Toti luptam. In fiecare zi ne imbarcam la flota de razboi, inghesuind in bagaje fotografiile celor dragi, curajul si dorinta de a supravietui fara a „omori” pe ceilalti. Insa, intotdeauna ne retragem la somn raniti, dezamagiti si nostalgici. Privim cartoanele colorate, intiparite cu familiile noastre si plangem in liniste. Caci ne gandim de ce am fost tocmai noi alesi sa intram in lupta aceasta zilnica si... ne amintim ca, undeva, cineva ne asteapta- ceea ce ne da putere sa o luam de la capat.
Important nu este insa faptul ca ducem aceasta lupta, adesea chiar cu noi insine, ci calitatea noastra, ca oameni, de a ne dedica actiunile celor pe care ii iubim. Ducem o lupta in cinstea celor dragi, chiar daca la final, cand pleoapele ne vor acoperi viata, vom auzi un „a fost un om mare, caci s-a sacrificat pentru noi toti”.
Nu. Nu ne sacrificam pentru voi toti. Ne sacrificam pentru cele mai insemnate fiinte din viata noastra. Si o facem din suflet. In ciuda faptului ca se spune ca in razboaie nu au loc sufletele...
3 comentarii:
Ada draga,
ai postat un text despre razboi si m-ai intrebat ( in particuler): "ce este cenaclul din bar?"
Maine, realitatea tv vine la mine. maine este si ziua mea(le voi da babic si ciuperci neotravitoare) Maine vor veni in casa mea aproape toti oamenii de cultura ai orasului meu(am semnale).
Televizistul vrea:
1 sa vada fotografiile mele
2. sa asiste la o sedinta de cenaclu adevarata.
Raspund: am umplut peretii cu poze
si se va citi un text despre care va trebui sa vorbesc. este un text uluitor care incita orice spirit. de trei zile ma intreb ce voi spune. crede-ma, am facut un desen cu doua guguloaie si niste sageti. Mi-e teama, din cauza emotiei, sa nu ma blochez. nu este usor sa vorbesti in fata beculetului. daca voi reusi inseamna ca voi reusi.
Dar... nu despre mine voiam sa scriu. Textul tau este ca o manusa peste ce se va citi maine. Permite-mi sa ma joc, ca o repetitie, si sa-ti spun.: acolo este vorba despre un om care a pierdut un picior in razboi si, dupa 40 de ani, se duce sa si-l caute fiindca nu intelege sa fie ingropat neintreg. in compartimentul lui intra un preot care este indrumat sa stea de vorba cu acel om.
Omul schiop are ganduri si nelamuriri. Si-ntreaba: "daca suntem facuti dupa chipul si asemanarwa Lui, inseamna oare ca rautatea noastra o avem... ?»
Dar preotul il opreste. Rangul si instructia ii cer sa intervina sa nu permita ca ochii omului de jos sa se ridice prea sus. « Opreste-te. Gandurile si cuvintele au in ele, odata formulate puteri deosebit de mari - il cearta.(Asadar nu este permis ca Dumnezeu sa fie judecat).Rautatea si faradelegile sunt ferestrele prin care oamenii vor sa fie ceea ce sunt de fapt.omul actual este imaginea adevaratei conditii in care a ajuns. Omul ar trebui sa fie mult mai bun si mai ingaduitor."
Care... om ? de pe oricare treapta sociala sau numai cel de jos ? ce se-ntampla daca cel puternic se infierbanta, si de milioane ani fierb dracii in el ?
Care poate fi relatia functionala a scarii evolutive umane astfel ca « a fi bun si ingaduitor » sa devina un numitor comun pe pamantul pe care se calca ? « Ar trebui » zice popa. De milioane de ani acest "ar trebui" devine tot mai indepartat. Si, ca acest lucru sa se intample maine, ce ar trebui intreprins tinand cont ca pamantul are miliarde de fiinte umane ?
Moartea pare a fi ultima cale de salvare a sufletului. Deci cel care te omoara prin infometare sau te aduce in starea sa-ti iei zilele, daca nu–ti pune arcanul de gat, se numeste salvator.Halal!
Suferinta pe timpul vietii pare singura in stare sa ajute la salvarea sufletului. Salvarea insemnand in fond inaltarea acestuia catre creator.
O cale sigura a inaltarii sigure(scutire in fapt a suferintei) ar fi dobandirea conditiei de sfant.
Se pare ca suferinta este calea prin care tot omul se poate gandi la creator si poate intelege faptele acestuia.
Dar lumea nu este cumva tocmai fierberea creata de marile spirite, iar cei blanzi si pasnici, suferinzi chiar, devin victime sigure ?
Din cauza infierbantarii relatiei interumane omul bun si ingaduitor, sufera de 2 ori. Odata ca principiu acceptat- ingenunchiere libera, canon necesar sfintirii- apoi de cel infierbantat(mai mult sau mai putin, in fond un conducator viu, imediat, care exercita forta asupra ta si te obliga sa traiesti cum vrea el, ca supus lui, supunandu-te impotriva constiintei tale) Nu cumva omului bland si ingaduitor i se cere sa slujeasca la 2 stapani? unul spre care ii este chemat sufletul si altul care–i vrea sacrificat sufletul si trupul la un loc?
Ada, iata framantarile mele, am schitat 10 pagini si nu stiu daca voi fi in stare sa rostesc un cuvant.
Un lucru stiu, lucrarea care se va citi maine si o voi posta aici. Este o lucrare complexa care ridica niste probleme de viata foarte grele.
Multumesc pentru ca ai avut curajul sa postezi.
Tie iti multumesc! Pentru ca mi-ai dat ocazia sa postez si pentru ca ai avut incredere.
Si nu crezi ca daca eu am avut acest curaj, tu nu poti avea curajul de a-ti sustine lucrarea ?
Eu cred in coincidente. Dar nu cred in coincidente ca fiind niste intamplari amarate. Cred in coincidente ca fiind minuni. Si faptul ca am postat tocmai acest text, despre razboi, e o coincidenta.
Agata-te de ea, Nicolae!
Curaj! :)
pentru nicolae:
la multi ani si succes! denisa
Trimiteți un comentariu