joi, 17 decembrie 2009

am citit:"Piercing" (Nicolae Popa)

Ascensorul urcă de parcă ar sta locului. Doamna e singură în acest spaţiu închis. Va fi însă şi mai singură sus, în apartament. Totuşi, se caută în oglinjoara din palmă de parcă ar fi aşteptată de cineva. Îşi saltă coafura. Îşi muşcă moale desenul buzelor. Îşi umezeşte cu limba dinţi. Cutia ascensorului se scutură. Adică se opreşte şi se şi deschide. Ea lasă oglinjoara în poşetă şi culege, tot din poşetă, cheile. Iese pe palier asurzită de răsunetul propriilor paşi. Deodată, însă, tocurile metalice îi amuţesc. O creangă înflorită de salcâm atârnă de mânerul uşii. Scapă un geamăt, apoi câteva lacrimi încep să i se cotilească tot mai negre de la tuşul genelor. E gata să-i strige numele, dar nici măcar nu ştie cum îl cheamă!
Ea, acum femeie deja divorţată, trecută prin mai multe paturi în speranţa unui nou început, ar da orice să-l cunoască cu adevărat şi chiar să-l roage să-i treacă pragul. Creanga de salcâm i se pare o bătaie de joc. De mai bine de zece ani întâlneşte doar crengi de salcâm în cale. Au fost şi crengi tare ţepoase, fără frunze, nu doar fără flori. Apăreau ba în buzunarul paltonului lăsat la garderobă, ba prinse sub ştergătoarele de parbriz, ba aşternute pe pragul apartamentului.
Şi toate au început după o vorbă scăpată de ea când încă era domnişoară, în studenţie. El, un străin, îşi sprijinise coatele de masa ei în sala de lectură, întrebând-o:
„Domnişoară, când facem şi noi o partidă de sex!?”
Ea, simţindu-se jignită, în loc să-l pălmuiască, i-a tăiat-o: „Când vor înflori salcâmii!”
„Vai, domnişoară, dar suntem abia în februarie! Vrei să-mi umplu palmele de bătături până atunci?”
Fireşte, la acea vârstă ea nu pricepea ce legătură puteau să aibă nişte bătături în palmă cu o propunere atât de obraznică. Dar nici să-l întrebe ce avusese în vedere nu îndrăznise. Şi bine că nu îndrăznise, căci el, nesimţitul, ar fi fost în stare să-i descrie totul în amănuntele cele mai şocante pentru o domnişoară ca ea care încă nici nu îndrăznea să se vadă în oglinda înaltă din sala cu duş pentru studente.
După câteva săptămâni a uitat de incident. Numai că, spre sfârşitul lui mai, cum şedea ea în faţa Universităţii pe-o bancă, s-a pomenit cu un ciorchine de flori de salcâm sub nas. Ciorchinele era ţinut chiar de mâna lui. Ea a sărit numaidecât în picioare:
„Domnule, ce vă permiteţi?!”
„Promisiunea, domnişoară! Aţi uitat că mi-aţi promis ceva!? Salcâmii,uite, au dat în floare!”
„Sunteţi nebun!”
„Nu, domnişoară, nu sunt nebun! Pur şi simplu am o nebună ţinere de minte!”
Ea nu l-a plesnit peste obraz nici de data asta. L-a rugat doar atât, din suflet l-a rugat, să nu-i facă probleme! Fiindcă ea avea acolo o întâlnire cu viitorul ei mire şi soţ. Acela, însă, era deja alături şi îi privea roşu de furie. Ea s-a repezit spre el, l-a prins de braţ şi, în grabă, s-au îndepărtat de individul cu flori de salcâm.
Iar în plină toamnă domnişoara găsi pe patul ei o creangă cu frunzişul năucitor de galben. Au urmat: crengi cu spini de Anul Nou, creangi cu spini de 8 martie. Şi din nou crengi înflorite pe la sfârşit de mai.
De data asta el veni să o aştepte în faţa căminului studenţesc. Îmbrăcat ca pentru o recepţie oficială – costum ţeapăn, cămaşă albă, cravată, pantofi-lună – o aşteptsa fără nici o floare în mână lângă un BMW cu geamuri fumurii.
„Domnişoară, au înflorit iar salcâmii, dar n-aş vrea ca partida de sex ce mi-ai promis-o să aibă loc în căminul ăsta păcătos! Aşa că - urcă în maşină!” şi a deschis portiera din spate, moment în care ea a remarcat dintr-o privire că în interior maşina era căptuşită cu flori de salcâm.
„Chiar că aveţi nevoie de lecuire!” i-a întors-o alergând spre intrare, el rămânând la locul lui, fără să încerce cu nici un pas s-o ajungă. Pe urmă l-a mai văzut doar o singură dată. Ce-i drept, într-un moment total nepotrivit. Era toamnă târzie şi ea era mireasă. În faţa restaurantului în care se juca nunta îşi făcuse apariţia o maşină a poliţiei cu girofarul încoronat de lumini ţipătoare. După girofar venea lin un cortegiu de maşini luxoase. Din prima maşină a ieşit El. Şi avea un buchet de flori de salcâm în mână. Erau flori de salcâm ce făceau a toamnă lungă înflorind târziu. Au coborât şi din celelalte maşini buchete de flori tomnatice purtate elegant de băieţi super eleganţi. Băieţii l-au urmat spre sala nunţii direct spre masa mirelui şi a miresei. Toată lumea aplauda, cum se întâmplă uneori când nimeni nu pricepe ce se întâmplă. El le-a urat tinerilor casă de piatră grăbindu-se să spună cât mai repede ce are de spus, deoarece observase că mireasa înclina să leşine.
