A apărut o eroare în acest obiect gadget

sâmbătă, 17 octombrie 2009

TEODOR DUME: Un fel de imitaţie

Am trecut pe marginea drumului
de fiecare dată altfel
îmi priveam neputinţa
ca pe orice obiect pierdut
ori azvîrlit fără trebuinţă
m-am întors îndărăt
pe acelaşi drum
precum
păsările vara dar
n-am înţeles niciodată
de ce...

fiecare clipă se aduna în mine
ca o iluzie

când eram mic îmi plăcea
să mă cred mare şi
frumuseţea creştea
odată cu mine
îl copiam pe tata şi
alergam prin el
de la un capăt la altul
până o dată când
am crescut cu adevărat
şi de atunci mi-au rămas
gândurile şi toate lucrurile
neterminate de el

şi poate prea puţin din mine

în fiecare zi aceleaşi lucruri
aceleaşi dimineţi acelaşi miros de piele
şi aceleaşi dorinţi...

şi totuşi sunt fericit

mâine îmi voi imagina un alt drum
şi voi porni în acelaşi sens
în care s-a dus şi tata...

2 comentarii:

liviu-ioan mureşan spunea...

la teodor dume, aceeaşi


sensibilitate la viaţă, la firavul fir ce ne tîrăşte pe pămînt. Aşteptarea calmă a deznodămîntului, asemeni creşterii fireşti şi înţelegerii copiilor. Calm şi ferm poemul.
LIM.

RBK spunea...

Strop cu strop se-aduna,
Citim impreuna,
Asa ne-ntalnim,
Vedem cum gandim.
Cineva incepe ,
Aduna pe-ndelete
Texte de la altii
Ca sa schimbe fratii.
Daca am putea...
Ce i-am mai schimba,
Gandul lor conteza
Ca doar el creeaza.
Un gand curat s-avem
Bine sa facen asa cum putem.
Si Forta Morala sa ne-ndrume
Sa facem acest bine in lume.