vineri, 22 ianuarie 2010

am citit:Bogdan Ladaru

Pompa

1.

În vara anului 1987, pe când Lemnaru Theodor era încă un copil, vecinul său de la catul superior, Ajoiţei Bartolomeu, a construit o pompă, chiar în faţa blocului. Începerea lucrărilor a stârnit interesul cetăţenilor, care s-au adunat în număr mare.
Amplasarea forezei, scormonirea solului cartierului şi, implicit, al patriei au produs dorinţa de implicare în aceste delicate operaţiuni geologice. Locatarii în vârstă mai luaseră parte la săparea de fântâni, aşadar putea furniza sugestii utile, inginerul de la ape putea prezice calitatea lichidului vital prin simpla înfingere a degetului arătător în găleata cu mâl, doamna Cocor a pregătit cafele pentru cei doi muncitori şi le-a servit în ceşti chinezeşti, pe ale căror farfuriuţe a plasat şi câte două cornuleţe cu rahat, rămase de la onomastica sa.
Însuşi tovarăşul Florescu, preşedintele Asociaţiei de Locatari Nr. 118, a fost invitat să guste, simbolic, din prima cană cu apă limpede. El a băut-o, însă, până la fund, semn că apa era potabilă sau că îi fusese doar sete.
Dintr-o remorcă fu coborâtă atunci pompa propriu-zisă. Asistenţa rămase fără grai când, dintre cârpele care-o acopereau, răsări şi luci sub razele soarelui de vară instalaţia confecţionată exclusiv din inox. Theodor nu văzuse niciodată ceva mai frumos. Îi venea s-o pipăie, s-o mângâie, tuturor le venea. Cuva era, de asemenea, ieşită din comun. Pentru scurgerea apei nu fusese folosit un simplu ciur, vecinul Bartolomeu scrisese cu găuri, ca să zicem aşa, numele său şi al soţiei, precum şi anul execuţiei. Trebuie să menţionăm că, deşi impresionant din punct de vedere artistic, obiectul atenuă – pentru scurt timp, ce-i drept – emoţia generală, întrucât dizolva sentimentul participării plenare a poporului suveran la îndeplinirea unei sarcini, concentrând atenţia asupra unei unice familii. Dar tovarăşul Ajoiţei era într-adevăr artizanul şi, cu toate acestea, în timpul lucrărilor nu arătase decât modestie şi dăruire, muncise cot la cot cu ajutoarele sale, deşi aceştia erau necalificaţi, iar pompa, pompa pentru cine o construise?!

2.

Au trecut de atunci mai bine de douăzeci de ani. Lemnaru Theodor nu mai e un copil. Timpul şi-a pus, nu-i aşa, amprenta şi asupra pompei, metalul nu mai luceşte astăzi sub soare, pentru că a fost vopsit, gărduleţul care-o împrejmuia cochet a dispărut, inexplicabil, într-o noapte. Domnul Ajoiţei a sucombat, dar numele său se mai poate citi pe fundul cuvei, iar văduva sa se opreşte uneori şi-l priveşte lăcrimând uşor, pentru a se însenina când lângă ea apare un vecin proaspăt mutat şi-o întreabă: ,,Doriţi să luaţi apă?”
În tot timpul acesta, însă, pompa şi-a împlinit şi îşi împlineşte încă menirea de inepuizabil robinet al cartierului, da, aţi auzit bine, al cartierului, căci vestea apei reci şi bune s-a dus până la capătul străzii, încât cetăţenii vin uneori cu maşinile să ia apă în noile tipuri de bidoane de cinci până la zece litri, care-au înlocuit cu timpul găleţile de cinci sau zece litri.
Când, acum vreo doi-trei ani, au apărut oamenii primăriei cu o decizie de înlăturare a instalaţiei – hotărâre luată, pretindeau ei, pe baza analizei apei, dar care ascundea, de fapt, un absurd proiect de urbanizare, vizând extirparea construcţiilor aşa-zis inestetice, a straturilor cultivate de locatari pe lângă blocuri şi, în unele cazuri, a coteţelor de sub balcoanele de la parter – la pompă s-a declanşat un protest spontan, la care au participat zeci de persoane şi care, din fericire, nu s-a soldat cu vicime, deşi indignarea stârnită a dus la bruscarea uşoară a muncitorului purtător de flex, fapt care a decis plecarea subită a lucrătorilor. S-a întocmit o listă de semnături prin care locatarii îşi asumau răspunderea consumului de apă, la care s-a anexat o cerere de anulare a hotărârii primăriei pentru cazul în speţă. Reprezentaţi de preşedintele Florescu, semnatarii au câştigat în instanţă.

3.

Se formează adesea coadă, mai ales vara, dar nimeni nu-şi pierde răbdarea, dimpotrivă, vecinii îşi ţin unul altuia bidonul la gura pompei pentru a minimaliza risipa şi a mări viteza de umplere. Şi în timpul ăsta schimbă amabilităţi, surâd, conversează, pompa dovedindu-şi încă din ziua execuţiei caracterul de coagulant social. Theodor stă la geam şi-i priveşte, îi priveşte şi fumează, cu orele câteodată. Aşa ajunge el să cunoască ce mai e nou în cartier şi în lume, aşa a ajuns să-şi cunoască concetăţenii, să le ştie preocupările, opiniile şi, mai ales, sentimentele, care se revarsă din ei precum apa din robinet. Adesea se gândeşte el că pompa e o armă împotriva crizei omului modern, despre care Theodor a învăţat în ultima clasă de liceu. La pompă, lumea e sinceră, atentă, condescendentă, cucernică. Cel puţin aşa i se pare lui Theodor.
I se mai pare lui şi că poate vedea, în nopţile cu lună, rusalce apărând şi ademenindu-l la pompă, chipurile să-i astâmpere setea, însă Theodor ştie ce e o rusalcă, de aceea rămâne în dosul geamului închis, priveşte şi se minunează. Alteori forma armonioasă a pompei îl predispune la contemplaţie. Într-o asemenea ocazie a înţeles el că orice obiect care declanşează o emoţie nu poate fi considerat decât artistic şi, astfel, a ajuns să elucideze misterul artei contemporane.

4.

De-atâta privit la pompă, Theodor Lemnaru simte cum privirea i se împăienjeneşte şi pleopele-i devin de plumb. Se adânceşte în fotoliu, lăsându-se, conştient, în voia somnului, fiindcă, trebuie să recunoască, dormitul îi face mare plăcere. Visează. E la geam şi priveşte la pompă, dar aceasta pare diformă, ruginită, întrucâtva moale. În jurul ei sunt câţiva copii, care o arată cu degetul şi râd. Ar vrea să-i alunge, dar nu se poate mişca, nici vorbi. Apoi copiii încep să se alungească, pe cap le apar căşti muncitoreşti, sunt intr-o topitorie, apucă pompa şi o smulg, pompa geme, pierde apă, îşi îndreaptă mânerul rugător spre Theodor, pentru ca în clipa următoare să dispară în măruntaiele furnalului. Theodor moare în somn.

COMENTARII:
Nicolae Tudor:
Am remarcat aceasta scriere din 10 cate am citit din concurs. Acum imi vine greu sa citesc restul fiindca s-a stricat ordinea. Daca as fi fost in juriu as fi acordat maximul de puncte acestui text.
De ce?
Fiindca este curajos, mai intai. Dupa 20 de ani de capitalism, sa lauzi comunismul inseamna sa te condamni singur la anonimat. Probabil aceasta este o greseala, fiindca cititorii de azi citesc in diagonala si, dupa primul cuvant care nu intra in zona personala de interes/gust, te abandoneaza. Textul dv are insa o finete, o subtilitate. Iti cere sa fii un altfel de cititor de proza, iti cere sa te apleci pentru a-i gasi si sorbi frumusetea, cum apa din pumni. Comunismul este o capcana, este o manjeala pe obrazul frumos pentru a nu fi pangarit. In realitate dv scrieti despre oameni si sufletul lor, despre oamenii simpli (pentru care am o atractie infinita) si despre un lucru simplu, atat de simplu, ca atatea altele, dar care poate marca viata/ vietile unor oameni. De aceea copilaria lui Lemnaru (era sa scriu Ladaru) in care s-a intamplat un fapt frumos de viata, nu poate fi uitat. Puneti cu modestie in balanta viata lucrurilor si a omului. Si mor cu toatele, dupa ce au dus lupte in care au castigat pe rand. Pentru a fi aruncati intr-o zi, omul in pamant si fierul care scotea apa, in foc. Pompa si-a facut datoria, mi-e teama ca nu si oamenii.
Multumesc pentru bucuria pe care am trait-o citindu-va
.

Niciun comentariu: