A apărut o eroare în acest obiect gadget

miercuri, 5 august 2009

am citit: ADRIANA LISANDRU

Enjoy

să râdem, Doamne, să ne jucăm prin grădinile zilei de azi,
ah ce soare sintetic ce lume sterilă
fericirea se dă de-a dura ca un bulgăre de zăpadă,
aleargă, Laika,
ad-o-napoi şi gudură-te cu graţie,
osul te-aşteaptă

Doamne, vreau să trag cu praştia-n îngerii tăi de carton de prin intersecţii
ori pune-mi o piedică, să mă rostogolesc până în cerul tău
de unică folosinţă

Tu pune-ţi mănuşile, Doamne, măcar acum
şi spală paharul,
e gol.

fals jurnal de duminică

o cafea o fereastră braţul lui aruncat peste perne
blocuri păsări o linişte ca o piele de prunc
îţi faci întrebările ghem le arunci în sertare
azi până şi Dumnezeu are dreptul să doarmă
sub halloul cuvintelor

ziua asta - o propoziţie căreia nu-i găseşti predicatul
un citat din memorie
un cuib fără pui

fiecare din noi se naşte cu un coş al iubirii în braţe,
îmi spunea un prieten,
uneori vedem că e gol şi nu mai atingem pamantul
e riscant -
până la rai e purgatoriul fricii de tine
şi-atunci culegem oameni îi aruncam de-a valma în coş

mi se face frig,
tot mai subţiri sunt duminicile

prin dreptul ferestrei trec umbre cu largi coşuri pe braţ.


PLANS ACAJU

cât de muşcătoare uscată prelungă ziua aceasta
cum îmi sângera în lumini adevărul
copile eşti singur urla eşti singur şi verde
ca un măr
ca un păr
ca un lujer de crin
în măduva şoaptei ţi s-a-nfipt şi se coace
un spin

ia-mă de mână te-aş fi rugat
pentru o clipă
soră cu totdeauna
mi-e soarele cenuşă iar în nopţile albe
îmi dau în clocot târziul şi luna
du-mă femeie-n tăcerile tale
răcoare
vezi timpul mi-a aţipit ghemuit
într-o spaimă-chilie
vâscoasă filiformă celenterată chihlimbarie
dezbracă-mă de el
am aflat
n-o să învăţ să mor niciodată
iar viaţa mi se şterge de piele
în glumă
aurindu-mă-n atingeri mieroase de
nuiele şi humă

spune-mi tu ah te rog spune-mi tu
cum faci
să răsune
să crească în fântâna nimicului
plâns acaju?


Insomnii în blocul D5

iertaţi-mă domnule, iertaţi-mă doamnă,
ştiu, deseori mă zbat în pereţii somnului vostru
ca un şarpe de casă
mai bine vă pun la ureche oraşul
în linul timpanului vor înverzi munţii, oftând,
sugând linişte din ţâţa ursoaicei
pe bulevard aleargă o desculţă
noapte lăptoasă
în guşa porumbeilor se înmoaie
grăunţele zilei de ieri

în curând va fi dimineaţă, domnule, doamnă,
şi iar lumina ne va decoji, cu degete umede,
neîntrebându-ne,
întunericul tandru întunericul meu
cu miros amărui de-ntrebări ascuţite
îmi va luneca fierbinte prin vene apoi
un gâlgâit şi se va pierde sec
în respiraţia acestei clădiri
numită D5
iertaţi-mă doamnă,

nu ştiţi, din întâmplare,
cum se iubeşte?
domnule, aveţi cumva o zi fericită în plus?

Pe când un consens?

astăzi îmi stă moartea în gât
( sau viaţa, totuna )
strada îşi scrie foiletoanele singură
trecătorii au ochii albi, le-au rămas irişii
lângă telecomandă şi mouse
înghit poeme, le beau fără metafore
poate mi-o trece într-un târziu greaţa asta cu iz de
trandafiri descompuşi

Trebuie să fim romantici
Trebuie să fim cinici
Trebuie să fim ironici binevoitori nonşalanţi
albi dezinvolţi mimoze arpegii însă întotdeauna
sub scut
în formă de cactus ori sculptaţi în inimioare de
turtă dulce
unde mai găsim timp
să ne fim?

moartea fermentează precum strugurii
iar caii şi câinii tot n-au ajuns
la o-nţelegere.

Lecţia despre căderea în gol. scara de păpădie

să considerăm că ne naştem cu toţii la ora amiezii
într-o zi sclipitoare de vară
pe o planetă
de păpădie

unde orice frică s-ar fi ridicat înspre ceruri
ca un parfum
de smirnă şi crini.

să presupunem că nu ne rămâne altceva de făcut
decât să trăim fericiţi
să ne iubim să facem copii plutitori să împletim coşuri
în care peştii s-ar arunca singuri
unde păsările şi-ar face de bunăvoie cuibare
coşuri largi numai bune de acoperit întunericul
şi rătăciţii -
contestatarii
dreptului nostru de a desemna prin sufragiu
un dumnezeu reprezentativ & dinamic
& cool
căruia îi vom oferi pentru întrupări periodice
o scară luuuungă
de păpădie.

şi totuşi
la un moment dat
va strănuta cineva.
e inevitabil.
până şi în cea mai bună lume posibilă
omul simte nevoia
de a împinge fericirea din jur câţiva centimetri
la drepta – sau stânga –după cum îi apasă
pe inimă
umbra lui π.

calculaţi:

forţa impactului dintre o scară de păpădie
şi moarte.

in illo tempore

suntem două frunze pe aceeaşi creangă
uscată iubite
uneori le apropie vântul uneori marginile lor se ating
şi atunci
se pornesc ploile
şi soarele-şi cerne sămânţa în lanul absenţelor

iadul e doar neputinţa iubirii
între noi distanţele murmură începutul rotund
care nu va cunoaşte
rugina

nu poţi cuprinde acest timp în zeghe de vorbe mi-ai spus
cum nu poţi seva luminii în călimări
să o torni.


Golemi

ni s-a scris pe frunte
trăiţi-vă unul pe altul.
consumaţi alimente fără multe grăsimi.
faceţi sex fiindcă fiziologic vorbind e util.
nu pierdeţi nimic.
tot ce se pierde vă sulfă în ceafă.

*
înainte de somn totdeauna râşnim oasele zeilor.
adunăm
rumeguş incolor cineva îl transformă într-un uter cu pereţii de plasmă.
unde năpârlim fără griji.
preţ de câteva ceasuri plutim.
într-un uter cu pereţii de plasmă.
o mână o roată apoi forcepsul zilei. expulzaţi în lumină cu trădările pungă
atârnând cadaveric sub ochi.
limba ne zornăie ca un pumn de monede.
nu
ne spunem pe nume.

*
uneori tresărim.
ni se pare că ferestrele ţipă cu o voce rotundă de om.
tu tragi draperia
eu
ascut mai departe
ţăruşul.

Scrisori din colivia de sticlă (I)


ce mai faci? mă întrebi
uite
mi-a rămas un capăt de dragoste
trag din ea ca dintr-o ţigară jilavă.
de la al doilea fum s-a pornit ceasul migraţiei păsărilor
zilnic mi se spune despre un cuib părăsit
compensatoriu renunţ la cafea şi la oameni la vorbe şi zahăr.
nu ştiu cum e la voi dar aici
timpul s-a zdrenţuit înspre margini
dacă te apleci poţi vedea
toată împărăţia piticilor. poţi auzi
burghiile lor sfredelind un cer cânepiu.
uneori mă mir că există
anotimpurile cele trei dimensiuni ale spaţiului tinereţea şi moartea
alteori geamul ăsta mi se pare o păstaie uscată din care e vremea să ies
o vamă unde se cere doar un formular tipizat
declaraţia pe fericiri ilicite
atunci strâng amintirile ploilor şi le ard rând pe rând
ca pe nişte chibrituri.
în rest toate albe
azi mi-am cumpărat lacăt nou
şi-o brichetă cu gaz.

Niciun comentariu: