am citit: Mihaela Roxana Boboc

Gânduri de noapte

E aceeaşi oră la care copiii dorm şi îngerii veghează.
ora la care încep filmele pentru adulţi
mezonoptica în dangăt de clopot în mănăstiri
ora la care azi mai adaugă un strai şi devine mâine.
Cerul s-a îmbrăcat în doliu în sunet de greieri.
Noaptea se numără iluziile din doi în doi ca în jocurile copilăriei
se cântăresc aripile de înger
se mai ajustează pe alocuri să nu devenim ca un balon cu heliu
şi să plutim în derivă.
cel mai ades noaptea se cos emoţiile cu aţă dublă
se aşează minuţios în cutia cu amintiri
se refulează-n vise.
Dimineaţa ne scoate din cutie perfecţi
ca un exponat de muzeu lustruit de gânduri
apoi noaptea se închide în noi
ca un cerc vicios
peste timp.
E ora la care scoatem cu grijă măştile
şi respirăm pentru prima oară
ca un nou-născut

Sărutăm
înnebunim
posedăm


Sărutăm buze flămânde cu inima
cu raţiune,
printre gene,
cu ochii închişi schimbăm lumi
contaminate de speranţe,
deschidem uşi închidem ferestre
abandonaţi într-un câmp erotic
de maci roşii
topim gheţari
se închid în noi mările albastre
apusurile se cern prin plete
galben, soarele alintă buze umede
in timp ce
străpungem bariere
într-o cursă de obstacole
redăm ştafeta unui sine ne amăgim cu şoapte,
dorinţe
ne deşertăm mocnit
în particule de salivă
ne risipim în emoţii
sărutăm înnebunim posedăm
într-un final uităm
de ce iubim
de ce mai sărutăm
sărutul se închide în noi
ca-ntr-o platoşă
în vreme de război,
strângem zidurile
peste fortăreaţa
în care nu mai pătrund buze.

JURNALUL UNUI TRECATOR

Ea scria celor care aveau într-o zi să-i citească sufletul aşa: « Omul frumos nu are icoană nici oglindă. Nu apare în bloguri, nu zâmbeşte în faţa camerelor, nu făureşte lumi, criza financiară e o limbă străină pentru el. Îl regăseşti ţâşnind în gestul la care nu te aştepţi- salvator. Devine el însuşi icoană, călăuza printre urâtul care-ţi strigă numele cu opulenţă bătându-se în piept cu pumnii în timp ce el, Omul frumos ascultă mult şi vorbeşte cu economie de cuvinte. Îşi face o cruce pios în vreme de cumpănă, că la Dumnezeu nu trebuie să insişti. Crezul lui nu mută munţii dar ruşinează inimi flămânde de măriri. Probabil va preţui viaţa mai mult decât marii conducători ai lumii şi va vedea frumosul în lucrurile mărunte peste care trecem orbi, se va pleca în faţa lucrurilor sfinte pe care noi le renegăm cu uşurinţă. Omul frumos nu construieşte palate, ci zideşte suflete. Cheamă îngerul din om şi alungă demonul. Are doar regretul de a nu fi cunoscut mai mulţi îngeri...»