am citit:www.mariana405.weblog.ro

TRĂIESC, ştii???!
(fragmente)

(...)
Imi simt gândurile pulsând în tâmple şi nu ştiu dacă sunt tristă sau fericită, nu ştiu cât de vie sunt acum sau în ce moment am decedat şi, ciudat, la mtv cântă natalie imbruglia........
Umbre întunecate reîncearcă să evadeze din arhivele prăfuite ale memoriei, cu cât încerc să le stăvilesc, cu atât mai mult le simt forţa. Stiu că nu trebuie să le acord importanţă, pun la bătaie autosugestia, caut altceva de făcut şi râd. (...)
Cât de slabi suntem noi, oamenii, şi câtă forţă zace în noi, câte constrângeri şi câtă libertate, câtă morală şi imoralitate, cât de unici şi de egali în manifestări, câtă pace şi câtă ură, câtă normalitate şi câtă nebunie, câtă lumină şi câtă umbră, câtă dragoste şi câtă indiferenţă, câtă frumuseţe şi câtă urâciune, câtă căldură şi câtă răceală, câtă spontaneitate şi câtă introvertire, câte surâsuri şi câte lacrimi, câtă speranţă şi câtă morbiditate, câtă experienţă şi câtă incapacitate, câtă inocenţă şi câta perversitate, câtă laşitate şi cât curaj, câtă ştinţă şi câtă necunoştinţă, câtă inteligenţă şi câtă prostie, câtă dramă şi cât circ, câtă tinereţe şi câtă bătrâneţe, cât alb şi negru..........
Dar eu sunt unică, nu?! Trăiesc la fel ca tine, trăiesti la fel ca mine, doar că momentele sunt diferite, intensitatea trăirilor posibil diferită, dar fiecare dintre noi spunem: "ce am trăit nu s-a mai întâmplat la fel cu altcineva". Anii trec, dar mă simt mai femeie ca oricând, mă simt la fel de tânără.
(...)
Mă uit admirativ la cupluri de bătrâni ce încă se ţin de mână şi au chipurile senine, au un comportament decent iar dacă există cumva săruturi pe stradă, sunt făcute cald, nonagresive, frugale. Mda, timpul este nedrept, trăim la fel, simţim la fel ca acum 20 de ani, doar că, odată cu trecerea anilor, corpul nu mai este la fel, apar ridurile, nu te mai poţi săruta pasional în mijlocul străzii:)). Dar am şi câştigat ceva odată cu această trecere, am devenit mai matură, mai senzuală, mai pisicoasă, mai... parşivă:), mai elegantă şi, hai să zicem, şi cu un pic de clasă (nu clasa a ll a călători:) ).
Mai am un pic şi fac 41 de ani şi... trăiesc... Iar amintirile mă duc cu gândul la un "undeva, cândva"... Poveşti cu un irepetabil repetabil, poveşti cu tâlc ce te învaţă cum să nu faci altădată, dar când ajungi la acel stadiu, brusc, suferi de amnezie cronică şi repeţi eroarea. Si atunci la ce e bună maturizarea, că ai căpătat un stil, o clasă?! De ce maturizarea şi ştiinţa acumulate de-a lungul anilor, feeling-ul, toate astea, de ce nu ajută la conservarea unei iubiri?
(...)