A apărut o eroare în acest obiect gadget

miercuri, 11 noiembrie 2009

teodor dume: rutină

poezie 


trupul meu e o noptieră
pe care am aşezat
o veioză şi câteva cărţi
în interiorul sertarului
o carte de rugăciuni cu
câteva foi îndoite
şi o cheie

din când în când
sting veioza şi aspir
printre coperţile neatinse
de o vreme
nimeni nu se oferă să
înlocuiască accesoriile
uzate de praf

gestul devine un motiv
de a repeta toate regulile
în ordinea stabilită deşi
ştiu că şi mâine va trebui
să o iau de la capăt

întotdeauna rămâne în urmă ceva
ca o relaţie
între mine şi trup
această teamă mă va distruge
puţin câte puţin
în fiecare zi
cobor în adânc
din ochii plecaţi ai necredinţei
se prelinge o umbră

încă respir

acolo unde praful acoperă culoarea
şi devine gri am îndoit fila
ca să ştiu
până unde am ajuns

deşi uneori nu contează nimic
nici chiar dorinţa de-a avea puţină linişte

mâine va fi
o a ltă zi...

10 comentarii:

ottilia ardeleanu spunea...

Teodor Dume

"trupul meu e o noptieră
pe care am aşezat
o veioză şi câteva cărţi
în interiorul sertarului
o carte de rugăciuni cu
câteva foi îndoite
şi o cheie" - pentru mine, aceasta este partea care spune totul despre omul Teodor Dume (trăirile, cunoaşterile, lucrurile care reprezintă ceva special în propria viaţă).
Mă bucur că am poposit pe aici. Vă doresc numai bine, Ottilia Ardeleanu

ionelia cristea spunea...

###

ionelia cristea

Primele trei strofe sunt cele mai reusite. Poemul se cam dilueaza spre sfarsit dar finalul este bun, simplu, resemnat. Ai si cateva imagini redundante:"din ochii plecaţi ai necredinţei se prelinge o umbră","praful acoperă culoarea" dar per total eu zic ca este un poem reusit.

liviu ioan mureşan spunea...

un început

de excepţie:
"trupul meu e o noptieră
pe care am aşezat
o veioză şi câteva cărţi".
Apoi mi se pare o oarecare diluare a discursului. O explicitare a sentimentului. Dar, chiar dacă bate spre proză, chiar dacă aţi evitat metafora, ceea ce doriţi să transmiteţi rămîne la nivelul poeticului. De aceea mi-a făcut plăcere lecturarea.
LIM.

doru emanuel iconar spunea...

''uneori nu contează''


Ciudată asocierea trup – noptieră! Nici sertar, parcă prea puţin, nici dulap, mult prea încăpător. Doar o noptieră, un sertar, puţină lumină şi câteva cărţi. Parcă nici nu e nevoie de mai mult pentru a fi. Pentru că:
„întotdeauna rămâne în urmă ceva”.

Doru Emanuel

maria cecilia nicu spunea...

Teodor,
"....si de atunci mi-au ramas
gandurile si toate lucrurile
neterminate de el"....grozava "imitatie"!

Te ascunzi in nota nostalgica, iti scapa, insa, "confuziile vietii" si ies pe usa deschisa intrebarilor...

Frumos , serios poem.

Aprecieri,
maria cecilia nicu

bot eugen spunea...

Acest
text are tot ce-i trebuie: mesaj, conţinut, cursivitate, emoţie, trăire...
... şi o steluţă bine meritată, zic eu.

Nu puteam, deci, să nu las un semn de trecere, pe aici.



Cu aceeaşi stimă,

Bot Eugen

iuri iulian lorincz spunea...

Teo,
linistea pe care mi-a dat-o poezia ta, m-a facut sa simt din nou acele profunde sentimente pt. dragii nostri. Felicitari!
Poemul acesta nu se comenteaza, decat in suflet.
Punctez.

Cu stima, Iuri.

atila racz spunea...

poem de stea
De ce?

sa trecem usor peste poezia venita din si cu sufletul?

"da... de fiecare dată altfel
îmi priveam neputinţa
n-am înţeles niciodată
de ce???

fiecare clipă se aduna în mine
ca o iluzie

când eram mic îmi plăcea
să mă cred mare şi
frumuseţea creştea
odată cu mine
îl copiam pe tata şi
alergam prin el
de la un capăt la altul
până o dată când
am crescut cu adevărat
şi de atunci mi-au rămas
gândurile şi toate lucrurile
neterminate de el

şi poate prea puţin din mine

în fiecare zi aceleaşi lucruri
aceleaşi dimineţi acelaşi miros de piele
şi aceleaşi dorinţi...

şi totuşi sunt fericit

mâine îmi voi imagina un alt drum
şi voi porni în acelaşi sens
în care s-a dus şi tata...*

atila racz

Ada spunea...

M-a emotionat poemul tau, Teodor.

teodor dume spunea...

mulţumesc ADA,pentru citire ,şi apreciere.tew mai invit să treci prin pagina mea.
cu prietenie,
teodor dume,