am citit: MARIN IFRIM

Fără repere morale


Sunt un scriitor român (recunoscut) cel puţin în ţara mea, afirmat în literatura ţării mele numai şi numai prin cărţile mele. Fiind un autodidact convins, neobligat de canoanele învăţământului, inclusiv ale celui „obligatoriu”, am trăit într-o libertate spirituală de invidiat, consumând doar produse literare ecologice, indiferent de cele două sisteme politice care mi-au strivit existenţa. M-am fericit cu lecturi uluitoare, făcute într-un timp în care puteam să fiu şi „trântor” cu cartea în mână şi „proletar”. Am avut literatura lumii în buzunar. Cred că am folosit-o, cât de cât, în viaţa mea de zi cu zi, încercând să-i fac pe alţii mai buni decât mine. Într-un fel, am reuşit.
Am făcut, în silă şi în siluire administrativă, toate „studiile” care mi s-au cerut. Am învăţat de toate. E trist că, după o asemenea aventură de viaţă şi bibliotecă, încă nu-mi găsesc locul şi liniştea. Am făcut, în silă şi în siluire administrativă, toate „studiile” care mi s-au cerut. Am învăţat de toate. E trist că, după o asemenea aventură de viaţă şi bibliotecă, încă nu-mi găsesc locul şi liniştea. Nu mă refer la locul de veci sau la clasica linişte dinaintea furtunii. Am citit şi scris în zadar, fără repere morale, fără ţel. Scrisul, ca joc al minţii, e periculos. Iar eu nu am scris în joacă. Am învăţat să citesc şi să scriu dupa „modelul” altora. Lista e lungă. După o experienţă literară de trei decenii, îi dau dreptate tatălui meu, celui care îmi interzicea să citesc, într-un fel greu de reprodus aici, luîndu-mi lanterna şi cartea de sub pătură. Ce vremuri. Acum tata e orb de vreo 8 ani, parcă Dumnezeu l-ar fi pedepsit pentru că a încercat să interzică ceva ce ducea spre lumină, spre o lume şi cuvinte de neevitat. Nu mai e nimic de zis. În toate cărţile citite, unele geniale, ca o dovadă a efemerităţii mele, nu am găsit nimic care să-mi ofere „un drum”, o direcţie estetică şi morală. Sunt dezolat, mai ales că literatura nu a început şi nu s-a terminat cu mine. Unii scriitori, când au nevoie de „repere” se uită în oglindă până le crapă imaginea pe sticlă. Eu nu mai am repere morale şi valorice literare. Mă simt abandonat de lume de cărţile citite, consumate cu „ambalaj” cu tot.
Am ajuns acolo unde ajungem cu toţii, oameni simpli sau genii: la voia Domnului.
Şi tot nu sunt în stare să învăţ ceva.
Încă mă rog pentru alţii...