„Domnişoară mireasă, te rog, dacă i-ai promis ceva omului ăsta, şi arătă cu degetul spre mire, să te ţii de cuvânt cel puţin faţă de dânsu’!”
Au lăsat florile în vazele din jurul mesei, s-au răsucit spre ieşire şi, după ce a urcat fiecare în maşina lui, cortegiul s-a răsucit la rândul său peste linia groasă, pe contrasens, în frunte cu girofarul ce colora strada mai ceva decât luminile nunţii. Şi s-au dus de unde au venit. Nu mai contează acum cât a insistat fostul mire, ca doamna să-i spună cinstit despre ce fel de promisiune era vorba. Şi doamna s-a prefăcut mult timp că nu ştie despre ce se povesteşte în propoziţie. Dar, când insistenţele deveniseră atât de clare încăt nu mai era nici o îndoială că totul mergea în linie dreaptă spre divorţ – şi asta pe un fundal a tot felul de crengi de sagcâm ce le inunda viaţa-, ea a tras în piept doza suficientă de aer şi i-a spus cinstit că îi promisese tipului o partidă de sex, dar că nu s-a ţinut de cuvânt.
„În schimb, m-am ţinut de cuvânt faţă de tine, nu?”
„Da. Şi încă te mai ţii. O-ho-ho! De-aş fi eu în stare să-ţi răspund! Numai că... Şi mirele de cândva a stat şi s-a gândit cât s-a gântit, apoi a zis, deja în calitate de soţ: Dar care-i garanţia că la anul, să zicem, când vor înflori salcâmii, sau peste un an, n-ai să-l cauţi să-ţi onorezi promisiunea?”
„Nici o garanţie!” i-a ţipat ea în faţă şi în aceeaşi clipă a pălmuit pentru prima un bărbat. Deşi, mai nimerit ar fi fost să-l fi pălmuit din start pe celălalt în bibliotecă şi acum poate că tocurile încălţămintei ei n-ar mai fi răsunat coborând la etajul de dedesubt unde a auzit nişte mişcări şi pieptul i se umple de speranţe. Dar acolo se ciocneşte de-o fată cu percing sclipitor înşurubat într-o nară. Aşteptă ascensorul. Când acesta se deschide, intră şi doamna în cutia lui şi încearcă să schimbe două vorbe cu ea sub pretextul că vede cum îi sângerează un deget.
„Hai, Doamnă, că nu mai mor eu din asta!”
„Mă rog!”
„Ce, mă rog? Ce, mă rog?! se enervează fata. După ce l-ai despărţit pe tata de mama, după ce l-ai lăsat neom, amu crezi că te speli pe mâini cu...?”
„Domnişoară!?”
„Ce te-a costat să-ţi ţii promisiunea?! Ce dacă făceai o partidă de sex cu tata!?”
„A, tu ai adus creanga...”
„Eu! Că doar n-ai fi vrut să-şi ridice tata fundul şi să vină să-ţi împodobească uşa cu rahat de salcâm înflorit! mai spuse fata aproape ţipând luându-şi degetul însângerat între buze şi sugându-l, apoi ştergându-şi gura cu mâneca şi scuipând roşu la picioarele doamnei. Află că mă ocup eu, nu tata, de ruptul şi împrăştiatul crengilor de salcâm. Şi asta de mai bine de cinci ani!” Uşa ascensorului se cască şi ele paşesc grăbite spre ieşire, doamna insistând să n-o scape pe cealaltă fără să afle tot adevărul.
„Mai bine urcaţi!” îi zice fata şi o şi împinge într-o maşină cu geamuri fumurii, apoi, după aproape o oră de mers prin noapte, o împinge pe poarta uriaşă a unei vile. Deşi e noapte, spaţiul din jurul vilei, luminat de sfere albicioase, bate la ochi prin mulţimea de salcâmi tineri încărcaţi de floare.
„Cum de-mi faci tu una ca asta!?” strigă deodată un bărbat.
Şi doamna îl vede. Stă într-un cărucior cu rotile şi ridică neputincios bastonul spre fată. Aceasta, însă, îi răspunde calm:
„Asta e, tăticule! Uite-o, ţi-am adus-o! Pe ea ai vrut-o, pe ea o ai! Eu m-am săturat! Nu-mi mai trebuie moştenire, nimic! Rămâneţi dracului împreună! Poftim, cheile de la poartă, cheile de la maşină, de la garaj, de la casă şi - arividercici, tăticu! O ai pe ea, ai şi salcâmii înfloriţi! Felicitări! Să-şi mai lingă şi ea degetele însângerate de căţărat prin salcâm! Sau să i le lingi tu cum mi le-ai lins pe-ale mele când mă înţepam pentru prostiile tale!”
Şi fata iese din curtea vilei trântind asurzitor poarta. Cei doi se privesc pe furiş, vinovaţi de ceva. Doamna se apropie şi îi aranjează la piept plapuma ce-i lunecase când ameninţase cu bastonul. Observă că bastonul lui e din lemn de salcâm.
„Larisa îmi spune”, se prezintă ea.
„Ştiu eu prea bine că eşti Larisa. Fiică-mea îţi spune Doamna Percing, cum îţi spunea şi fosta mea soţie. Aceea, tâmpita, zicea că, chipurile, eu te-aş purta prinsă ca un percing de ceva mai la vale de buric şi asta cică ar fi împiedicat-o să se simtă bine cu mine!”
„Totuşi, numele meu e Larisa. Al dumneavoastră?”
„Al meu? Păi, dacă tu insişti să rămâi Larisa, dă-mi voie să fiu eu… Percing! Mai ales că Percing mi se potriveşte acum de minune cum stau aşa înşurubat în acest scaun cu rotile! Ce zici de-o partidă de...?”
„De-o partidă de… dame!? Nici o problemă, dacă tot au înflorit salcâmii!”

3 comentarii:

tudorel666 spunea...

Frumoasa povestea. Atat de frumoasa incat nu-mi vine sa cred ca nu se bazeaza pe un fapt real.
Lupta insa si-a consumat luptatorul. Pacat!

nicolae spunea...

Tudorele, scoate draculi pe 666 ca ma exasperezi:)))
Mi-a placut si mie povestea. avem un personaj simplu ca formatie intelectuala(dovada limbajul si abordarea), dar se ridica o problema: nevoia de traire poetica a fiintei umane dublata de absolutul relatiei conventionale a perechei. el s-a jucat cu o straina, ea a glumit in iubire, dar barbatul a visat la ceva peste ce avea deja material si a suferit fiind parasit de sotie. astfel iubirea adevarata, care nu inseamna musai exercitiu fizic sexual, se ialta deasupra tuturor lucrurilor, foarte aproape de Dumnezeu, deci este ceva sublim.

ps. vezi ca ti-am modificat un poem, daca te deranjeaza, il sterg.
ps2. se pare ca pe europeea se crede probabil ca esti nicolae. cred ca semanam ca indarjire de a aschimba lumea sau macar de a lasa o samanta oriunde intalnim o usa deschisa. te rog sa-mi trimiti adesa de e-mail sa te invit oficial sa devii membru al fortei morale. macar sa fii!

tudorel666 spunea...

Domnule Tudor, indarjire am, dar nu este dublata si de o inteligenta pe masura. Asa ca mai am mult de lucru. Nu, nu ma deranjeaza ca mi-ati modificat poezia, suna mai bine, desi spune mai putine decat am spus eu. A iesit totusi ceva frumos, deci lasati si varianta aceasta. Adresa mea de mail este mariantudorellazar@yahoo.com si ma simt onorat sa fac parte din forta morala.
Privitor la "666" este o taina pe care o veti pricepe candva. Mai face omul si ce este necesar, nu numai ce ii place.
Sa fiti multi iubit!