A apărut o eroare în acest obiect gadget

joi, 5 noiembrie 2009

am citit:Roxana Sonea

blogosfera si genomul social

M-am cam fîțîit pe bloguri în ultima vreme, e drept, e prima dată cînd întreprind o acțiune de asemnea amploare, pentru că am avut timp (a freak of nature), și am observat o atracție a oamenilor de a citi bloguri acide, profund sociale (subiectul chiar nu contează), extrem de sincere, undeva la limita dintre vulgar și obraznice, dar în general extrem de originale și amuzante. Pe undeva înțeleg fenomenul, oamenii ăștia (mulți, anonimi de fapt) sunt o voce ce se ridică din subteran, a breath of fresh air, chiar dacă vine din subteran. Sunt un soi de plebeu ajuns în fața națiunii pe cont propriu, doar cu idei și litere, e virtuala poveste de dragoste a idealismului care ajunge să se materializeze. Care devine realitate.
O încîntare într-adevăr. Dar am stat un pic și-am făcut un pas în spate. De ce nevoia asta de strigat, de țipat, de îmbrîncit, de scandal pînă la urmă, pe linia fină între sinceritate frustă și show de prost-gust? Cred că nu ține atît de modalitatea prezentării, ci de faptul ca oamenii ăștia gîndesc. Efectiv, gîndesc. Unii gîndesc și-atît, trăiesc din blogging. E un fenomen. Și cred că ține de mentalitatea socială generală faptul că acești oameni sunt atît de agreați :
1. ideea de libertate
2. ideea de sinceritate (în Romania, să fie clar, NIMENI nu crede în media, teoria conspirației e acolo sus și tare, rămășiță activă a comunismului (activ si el?))
3. neimplicarea politică
4. limbajul licențios - tot o formă de libertate, plus că dă culoare și orginalitate
5. impresia de corectitudine, de dreptate.

Ajung la impresia că pînă la urmă cei care surfează și ajung la aceste bloguri, și le plac, sunt în cautare de idoli, de oameni pe care să-i urmeze, de idei care să le urmeze, de un urlător suficient de puternic ca să fie ascultat.

Și aici e drama. Ascultați sunt cei care țipă. Pînă la urmă, în Romania, cu cît țipi mai tare, mai licențios și mai original, obscen, ești cu atît mai ascultat. Asta e singura metodă ca să te faci ascultat. Un om cu gură mare e ascultat de mai mulți. Unul care tace, în general, o ia. E rău? Nu e rău în ideea de libertate și liberă exprimare care șade la baza bloggingului, dar emite o prețioasă apreciere a societății actuale: Romania nu poate comunica decît printr-un oarecare scandal, printr-un oarecare bîlci. Nu există maniere. Romanul nu este suficient de educat să aprecieze un blog fără atacuri, un blog intelectual, un blog cu bun-simț. Accesările nu mint. Bunul-simț încă nu se vinde în Romania, și de ce? Pentru că e neinteresant, pentru că în genomul social postcomunist scrie că un om cu bun-simț e docil, supus, cu creierii spălați, mort ideatic de fapt, propagator al ideilor altcuiva, deci nu e crezut, și mai ales, plictisește grozav.

Iar dacă e să aleg între bloggeri și televiziuni, aleg bloggeri. Fără nici o remușcare. Tv-urile pretind bun-simț, dar bloggerii spun lucrurilor pe nume. Avem nevoie de o lume în care se spun lucrurilor pe nume cu bun-simț. Ha! Abia aștept Romania aia! :)) So, what do we do about it?

Niciun comentariu: