeiască, nu alta!
duminica viitoare trag şi la loto.
ai auzit, nicolae?
îţi dau şi ţie, să-ţi publici cartea aia a ta.
da' să nu fie cu pietre şi lemne încondeiate de ceruri, că io nu mă pricep!...

I.P.:
Mamă, ce plin de mine sunt!!!
De sus şi pîîîînă, hăt, numai numele meu!
Doamne, iartă-mă pentru trufie!


TEA N.:
Intr-un articol, Plesu zicea ca "tineretea are aceasta calitatediafana de a fi "neispravita", e in evolutie, e pe drum....."si cred ca defineste cum nu se poate mai bine framantarea aceea, de care, se pare, sub semnul careia noile generatii se contureaza.Ceea ce numesti tu rebuturi, sunt minoritare, problema este "batalia" inutila dintre cei care au viata inainte si cei care o au inapoi. nimis nou sub soare!dar ceea ce uiti tu sau ignori ( cu buna stiinta?) este ca noul nu rasare de niciunde, el este rezultanta greselilor-majore- ale vechiului....copiii astia nu sunt "aruncati" aici asum, sunt produsul nostru, a societatii cretine in care am trait si ne-am format- crede-ma- total aberant....visam valori pe care , in momentele de reala luciditate, ar trebui sa recunoastem ca au ramas la nivel de vis si uitam sa privim in jur si in oglinda spre a definii adevarul (si ala relativ, ca altfel nu se poate)

I.P.:
Deci, Tea,1. M-am săturat pînă la greaţă să tot iau în cîrcă responsabităţile altora pe care-i doare-n pardon de faptul că există şi că ar trebui să se justifice pentru asta.2. M-am săturat să tot las de la mine, pentru tot felul de idioţi care trăiesc cum se nimereşte şi care profită cît pot de tîmpenia celor ce-şi fac datoria, pentru că aşa au fost educaţi.3. M-am săturat să-mi tot sacrific idealurile pentru că îmi cere clipa, responsabilitatea, existenţa şi mai ştiu eu care şemekeri care s-au cocoţat în vîrful piramidei şi cer fraierilor să îşi asume veşnice îndatoriri, în timp ce ei trag ţepe după ţepe şi sug din năduşeala altora.... Eu mi-am făcut datoria, cu vîrf şi îndesat, faţă de societate: mi-am educat copiii frumos, am muncit şi am dat de muncă unor oameni, pentru a-şi asigura existenţa lor şi familiilor lor, am dat statului o mulţime de bani, dacă e să compar cu efortul unui unui singur individ. M-am străduit să fiu pincipial şi să nu am am face nici un fel de reproşuri conştiinţei mele. (Fapt pentru care tot în boul care trage se dă cu biciul!)În paralel, atît cît am putut şi cît mi-a permis timpul, am mai pus mîna şi pe cîte o carte. Mă pot considera, deci, un cetăţean model.Dar pentru toate astea... AM PLĂTIT cu vîrf şi îndesat, am trăit într-o tensiune crîncenă, zi de zi şi ceas de ceas, uneori, în condiţii mizerabile, greu de povestit: nu am mîncat omeneşte, nu am dormit omeneşte, nu m-am bucurat omeneşte. Nici în somn nu am scăpat de griji. În plus, am trecut pe lîngă momente dure (de vreo trei ori pe lîngă moarte) şi am învăţat că fiinţa umană este un fel de păpuşă de porţelan care se poate face ţăndări la prima cădere. Ei bine, ajungînd eu aici şi întrebîndu-mă de ce să tot fac asta, în timp ce o sumedenie de indivizi, o MARE sunedenie, mint, fură, fac ce-i taie capul, şi-o trag în venă, beau, aruncă flegme, zeflemisesc oameni în faţa cărora nu ar trebui nici să sufle, pentru că, puşi în balanţă cu aceşti oameni, ei, stîrpiturile, nu fac nici cît o ceapă degerată etc etc etc, ajungînd eu aici......vin şi mă întreb pe drept cuvînt:PENTRU CE SĂ MAI FAC EU TOATE ACESTEA? CINE-MI VA FACE STATUIE PENTRU CĂ AM ROBOTIT CA UN CRETIN ŞI MI-AM NESCOTIT CEA MAI MARE PASIUNE A VIEŢII MELE, ÎNTRUCÎT AM CONSIDERAT CĂ, MAI ÎNTÎI, NE FACEM DATORIA, CĂ AŞA AM ÎNVĂŢAT EU, APOI CELELALTE?...Prin urmare, în aceste condiţii, îmi pot permite să NU-MI MAI PESE! Facă cine-o vrea de-amu, eu voi rade cu satîrul tot ceea ce a crescut diform în jurul meu şi nu din vina mea... căci nici dumnezeu ăla atotputernic nu se simte reponasabil, nici atotputernici ăia care se cred dumnezei, nu se simt! Păi eu de ce m-aş mai simţi? Uite că nici eu. Adică lumea-şi vede de treabă, nici că se sinchiseşte de proşti ca mine, care se pomenesc insultaţi de nişte neica-nimeni, nişte găinaţi cu moţ, care abia au ieşit din mumele lor şi se cred buricii pămîntului, iar eu să-i dau înainte cu simţul datoriei?PA!Sunt la faza în care nu mai am absolut nici o motivaţie să mai fiu ceea ce am fost: un mare fraier! Să-şi preia, mă rog frumos, TATA NOE atribuţiile în serios şi să mă lase, dracului, pe mine să-mi odihnesc oasele în nimicnicie!Aş că nu-i mai da dreptate nimănui pînă nu a trecut pe sub furcile caudine!Pînă atunci nimeni nu este decît un teroetician de macadam şi atît!

TEA N.:
Ioane,astfel privite lucrurile, la nivelul strict individual nu gresesti.Nici eu nu ma simt responsabila si eu mi-am platit datoriile fata de societate, cu varf si indesat si daca am invatat ceva este ca atata vreme cat nu esti servantul puterii n-ai altceva de facut decat sa te inchizi in cercul tau intim, sa te bati cu propriile mizerii ( venide din afara ori generate de neputinta personala) si sa te refugiezi in lumea gandita de altii, aceea a cartilor, a artei, poate, cel mai mult, a muzicii.....Pe ansamblu, insa, ar trebui sa acceptam ideea ca tinerele generatii vin ca produs al celor batrane si tarele existentei lor sunt si reflexul unor mosteniri aberanta.gandeste-te la lumea in care am trait noi....lume pe care ne-au facut-o"cadou" cei dinainte...etc...etc.Stima , Poete!
si inca ceva:tu zici "mitocanie si insolenta"...de acord, eu nu ma recunosc acolo, dar gandeste-te la "bombardamentul" din adara carora tinerii sunt victimele cele mai vulnerabile; inapoi habar n-au sa se uite pentru ca cei care trebuie sa-i educe n-au idee cum s-o faca ori mai exact nu vor s-o faca fara a deveni tinta unor intrebari incomode.....inainte habar n-au cun s- faca pentru ca abia invata....iar imediat sunt coplesiti de acel bombardament de care am zis, invazie nociva via media , ecouri ideale ale altor lumi despre care cred, totdeauna cred ca tot ce ofera este bun, o lume in care se plimba fara sa inteleaga mai nimic pentru ca numai traind pricepi....restul e....fum!
noapte buna, Maestre

I.P.:
Să ne refugiem, de ce nu? dar, cum vezi, nici refugiul nu este sigur...
Să zicem că ai dreptate.Dar, pentru asta, mi se pare strigător la cer să tot plătesc şi să tot înghit eu...
Bun,Şi să mai zicem că asta a fost o fatalitate, un rezultat nedorit al circumstanţelor.Atunci ce facem? Punem mîinile-n sîn şi privim cu toleranţă condamnabilă? Nu de aia s-a ajuns aici?Că ne-a plăcut să ne ascundem după corcoduş şi să ne facem că nu vedem? Că am evitat incomodităţile care decurg din asta? Că am fost laşi? Nu pentru că nu s-a luat atitudine? Dură. Ce ne mai încurcăm cu fiţe educaţionale? Suntem în faza în care numai extirparea tumorii mai poate salva bolnavul...

Tea N.
E, aici ai total dreptate, de aia nici nu stam cu mainile-n san, noi astia batrani, facem ce facem si aici , scoatem capul si spunem cuma a fost-trecutul e cheia, asa cred eu- fara farafastacuri , fara invaluiri, direct ...tinerii n-au habar ce s-a intamplat, istoric, nu la nivel individuaL, CREDW-MA, sunt surprinsa de ignoranta lor si am vorbit cu destui, dela 15 la 45 de ani (la 45 suntem tineri!) ceea ce stiu sau au auzit este romantizat nostalgic, ceva "intunecat" fiind numai legat de epoca de "aur"....istoria e o gogorita la care ne uitam asa ....hobycultura e o "inventie" a bosorogilor care n-au avut tv sofisticat, cd-uri, computere, blackberry, mobil, ferrari, si drecu mai stie ce tentatii posibile sau imposibile dar aci "la botul calului.Eh, Ioane, ce putem noi face, face, scriem, vorbim, facem valuri pentru ca fara ele, apele placide isi fac de cap.



Impostură şi reciclare

E un truism mare cît veacul să venim şi să spunem că oamenii NU se nimeresc la fel. Mai întîi, din născare. Mai apoi, din creştere. Unii-s mai centraţi pe un anume tip de preocupări, alţii-s mai aplecaţi către altele. Mai mult, între cei care emulează pe zone asemănătoare sunt diferenţe notabile de potenţial. Favorizaţi, unii. Sub/eficienţi, alţii. Pdap, unora le priesc activităţile practice. Altora – cele cu structură şi dinamică de ordinul abstractului. Unii funcţionează la mari intensităţi afective. Alţii nu rezonează nici la loviturile de ciocan ale destinului. Unii au o gîndire şi o inteligenţă mai rapide. Alţii sunt mai lenţi şi mai puţin convingători. Aşa-s organizate creierele şi tipul de activitate nervoasă superioară, cum ne asigură psihologii. Şi cum observăm şi noi, profanii. Einstein nu poate fi comparat cu nea Ghiţă, Da Vinci nu este echivalabil cu un văpsitor de reclame. Pînă la urmă, fiecare cu, hai să-i zicem, norocul cu care a fost rostuit. Un fel de catalog al diversităţii umane. Şi, direct legat de asta, o scară a valorilor, presetată cosmic. Ei bine, scara asta ne interesează în mod deosebit. Nu ştim sigur cine a meşterit-o, dar fie că întîmplarea, fie că un ipotetic Creator, nu ne interesează. Faptu-i fapt şi e uşor decelabil. Adică de domeniul evidenţei. Ceva mai greu e atunci cînd suntem puşi în situaţia de a pune pe talger şi a cîntări. Din motive axiologice, să zicem. Putea-vom noi, cu subiectivitatea şi prejudecăţile noastre omeneşti? Greu, dar nu imposibil. Experienţa umană a acumulat suficiente date pentru a întocmi un algoritm de rezolvare a problemei, cu destulă acurateţe. Dar să scurtăm un pic divagaţia…În ceea ce priveşte domeniul care ne interesează direct, adică cel al culturii, în general, şi al literaturii, în particular, lucrurile stau întocmai ca pe scara aia. Ar fi o mare prostie să susţinem, - aşa cum în mod ridicul fac unii – că nu există departajare valorică între indivizi. Sau între produsele lor culturale.Dacă nu ar fi fost, – nu am fi avut o listă importantă de nume pe care le-am fi frecventat, în încercarea noastră ontogenetică de automodelare prin infuzie şi colportare de insemne valorice.Şi dacă nu ar continua să fie, - nu am mai face apel la cele care, pe felia prezentului, sunt creditate ca fiind reprezentative. De către cine? De către Marele Anonim pe care-l intuim la nivelul Bunului Simţ Estetic. Cum ajunge el, acest simţ, să ne impună legea lui valorizantă? E un mecanism de esenţă supraliminară. Un Tatarkiewicz explică prin cărţoaiele lui, dar nu de studii pe profil ne arde. Fără pedanterii academice, pls, căci suntem poeţi, deci lucrăm, exclusiv, la nivel de inspiraţie!...Şi de evidenţă. Convinşi că şi teoria nu face altceva decît să resublinieze cele intuite de către cei înzestraţi – ieri şi azi - cu percepţii rafinate.Revenind: numai cei care simt că nu ar putea pune piciorul măcar pe treapta cea mai de jos a valorii susţin că lucrurile sunt, vai, atît de subiective, încît orice clasament este suspect de eroare umană. Şi-atunci forţează instanţele de evaluare, exercitînd presiuni ridicule asupra lor. Lucrurile, însă, refuză siluirea normalităţii şi se aşează în făgaşul firesc a Bunului Simţ Estetic, - acest nesăţios canibal de impostori.De aici, se deduce că, încercînd să fii cât mai obiectiv, o poţi face apropiindu-te de Măria–Sa, “Bunul” acesta… De unde faci rost de el? Simplu: aduni munţi de informaţie, procesezi, prelucrezi, judeci. Treptat-treptat, te modelezi. Creşti. Poţi da verdicte credibile. Şi ceea ce e mai important, te poţi auto/evalua.Ce ne facem însă cu suficienţa şi superficialitatea impostorilor. Cu agresiunea lor perpetuă? Le parăm asalturile cu flori la butonieră şi cu batistă parfumată în buzunarul de sub rever? Ei aş! Unde s-a mai pomenit gentileţe la răzbel? Armata de infanterişti a neo/tomiştilor nu este de luat în joacă. Ci de întîmpinat cu logistica nemilosă a cuvîntului dur. Trebuie aşteptată la loc îngust şi dezvelite piciorele de păun ale coanei imposturi care-şi plimbă penele văpsite pe alei. Bubuitul ciocanelor, vîjîitul flexurilor, trosnetul fiarelor, mirosul de carbid acetilenic, şpanul dezmebrării, - vor fi, toate, semn că ATELIERUL de RECICLARE funcţionează din plin!

Flash-uri (I) /cinicul de serviciu!/

(fragment)

Orice revoluţie socială nu a făcut altceva decît să înlocuiască o mînă de militanţi sătui, cu una de militanţi flămînzi. Are loc, cu alte cuvinte, o cinică şi spectaculoasă metamorfoză morală a oii, în lup!

Fără o fărîmă de speranţă, omul este un simplu abur chimic, cu mîini şi picioare. Umanitatea din el se corodează pînă la dispariţie totală.

Pînă şi dragostea copilului se cîştigă cu daruri. Dumnezeule mare, ce tîrg de sentimente este lumea asta!

De cîte ori privesc înapoi, în istorie, e suficient să mă apuce greaţa.
Omul este un carnasier sălbatic !
Scurtele lui momente de saţietate, camuflate în pace simulată, creează impresia de civilizaţie...

Nu, nu iubesc alteritatea! O astfel de accepţie mă duce cu gîndul la ţărînă, la început haotic şi finalitatea entropică, totodată; la hazardul absolut al fizicii cuantice. Spiritul nu mai are nici un reper de care să se agaţe. Spiritul? Dar în ce dimensiune să mai fiinţeze el, devreme ce alteritatea este lege absolută? Nu iubesc alteritatea, dar stau şi mă gîndesc că ar putea fi, in extensis, un fel de izbăvire.

Tot omul are un preţ. Trebuie doar să-l pui pe cîntar şi să-i înmulţeşti greutatea cu cît mai multe zerouri.
(...)

Flash-uri (II) /scurtă reflexie de metodică/




Poezia nu ar trebui să-şi mai permită accepţiunea ei consacrată de potriveală programatică a cuvintelor. Să nu-şi tuşeze, altfel spus, configuraţia şi substanţialitatea pe latura tehnică, cioplită, căutată. Textul ar trebui să mizeze pe spontaneitate matură, pe profunzime şi sugestie. Să aibă libertatea respiraţiei vitale. Să slujească şi să evoce doar fenomenologia existenţei comune. Comune, dar nu banale, – cantonată în macrobiologic, în mediocritate avîntată şi gureşă. Ci aspirînd la transcedent, via dorinţa de purificare. Aşa, ca un zmeu scăpat din sfori. Singura legătură pe care o mai are cu pămîntul fiind amintirea căldurii din mîinile unui copil. Catharsisul, de sorginte veche, greceasă, mereu actual, să fie leitmotivul oricărei comunicări prin vers. Orice tip de deviaţie hipnotică, eşuată în anarhie noţională, gen „dadaism”, „suprarealism”, „futurism” şi alte „isme”, a afirmat o superficialitate demnă de glossolalicii sectelor mistice. Ca să nu mai punem la socoteală poeţii vremurilor prezente, majoritatea apostaziaţi ai rostirii reflexive, metaforice şi adepţi, în schimb, ai libertinajului excentric. Cine va reuşi să facă din vers o biblie laică a suferinţei şi purificării prin ea, acela va fi următorul mare poet al secolului.

COMENTARII:

ioan peia

"Ecsintescule,
Pentru că te-a năpădit mila, ca pe potăile răpănoase rîia, am să-ţi zic şi eu cîteva vorbe:
Mai întîi că bunica aia a ta a fost mult mai sănătoasă la cap decît tine. Se pare că nu descinzi din linia ei, pentru că, altfel, azi, erai şi tu un om cu toate seminţele aşezate la locul lor, în bibilică. După cum mi-ai fost descris de către alţii, pe care i-ai tras în ţeapă, cu un rînjet diabolic de bastard hidrocefal, eşti o stîrpitură alcoolică, avînd un muian de drogat, fără dinţi în gură şi îngălat, ca un muşteriu de Cuţarida. Nu degeaba ţi-am pomenit de Lombroso! Eşti, după semnalmente, un potenţial criminal, care nu a făcut încă gestul de a ridica mîna asupra semenului, pentru că a dat peste destui fraieri ce l-au miruit cu mila lor vinovată. În locu-le, te lăsam să crăpi, ca pe un cîine lovit de turbare. Dar aşa e lumea asta: compasionează javrele viclene şi răufăcătoare, în loc să ajute oamenii loviţi de soartă. Tu, Ecsintescule, eşti un fel de cadavru umblător, din care nu ar mînca nici viermii. Ar face apoplexie chimică, bietele alcătuiri biologice, în simplitatea lor evolutivă. Tu nu ai priceput nimica-nimicuţa din cărţile pe care le-ai murdărit cu mîinile tale jegoase. Nu ai un pic de simţăminte omeneşti în sufletu-ţi deşertat din vintre, ca o băşină goală într-o biserică. Totul pentru tine. Pentru gîtlejul tău ros de drojdie şi pentru plăcerea ta lăbărţată, de egocentric paranoic. Ţi-ai lepădat copilul, ca o centuristă care-şi varsă plozii în zăpadă şi-i aruncă în uşa orfelinatelor. Ţi-ai luat lumea-n cap şi ai fugit, din noroaiele Tekirghiolului, în mîzga Bucureştiului, unde îţi faci veacul cu toţi handicapaţii fără treabă, care-şi rod gingiile şi timpul prin tot felul de dughene. Am făcut efortul costisitor de a cunoaşte cîţiva dintre ei: stîrpituri ca şi tine! Mănîncă pita ălora care au trudesc, aşa cum au trudit-o de mii de ani. Colcăială infectă de rataţi, inutili şi stricători, ca omizile. Unii din ei, destui, se mai şi laudă ca au carte. Au pe dracu! Au numai fluturaşi zăpăciţi în tărtăcuţă. Ce produc ei? Mătreaţă. Rîgîituri.Vînturi. Ca şi ei, la ce foloseşti tu? La nimic. Eşti asemeni unei buruieni de maidan, care te mai şi urzică, după ce că o laşi în durerea ei vegetală. Indivizii de teapa ta au lăsat, în urma lor, o dîră de excremente puturoase pe drumul întortocheat al istoriei. Numai ce o trec pe sub reflector şi vă văd – ceată de abjecţi, care a tras în jos omul ce se visa zeu. Ratarea definitivă a izbăvirii acestei lumi de răul din ea este consecinţa tragică a proliferării armatei voastre de secături sociale. Armagedonul mai poate să cureţe aerul de voi. Tot ce s-a făcut frumos, a sfîrşit, înecat în scuipatul vostru dispreţuiutor. Orice efort de purificare a fiinţei s-a împotmolit în balele voastre infecte. Iată exemplul minimal: te lauzi cu dejecţiile pe care le-ai avortat, din pîntecuţi puturos, în noaptea în care-ţi băuseşi minţile şi celulele, ca de obicei! Pentru tine e un prilej de mîndrie şi vrei să te hrăneşti cu falsa impresie că pe mine mă doare-n buci de prestaţia scîrboşeniei tale atavice. Nici vorbă, dar mă revolt în numele a ceea ce am crezut, cu tărie, că ar trebui să fie această umanitate. În loc, ce vedem: decădere, mizerie, fatalitate, jigodism, minciună, prefăcătorie, ascensiuni criminale, viermăraie socială, nedreptate şi arbitrariu, om metamorfozat în fiară – într-un cuvînt: zvon de apocalipsă. În fine, istorie reşapată. Viaţă, cu revers în era troglodită. Iar tu, mîndru exemplar în căscătoare, cu ghinionul genealogic de a nu moşteni nimic din luciditatea bunicii ăleia, care îi ura pe comunişti că i-a luat vaca. Tu, nu ai decît un burdihan putred şi nişte rotiţe sărite de pe lagăr. Ce să-ţi ia ţie, cineva?! De ce să suferi tu? Şi cu ce? Cu drojdia din gîtlej şi cu putregaiul din vintre? Sictir, paceauro!!"




Flash-uri (IV)



Făcînd o departajare netă şi oarecum didactică, putem vorbi de trei categorii distincte de indivizi care populează biotopul existenţial, cu modul lor de a fi:

1. Unii care traiesc ca vitele, teleghidaţi de instinct, mînaţi de finalităţi efemere si preocupaţi de necesităţi imediate, pur metabolice – bujugai omenesc care consumă, în mod exclusiv, pentru a perpetua.

2. Alţii care s-au născut cu sentimentul incisiv al posesiunii şi abilitatea conjuncturală a manipulării, aşa fel încît să-şi adjudece mare parte din surplusul economic al faberilor comuni care-s supuşi fatalităţii de a funcţiona în condiţii impuse de legi arbitrare, legi premeditat implementate spre obţinerea de comode rente viagere. Egoismul avid al manipulatorilor de soiul celor din această categorie a dus, în repetate rînduri, la convulsii istorice sîngeroase.

3. În fine, indivizi conştienti si responsabili, morali si dedicaţi, care au tras lumea după ei şi care, la mari răspîntii existenţiale, i-au purificat sîngele împotmolit în acumulările de egoism subliminal, pur metabolic al primei categorii si de egoism avid, presetat al celeilalte.

Judecînd după gradul de aciditate al circumstanţelor actuale, se pare că ne aflăm în faţa unui alt ambuteiaj istoric, a cărui manifestare violentă va duce spre un nou cutremur social, căci o rezolvare paşnică pare a nu mai fi posibilă, în ciuda încercărilor disperate de a pune lucrurile la punct. Şi, aceasta, întrucît acumulările de potenţial demografic reclamă, malthusian, o decongestionare socială majoră.

Cu alte cuvinte, “frenezia” humanoidă, dublată de cea naturală, vor conduce la dezagregare absolută, de tip diluvian. Trist este că vor plăti toţi, fără deosebiri calitative.
Cataclismele nu au criterii etice.

Nu ne rămîne decît sa ne resemnăm la modul fatalist: o dreptate există, totuşi – dreptatea anarhică a stihiei a-tot-modelatoare, iadul finalităţii supra-existenţiale!



nu se poate glumi


de ce ar trăi polifagii la polul nord
cînd vara e atît de lascivă
de ce de ce
și torsul tău de ce ar dansa sub indolenţa lunii
desfăcut delicvent destrăbălat
de ce

ca untul aleargă lumina peste vibraţiile cărnii tale vii
ca șerpii cei veninoși
se încolăcesc umbrele viței de vie
peste rochia ta albă din stambă

dar de ce foşnesc trestiile pe lac
de ce trifoiașul bălții este atît de ademenitor
de ce văd în goliciunea lui crudă şi plină de înnebunitoare arome
un culcuș cu forma sînilor tăi
de ce poftesc greierii la tremurul coapselor tale exotice şi amare
ca efluviile pelinului

de ce amintirile ies din pămînt ca micşunelele primăvara
de ce nu mai exişti
de ce de ce
de ce ar trăi polifagii la polul nord şi noi
în cimitirul existenţei noastre

o, dar ce voiam să spun

că nu se poate cu moartea glumi

Niciun comentariu: