miercuri, 11 noiembrie 2009

am citit:LUCIAN MĂNĂILESCU

NICI O CALE FERATA

Ei, şi…
ce vă priveşte pe voi?
poate chiar acum trece un tren
prin sufletul meu, la o fereastră
o adolescenţă albastră
înlocuieşte cerul, un important
inorog public se gândeşte
să se sinucidă - în fond viaţa
lui, plină de succese, nu i-a folosit-,
o bătrână croşetează nimicul,
controlorul plictisit
compostează inexistenţe…
Ei, şi…

COTIDIANĂ

Ne vom trezi dimineaţa
asemeni eroilor trucaţi ai lui Dostoievski
care trăiau câte doi-trei intr-un trup...
Vom visa: o mingie, o tăcere,
un cais înflorit; vom iubi: o rochie,
un zâmbet, un loc străin;
vom urî uneori ploile,
alteori fericirea; vom trăi:
o pereche de pantofi, o durere de dinţi,
câteva amintiri...
Vom aştepta mai departe!

DIMINEAŢĂ PIERDUTĂ

Câte lucruri puteam să fac şi n-am făcut!
Aş fi putut să rătăcesc prin pieţele publice,
să mă îngân în surzenia celorlalţi ca într-o
ploaie de vară...
N-am rătăcit nicăieri, mi-am obosit moartea
bând aldămaşuri întâmplătoare!
Puteam să mă nasc duminica,
să-l ştiu pe Dumnezeu răstălmăcindu-mă,
să cred cu disperare... şi n-am crezut!
Acum e târziu şi mirarea copilăriei
abia mai pâlpâie printre atâtea stele mioape!
Câte lucruri puteam să fac...
Aş fi putut fi fericit într-o dimineaţă
ascultând şoaptele mării – şi n-am fost!
Rănile paşilor mei pe nisip le-au lins valurile,
degetele vântului mi-au trecut prin păr,
sau, poate, degetele tale – cine mai ştie...
Aş fi putut fi fericit în dimineaţa aceea şi n-am fost!

ARTIST MEDIOCRU

„Trupul meu face parte dintr-o
întâmplare a acidului dezoxiribonucleic...”
Spune, înainte de a muri,
prietenul meu înlăcrimându-şi
lentilele de contact cu realitatea...
Azi, când între noi s-a deschis
uşa zădărniciei, când amintirile
fac strip-tease în rama oglinzii,
încercând să descifrez estetica eternităţii,
ştiu că, de fapt, Dumnezeu
e un artist mediocru.

MEMORIE COMUNITARĂ

Vine o primăvară a tăcerii, vine
amnezia fulgilor de zăpadă care
ne împuşcă în tâmplă.

Vă mai amintiţi teroriştii
care trăgeau din orice poziţii:
din castroanele cu colivă,
din adâncul găurit de pikamere?
„Unde ne sunt teroriştii,
Stimaţi tovarăşi cu faţă umană?”

Acum, când ceasul de aur al naţiunii
atârnă la buzunarul foştilor securişti,
despre complicităţi vorbim numai de bine:
din gâtul de lebădă al spânzurătorilor
toate întâmplările şi lucrurile se prăbuşesc
în gaura neagră a memoriei comunitare.

din volumul " am auzit că viaţa e frumoasă"

2 comentarii:

Ada spunea...

Se pare ca viata chiar e frumoasa. :)

nicolae spunea...

Acest Poet (am scris cu litera mare) va ramane in istoria literaturii. Este contemporan cu mine, l-am imbratisat, mi-a oferit o pagina lunara in ziarul lui, "Fereastra", in care sa aduc publicului la cunostinta despre viata discreta, dar frumoasa (ca tot a devenit acest cuvant la moda pe aceasta pagina) a cenaclului din bar.
azi este ziua lui. l-am felicitat si vi l-am daruit celor 20 sau cati vizitatori suntem poate invatam de la el cum se scrie poezia.