un gând, o schimbare
Te trezeşti într-o dimineaţă în care îţi dai seama că nu îţi convine nimic, vrei să schimbi ceva, nu vrei să mai fii tu.
Este ora 8, suna ceasul. Am aţipit în timpul emisiunii lui Mircea Badea, televizorul l-am oprit în jurul orei 3. Din acel moment nu am mai adormit, până dimineaţă am golit o sticlă de doi litri de apa plată, mă neliniştea un gând.
Vroiam să schimb tot, vroiam să trăiască altcineva în locul meu, să decidă altul pentru mine, vroiam să o iau de la început. Cu ce să încep? Mi-aş dori să pot alege dintr-o listă, să pot bifa ca într-un test grilă, şi de la ora 8 mă tot gândesc ce aş alege dacă aş putea alege de la început!?
COMENTARII:
nicolae tudor:
alege-construieste o lume absolut dreapta pentru toate fiintele umane.
alege “Forta Morala”.
sache:
Nicolae,
Ciudate mai sunt caile Domnului, nu ti se pare?
Uite unde ne intersectam, banuiai?
Cat despre forta morala si lumea ABSOLUT dreapta, nimic mai fals. Doar ai certitudinea falsitatei oriunde privesti: in familie, in societate, in politica.
Stii ce este real? Duminicalii tai, ei sunt singurii reali. Betivii cu viata insirata pe garduri, pe scoartele copacilor pisati de caini sau de ratacitii de casa. Singurul adevar. In rest la putere este duplicitatea.
Intotdeauna m-am gandit de ce Pascal a spus: omul este o trestie ganditoare. Te-ai gandit ca n-a facut decat sa sublinieze falsitatea si dualitatea umana? De ce n-a luat ca exemplu un copac drept si puternic. El a preferat trestia care se clatina cum o impinge vantul. Trestia este precum forta morala, un fel de teza a hazardului.
Noi sa fim sanatosi… moralisti sunt peste tot.
nicolae tudor:
Se mai spune: “drept ca trestia”. forta morala are voie sa existe macar ca idee, o extrema a dreptatii. care se poate indoi, dar nicidecum rupe. daca exista inainte de a o gandi eu, deci daca mai exista cineva inaintea mea, acum eram… 2. lumea a inceput cu Unul(1) Dumnezeu a continuat cu doua(2) fiinte umane care au inmultit pamantul… nimic nu este imposibil.
Don Quijote si-a consumat viata luptandu-se cu morile de vant iar oamenii se intorc deseori cu gandul la el.
dupa revolutie s-a imprejmuit un spatiu si s-a scris “zona libera de neocomunism”
forta morala este un spatiu fara gratii, un fel de biserica, in care oricine se poate macar spala pe dinauntru daca nevoia de cele existentiale este mai presus de trairea pura si simpla, daca se se lasa condusi inca si inca de interesele mancacioase.
incerc sa adun oamenii care au nevoie de o schimbare. hazard zici? hazard e!
vino cu noi!
sache:
unde sa vin Nicolae? unde sa merg si cui ar folosi drumul meu?
sa fac precum trestia cea dreapta dar care se da dupa vant? azi bate spre stanga… maine pe dreapta… sa plec ca sihastri peste campuri si sa mananc radacini rugandu-ma la o forta care nu exista?
prefer sa fac ceva constructiv, sa organizez de exemplu evenimente si sa fac cunoscuti scriitori sau muzicieni tineri. nu crezi ca e mai folositor decat sa stau intr-un fotoliu si sa vizez, precum un mort-viu tinut pe linia de plutire doar de aparate sofisticate?
nu ai adepti, Nicolae sau poate ai doar din randul celor fara capatai care oricum nu pierd nimic si nu inteleg nimic. nu exista ce spui si nu va exista atata vreme cat planeta va fi dominata de oameni. uleiul si apa nu se combina ci se separa in paturi sociale.
sache:
A început sa plouă în castane şi-n frunze roşii, galbene, portocalii.
Mie îmi plac cele portocalii: sunt răsucite şi râd la soare. Ies la plimbare în curte, trec dincolo de poartă. Mă plimb pe trotuar şi ocolesc frunzele, să nu le calc, să nu le sfărâm. I-am spus odată lui Nicolae c-o să plec să adun hazardul de la toate ferestrele, ca atunci la Buzău. Strada Umbrelor…
Casa de vis-a-vis e jumătate dărâmată – doar faţada mai stă aşa, în inerţie. Cum ar fi dacă, întors acasă, ai descuia uşa şi ai intra într-o grădină cu flori uscate şi pomi dezgoliţi. Nici ferestre nu-ţi trebuie să aeriseşti. Casa asta dărâmată e ca un manifest prezentat într-un ambalaj frumos, iar înăuntru găseşti un balaur cu strungăreaţă.
Ce zi frumoasă şi însorită. Vreme de cules gutui… şi de stat în sezlong cu privirea spre munţi. Pot zări Braşovul şi Clujul şi Baia Mare… Cum stau virgulele, Nicolae?
Îmi închipui cum este pe Platou, cum lucesc Babele în soarele ăsta de toamnă. Probabil încă mai sunt câţiva turişti, angajaţi noi la vreo companie scăpată de criză a cărei conducere nu le-a aprobat concediu decât acum, la graniţa anotimpurilor.
Curând se va lăsa seara şi va apare luna sub forma Craiului Nou. Va fi culcată, va avea colţii potriviţi în sus: secetă în noiembrie. Deci să ne luăm gândul de la noroi!
După-amiază tihnită, vreme de trândăvit pe bancă într-un foişor de lemn cu privirea spre nord. Iar gândurile să plutească aiurea, într-un repaus total.
Ce mai plouă cu frunze portocalii.
Parcă ar fi toamnă şi am culege castane. Ca atunci, la Buzău, când am plecat prin mahala să adun maci. Şi tot mergând am găsit doar praz şi-am început să-l strâng până mi-am umplut braţele cu muşeţel sălbatic. Seara, m-am întors acasă, i-am întins mamei prazul: ‘Uite mamă ce maci verzi am găsit în mahala!’
‘Pune-i repede în glastră’, mi-a zis ea. ‘Şi nu uita să le culegi seminţele, să facem plăcintă de cânepă.’
Pe furiş mă atinge un fulg. O iluzie, desigur… Afară e încă toamnă, iar pe străzi se ridică vârtejuri ciudate de zăpadă…
nicolae tudor:
nu vreau sa ne certam.
ramai cu bine
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu