fierăstrău
soarele ăsta de un roşu bolnav strecurat printre blocuri
anunţă o apocalipsă bleagă peste oraş
călătoresc mereu spre apus
văd cum se-mbâcseşte
fiecare bulevard
de oboseală
categoric aş vrea să fug
dar nu e vina ta
e doar oraşul
răbdător
naşte spaime în mine când trec pe lângă oameni
normali vorbind despre meciuri şi soacre
au întrebări doar duminică dimineaţă
au răspunsuri de luni până joi
sâmbăta se odihnesc
vinerea o fură
tac zgomotos
ascult
nimeni nu face nimic toată lumea e ocupată
să trăiască
suntem cele mai flămânde
maimuţe ale creaţiei
muşcăm jumătăţi
de legende
artificiale
e înspăimântător să pleci la drum
cu atâţia oameni
zâmbitori
goi
lasă-mă măcar o dată să înnebunesc refuzând căldura trupurilor din trib
vreau plecarea şi un simplu
nu
recluziune
mi-am comandat o viaţă de firmă
n-am citit prospectul am purtat-o zilnic
s-a jerpelit
doi oameni bătrâni şi un câine
care stă să crape
rădăcinile se usucă încet
vreau să îmi pese dar tu crezi că oamenii
mor
când nu mai au nimic de spus? trebuie că
la întrebarea asta pot răspunde doar cei foarte vii
şi foarte singuri
cuvintele nu pier deşi uneori
se sparg de tristeţe
înainte să plece spre tine
nu cred că ne-am născut
să
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu