A apărut o eroare în acest obiect gadget

sâmbătă, 12 decembrie 2009

teodor dume: aluviuni


poezie


Aveam cred vreo şapte-opt ani
era primăvară sau toamnă târzie
ploua mărunt era frig şi
multă ceaţă
nu-mi aduc bine aminte
tata mă ţinea strâns de mână
şi lăcrima
din când în când
mă privea pieziş
purta o cămaşa albă
cu mâneci lungi ieşite pe sub sacou
înăuntru era mult întuneric doar
sub lumânarea aprinsă ca într-un luminiş
se zărea o carte mare şi fotografia mamei
în care părea că aşteaptă pe cineva drag...

de undeva din fundul grădinii venea
un scheunat de câine
cred că era scărpinici câinele dăruit
de mama în prima mea zi de şcoală

trupul îmi era umed şi tremuram
simţeam cum parcă cineva ar muşca din mine
ca dintr-un măr copt
în preajmă multe femei
tata îmi ţinea capul strâns între palme

aş fi vrut să întreb unde e mama
ca să ştiu dacă pot să mai dorm

aşteptarea era grea şi fierbinte
picăturile ploii sfredeleau în linişte
rămăşiţele nopţii lăsase o umbră
şi mulţi aburi...

Niciun comentariu: