am citit: OANA IZBASA

25 decembrie, 2007
(Jurnal )

Copile,
există o şansă alarmant de mare să nu-ţi fiu nici mamă nici tată, să nu ajung să te iubesc aşa cum poate mi-aş dori când beau prea mult, dar nu lăsa tot ce se petrece în jurul tău să te învingă, nu îţi închide niciodată ochii dacă găseşti în tine curajul să îi ţii deschişi şi, mai ales, nu renunţa niciodată la iubire, chiar dacă (tu consideri că) nu te-ai născut din ea. Poveştile, ca orice minune, sunt doar pentru cei ce cred în ele. Nu ezita să-ţi deschizi sufletul indiferent de câte picioare sunt pregătite să ţi-l calce. Nu închide nicio uşă decât dacă ai cheie pentru ea şi eşti ferm convins c-o poţi deschide la orice oră. Nu lăsa niciun adevăr să-ţi rămână atârnând pe buze sau vreun drum neparcurs pe tălpi doar de teamă. Nu ai voie să te supui nimănui decât propriei voinţe. Dacă poţi şi vrei să râzi, fă-o chiar şi la înmormântări. Nu permite oamenilor să te rănească. Iubeşte jocul minunat al vieţii şi profită de el în fiecare clipă, asumându-ţi atât riscurile cât şi responsabilitatea asupra faptelor tale.
Of, Copile...
Tu nici măcar n-ai început să exişti cu adevărat, iar eu deja te iubesc ca şi când ai fi dintotdeauna. Gândeşte-te la câţi te-au mai iubit înaintea mea, tot fără să te cunoască, de fiecare dată când te simţi singur şi părăsit. Creează-ţi lumi, universuri, sparge graniţe, limite, şi ai grijă să nu te tai în cioburile iluziilor tale! Transformă toţi norii în iepuraşi de soare. Zâmbeşte-i curcubeului şi-o să-l observe şi alţii reflectându-se în ochii tăi. Nu te lăsa înşelat de aparenţe, de persoana iubită, nici măcar de-o pisică vagaboandă. Încearcă să înţelegi că lucrurile nu mai sunt alb-negru de când au dispărut filmele vechi. Acum, griul conduce lumea. Ţine minte că nu e cel al umbrelor şi-a norilor de ploaie, ci e griul care se obţine amestecând toate culorile vieţii.
Copile,
încearcă să ţii la mine ca la o îmbrăţişare caldă a trecutului... şi nu uita să te iubeşti ca să ai parte de un viitor veşnic. Ştii, e destul să facem un lucru bun în viaţă ca să nu murim niciodată. Mi-aş dori ca tu să fii darul meu pentru omenire, fapta mea bună, însă dintotdeauna am avut impresia că eşti promis altcuiva. Şi totuşi, sper că mă auzi, copil al nimănui, dar aşteptat de mulţi... Când vei apărea, să nu te sperii de lacrimile ce-ţi vor pava drumul. Sunt toate de fericire, deşi curg de pe-acum.
Cu drag,
clipă oarecare.


Pace


Dimineaţa mi se sparge-n cap ca un ou de tigaie. Niciodată n-am avut suficient ulei ca să-mi alunece măcar începuturile. Tăcerea ta mă rupe ca pe-o bucată de pâine. Sunt un borcan imens de dor din care o linguriţă ia şi-ntinde peste tot ce-am vrut cândva să fiu, dar nu reuşeam fără tine. Viaţa ta e o cafea cu prea puţin zahăr.
Dumnezeu ia micul dejun din noi. Dumnezeu se înfruptă cu-o poftă nebună.Tu zâmbeşti goală, muşcată în inimă de şarpe şi de măr. Nu te-am mai văzut aşa fericită de prea mult timp. Te strâng în braţe şi-ţi şoptesc: „Deseară, iubito, luăm cina-n taină”.
Dumnezeu ascultă, jocul de cuvinte rămâne suspendat între noi şi El. Citesc la tine-n ochi: „nu există taine”. Ştiu că nu tu ţi-ai scris.
Dumnezeu râde sincer, ca un copil