A apărut o eroare în acest obiect gadget

joi, 12 noiembrie 2009

Omul care-şi dă palme (Nicolae Tudor)

Nu pot fi acestei lumi pe plac, aşa că am îngropat cuvinte în fundul grădinii, cele cu care o puteam limpezi. Să stea acolo. Astupate.
-Nicolae, hai să ne facem o plăcere rostind vorbele alea dulci ale limbii române! mă-ndeamnă Omul care-şi dă palme – un... canalagiu zbârcit de tot, zici că-i luat din cosciug.
Are în mână un sâmbure şi, chiar dacă a renunţat, de bătrâneţe, la grădină, se va duce, special, cu pământ să-l învelească.
- Mergi pân-acolu ?-l întreb, ştiind că are de străbătut pe jos câteva sate.
-Da. Pup pământu’ să mă crezi ? Ştii? Mie-mi lipseşte ceva, da’ mă fac că nu-mi lipseşte. Mi s-a deschis, brusc, sufletu’ şi spun tot. Acu!
Şi-mi... spune. Mărunt şi încet, aşa cum îmi spun atâţia şi atâţia oameni.
Numai că am obosit să tot trag de cuvintele lor până-n fundu’ grădinii.
A luat poziţia « semnu-ntrebării” şi... spune, molfăind felioare dintr-o prună altoită. Un căţeluş numără cojile: una, două, trei...
Când îl mănâncă nasu’ « de... rău » îşi dă o palmă. Iar răul, spune, se consumă pe nimica şi moare în faşă. Nu este lăsat să crească precum sâmburii strecuraţi sub pământ.
- Uite… buzunar! Ca oricare minune, a ţinut 3 zile. « Fă-l, mă, cum se făcea pe timpuri, ăsta-i tiv ?! » Lumea, când se duce la muncă, în zilele astea zice că se duce la... « scârbici » ! Nicolae, întâi dădeam cuvântu’. Şi vorbea dişteptu’ şi vorbea şi prostu’. Adevăru-l spunea ăla prostu, după el mă luam! Când ştii să faci, nu e greu. Dar... vezi, vezi unde duce lăcomia?
Ştie că răul, când este mic, îl iubeşti ca pe un nevinovat copil sau nu-l bagi în importanţă. Până-ntr-un moment când se-ntoarce împotriva ta ca incendiu, cutremur sau potop.
Spune că poate întâlni oameni răi cu care se va ciocni şi se poate îndoi, sfâşia sau sparge. Îşi dă palme şi merge ţanţoş pe străzi umbroase şi lăturalnice nemaiîntâlnind ieşitul din puşcărie ori pe cel care se-ndreaptă negreşit într-acolo. Îşi dă palme şi scapă de arătarea cu degetul şi lovirea cu pumnul. Ca prin miracol, pumnii se fac lat de palme, apoi degete ce se retrag misterios în marsupii.
Îl aud :
- Au trecut 20 de ani de veşnicie capitalistă. Numai... zile urâcioase! Măcar să plouă cum ploua, măcar... să ningă cum ningea...
- Dar-ar dracu-n ea de viaţă, spun şi eu, mai bine-nvăţam de la animale şi eram mai oameni !
- Nu glumi dând viaţa pe mâna necuratului. Că vine la tine: « Haide, haide, haide! » Şi... te duce pân’ la urmă! Când îţi pune dracul căpăstrul, întâi te scuturi şi pe urmă îi dai drumu’! Cum mă scutur io de ţuica asta. E greu până-nghit primele 2 guri.Acu să vadă baba cum mă chinuiesc, să nu mai creadă că-i uşor să bei! Ştie ea ce greu intră? A scos ochiul, ca melcu’, după mine... Vezi blocurile? Au fost făcute de beţivi. Dă-le să bea că bagă mâinile-n mizerii... “Da’ bărbiereşte-te,omule, orânduieşte-te! » Trăim aiurea. Poate fiindcă unii au luat-o prea-nainte şi alţii n-au luat-o deloc! Acu le zice... hoţi-cinstiţi! Au în cap numa cloceli. Am încredere-n ei ca-ntr-un cui de tei. Un om adevărat aduce lumea din jurul lui mai sus decât este...
-Ai dreptate.
-Am, da’ n-am und’ s-o aşez! O strig aicea sau o arunc la tomberonu’ de gunoi al cerului. Poate e p-acolu v-un gunoier şi-o pune deoparte. Ţara noastră era « Leagănu’Europei » !
-De-aia veneau străinii peste noi, să se dea în... leagăn?
- Nu glumi! Am ajuns la o etate ajunsă şi depăşită, mi-a trimis cimitirul chemare. Bunul Dumnezeu mi-a dat în fiecare dimineaţă lumină în dar. I-E-Lî împarte ziua precum o mamă, mulţilor copii, pâinea. O singură zi. Insă, oricare dintre toţi, o folosim în contra aproapelui ca şi cum ne-ar fi dat-o personal. Acumulăm, cu mâna-ntinsă şi cu forţa, şi îngrămădim unele peste altele, chiar dacă ştim că le mănâncă rugina, microbii şi moliile. Într-o zi, noi sau altcineva, umplem podurile cu ele sau le ducem cu căricioru’ la « Fier vechi ». Numai că rănile produse de efortul acumulărilor, rănile nevăzute, neştiute, nebănuite chiar, acoperă nişte biete trupuri umane. Crustele se unesc, cum lacrimile cu sudoarea, cum scrâşnetul dinţilor şi crucile către însus, şi dau împreună un geamăt planetar. Şi mai sunt: ne-bunădimineaţa, neîntinsul mâinilor ! Şi mai sunt: nemângâierea, refuzul de a privi în ochi, ascunderea după perdea, tăcerea... Şi mai sunt: privitul prin gaura cheii...
-Opreşte-te, omule, şi dă-ţi palme, îţi zic.
Mă priveşte o clipă, ia sâmburele căzut prin buzunarul rupt înainte de termen şi rănit grav de o piatră, şi se ridică greoi.
Îndepărtându-se spre fundul unei grădini, unde, precis, nu-s îngropate cuvinte, îl văd cum îşi dă şi-şi tot dă palme peste obraji. Ca Răul ce se-ndreaptă asupra lui, a mea şi a ta, cititorule, asupra întregului pământ chiar, să dispară ca alungat de blestem, pe pustii.

dintr-un volum in pregatire: "Duminici cu Nicolae"

3 comentarii:

teodor dume spunea...

deosebit textul acesta, nicolae!

o scanare atentă şi în detaliu.
îmi place

*Are în mână un sâmbure şi, chiar dacă a renunţat, de bătrâneţe, la grădină, se va duce, special, cu pământ să-l învelească.*
va fi un volum bun, zic eu. aştept confirmarea

multă stimă,
teodor dume,

nicolae spunea...

TeoDu, cum ar spune Gina, nu va fi nici o confirmare. fiindca eu scriu despre oamenii simpli si acestia nu intereseaza. cartea mai are 30 de minute de calculator pentru a corecta niste virgule si diacritice scapate. puteam s-o public de cateva luni, dar mi-e un pic lehamite. mi-e teama sa-i dau drumul din sertar sa nu o murdaresc. mita nu dau sa obtin aprecieri. puteam, de asemeni, sa mai schitez inca si inca portrete, dar n-am facut-o. acesta este scris inainte de 1 nov. pentru europeea fiindca am fost amenintati ca ni se ia nivelu'. macar atata sa am si eu: un nivel putin peste zero.

Ada spunea...

Nicolae, publica volumul. Printre milioane de oameni, sigur vor fi o suta care vor aprecia. Fa-o pentru acei o suta de oameni.

Intotdeauna m-am gandit ca daca exista un singur om care asteapta un gest/ o vorba din partea ta/mea/noastra, inseamna ca merita sa primeasca. Inseamna ca merita sa daruim.

Daruieste-ti volumul.:)