doamne, am trupul fragil
suferinţa îmi cade printre degete
oprindu-se undeva între frică şi sentiment
în mine se declanşează o nelinişte
simt nevoia să vorbesc cu cineva
s-ar putea să fie doar o iluzie
până mai ieri aveam un fel de bucurie
şi înţelegeam toate lucrurile îmi
abandonasem şi singurătatea şi
nu-mi păsa de nimic...
înnoptam sub umărul cerului şi făceam dragoste
până când noaptea intra peste zi şi muşca din mine
ca dintr-o felie uriaşă de pâine
abia acum îmi dau seama că sunt trist
şi că între mine şi partea cealaltă
există o barieră un gol prin care
nimeni nu va mai trece o vreme
am nevoie de un crez şi de
o infinitate de lucruri ca
să-mi pot argumenta existenţa
vreau să mă mut în ziua de mâine
fără nici-un bagaj
dar mi-e teamă
simt o răceală în oase
nu ştiu dacă sunt abandonat
în propria-mi umbră sau
e doar o renovare ori
o preschimbare de trup
în care
îmi voi aşeza amintirile
şi câteva lucruri
la sfârşit îl voi aştepta pe Dumnezeu
ca să-mi binecuvânteze noua casă
sau poate nu va mai fi nevoie...
Un comentariu:
daca nu postai tu acest poem , il postam eu, fiindca fusese selectat pentru "asteptare".
am retinut aceste cuvinte :
" am nevoie de un crez şi de
o infinitate de lucruri ca
să-mi pot argumenta existenţa", si, pentru ele, sunt dispus sa-ti ofer viata mea daca " un crez" inseamna construirea unei lumi drepte si libere.
Trimiteți un comentariu