Partida ruşinoasă
Lumina cade-n noapte pe-un catafalc.
Greu îşi pierde luna disperarea.
Ploile toamnei îngheaţă.
Nu găsim răspunsuri prin sânge.
Cercul morţii se lăţeşte din voia noastră.
Născuţi din subterane, prieteni, să ieşim!...
Pocneşte bobul în teasc. Golul în priviri.
Amar ne ameţim. Terra sughiţă ca un beat.
Animale fără vină ne transmit semnale.
Ele preiau imagini de pe RAI 1.
Despre instaurarea-n veci a vidului papal.
O retransmit prin zgârierea ecranului.
Pe-un RAI 2. Ninge cu boli.
Contaminant. Duh de război. Spargeri.
De guvern. De capte. De morţi. Şi legi.
Neruşinate mafii. Fac politica-n Bruxelles.
S-a deschis poarta Europei. Cu un drug în cap.
Au sărit creierele. Până-n Montreal.
S-a dat liber. Numai cererii occidentale.
Deportării unor elemente alogene prinse greu.
Iată tomberonul lumii. Suntem noi. “Luaţi hoit!”
Ne zic ei. Iubirea s-a depreciat. Le pute. Ura…
Şi revolta noastră face-un zvelt şi epocal salt.
Mai primeşte Germania un Nobel. Noi, canci.
Herta Müller până la treizeci şi cinci de ani în Banat.
Păi, două treimi ar trebui să fie Nobelul al nostru...
A plecat în 1987 făcându-l departe idiot pe Ceau’ !
Romanele ei surprind devastări spirituale.
Un bloc de cremene comunist. Neclătinat.
Pericol latent actual. De-un sevraj mai letal.
S-ar zice, un moft burghez – în Apusul lumii.
Dar este cu mult mai grav. Moftul occidental urcă.
Se cocoaţă-n creier, extrem, tumoral. Politikos.
Va exloda curând. Nu observăm cauze. Dar sunt.
Vin efectele crizei în lanţ. Şi Herta Berlin merge prost.
Slab de tot în Bundesligă. Lovitură de stat pe Maracana.
Această lovitură seamănă unui autogol programat…
Urât de urât
Urâtul este tot ce ne-a mai rămas. Cu el ne trezim. Cu el defilăm electoral. Cu neliniştea şi angoasa traiului de azi pe mâine ne culcăm.
Urâtul ar fi chiar natura scrisului celor din ultima generaţie artistică. El provine din absurd, nonsens, paradox, dilemă, dezordine, corupţie, nepotism, camuflare, neverticalitate, cabotinism, greaţă, marasm, urlet, secetă, igrasie...
Urât s-a făcut. Negru de tot. Sufletele migrează deja spre bolgiile urâtului atotstăpânitor. Cortegii de urâţi mascaţi. Un carnaval al frumosului mondial. Al lucrului pervers de bine acoperit. Nu mai ştim să trăim, pentru ce trăim, pentru cine trăim... Urâtă e călcătura noastră pe acest pământ. Păcat de urmaşi...
Urâtul nu distruge chiar tot. Lasă dragostea neatinsă.
Cu cât este urâtul mai agresiv, cu atât i se împotriveşte dragostea mai blând şi drept.
Urâtul, nu adevărul o să umble la urmă cu capul spart prin lume.
Dragostea îşi bea tragic urâtul, îi soarbe tăria. Alături de încrederea în ceva, în cineva...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu