joi, 1 octombrie 2009

"forta morala" intre dreptul la informare si dreptul de autor

Am fost viata intreaga strivit intre drepturile celorlalti, obligat sa stau drept. In tara-n care n-am drept daca nu dau dreptu’.

Dreptul de autor se vrea mai puternic decat dreptul la informare. Legea dreptului de autor pare sa nu smulga nici o litera din mana creatorului, cu atat mai putin s-o stranga la incheietura usii.
Noroc ca exista si creatori umili care se arata bucurosi cand cineva, oricine, se arata interesat de frumusetea lor launtrica, de gandul scos la iveala. Romain Rolland, candva, oprea trecatorii si-i ruga sa-l asculte cateva clipe citind. Scriitorii la moda, daca le spui ca au fost cititi de cateva suflete (cand era de ajuns unul singur !) scuipa scarbiti. Au fost invatati sa intre cu aplauze doar in sali pline la refuz.

Pamantenii s-au dezvoltat incalcand toate legile nescrise ale bunului simt. A schimba aceasta lume este o utopie fiindca este greu de impins atatia oameni indarat pana la intersectia de unde au inceput sa greseasca. Seara aceasta am incheiat-o purtand discutii cu doi oameni : unul ferchezuit si cu ochii zvarcolindu-i-se prin orbite si celalalt trist, simplu de tot, mai sa cada. « Cinstit ? ha, ha, Vrei sa ajung ca el ? » mi s-a strigat. Si nu pot sa uit fiindca, este adevarat, omul cinstit arata... groaznic. Stiu insa ca el nu a ajuns asa ca un firesc, ci a fost adus intr-un fara de hal de cei speriati de perspectiva traiului limitat la simplu.

A dori sa schimbi aceasta lume SINGUR este o grozavie ridicola.
Eu, nicolae tudor, chiar daca radeti cu totii, m-am ridicat din ingenunchiere si urlu, incontinuu urlu :
« Nuuu ! »
Nu e drept ce se-ntampla cu mine si cu scandalos-de-multi-oameni. Nu este drept sa muncesti ca boul o viata intreaga si sa dai din sudoarea ta celor care stau degeaba.
Nu e drept ca legea sa nu tina cont si de tine, cel fara putere.
Sunt un punct ridicat in picioare si vreau sa ma fac linie, plan, spatiu. Pentru asta trebuie sa-mi intalnesc ingenunchiatii si sa ne intindem mana. Fiinta umana are talpi, nu se taraste si nici nu merge-n genunchi.
Daca se-ntalneste un animal(lup) cu alt animal (o oaie) se mananca. Atunci cand un om se-ntalneste c-un alt om (cel puternic cu cel slab, imparatul cu soldatul, cel alb cu cel colorat etc), intervine spiritul care-l separa de animal. Iar spiritul are legile lui, una dintre ele este moralitatea ca forma inalta de inaltare. Omul rau nu-l mananca pe omul bun. Dar mai bine-l manca fiindca se termina totul, brusc, intr-o clipa. Omul rau il pune in lant si-l obliga sa munceasca toata viata pentru el. Si acesta sa fie... spiritul ? De aceea sa fi creat Dumnezeu omul ?Lumea ar fi trebuit sa fie strabatuta, ca o normalitate, de firul incandescent al moralitatii.

Simt ca nu sunt singur. Creatorii gazduiti in acest spatiu urla, fiecare in felul sau, nemultumiti de cum arata lumea albastra. Toti o vrem altfel, chiar daca nu exista o idée prea clara despre cum arata acest altfel. (Alma spune: “iată cu ce mă mai lupt eu:să cred că toate sunt cu susul în jos în lumea asta/să cred că vreun jesus christ de neon sau de ce-o fi, să cred că/el poate salva lumea/asa cum vreau eu/să fie salvată/lumea/ca lumea”)

Atatea lumi cate fiinte umane, cand avem de bine de rau o acasa, eventual alta imaginara in care fugim cand ne doare?

Este drept ca lumea in care respiram acelasi aer sa fie una drept alcatuita. Chiar daca ne doare sa se-ntample asta, chiar daca nici dreptatea nu se stie prea clar ce e.

Am incercat sa creez acest organism de lupta civica si m-am impotmolit. Cu toate ca ideile nu sunt nici rosii, nici verzi, fiindca morala si dreptatea absolute nu apartin exclusiv decat lui Dumnezeu.

Trebuie oprita presiunea intereselor de tot felul asupra vietii. Altfel, toate aceste amestecuri dau in final o lătură.
Aduc aici creatii literare care reflecta gandirea celor haraziti sa creeze cu ajutorul cuvantului. Citind se afla ca fiinta umana si lumea noastra devin pe zi ce trece o aratare rupta dintr-un vis urat. Citind afli ca scriitorul devine tot mai nelinistit si se consoleaza cu iubirea, evadand in natura sau in vise. A trai printre oameni devine tot mai sigur a experimenta dezamagire si nervi. « Ne ridicam tot mai sus si tot mai inutil » constata un poet drag mie. Tot vorbim despre speranta, ni se pare ca e, dar aceasta lipseste cu desavarsire. Suntem aruncati in aceasta lume, avortati chiar (o spune iarasi poetul : « ma uit la tine/ un avortat ca si mine ») si solutia salvarii individuale ramane sa ne luptam intre noi, iar cel puternic sa ia tot ce are celalalt.
Dar asta nu inseamna ca trebuie sa se continue astfel la infinit chiar daca lumea asa am gasit-o, deci n-am facut-o noi.

Urlu sa facem ceva.

3 comentarii:

daria spunea...

Bine Nicolae Tudor, m-ai convins, dar tot trebuia sa vorbim inainte, nu crezi? chiar daca nu ma consider decat un creator umil, ptr ca asa sunt..eu nici macar nu cred ca vreau sa fiu publicata pe undeva, scriu ptr ca nu pot altfel; imi pare rau daca am fost prea "batzoasa"..e o lume ciudata lumea asta in care traim, prea agresiva, prea invaziva; ce zici, comunicam? daria caza

nicolae spunea...

Daria(frumos nume, este femininul lui Zaharia Stancu din "Padurea Nebuna"),
Daria, o avalasa este prezenta ta (apropo de retrospectiva!), asa si va visez pe voi, frumosii nebuni ai marilor cuvinte.
Daria, ce-ti veni?
Daria, nu vezi ce minunata esti in oglinda "fortei morale"?
Daria, vrei cu adevarat sa fii stearsa dintru-un intreg care te vrea parte?
Daria, fii clara, nu trebuie decat un clic...

daria caza spunea...

nu vreau nicolae sa fiu stearsa, o sa mai trec pe aici, de ce nu? vine iarna si ies inorogii la pascut...