am citit:"Înţelepciunea unui trecător" (marius niţov)

Tu ai auzit o voce care să-ţi spună “scrie!”, când stai cu gândul aşa suspendat undeva între zile şi te gândeşti la ce ai de făcut? Uite, nici nu m-am gândit că azi îmi voi lămuri două aspecte privitoare la credinţa mea. Despre ce e vorba? Mă străduiam o dată să explic unui prieten că eu nu cred într-un Dumnezeu de la servicii secrete şi nici că el îşi pierde vremea trimiţând îngerii să spioneze comportamentul bietului om. Cum venise vorba despre ce face Cel Binecuvântat? Păi, nu înţelegea dragul meu prieten de ce trebuie să-i aducă atâtea laude şi, în acelaşi timp, să se teamă făptura asta slabă şi aplecată spre cele rele de Creatorul ei! “E un fel de dictator căruia îi place să aibe lingăi şi supuşi, cântece de mărire? Cum e demn cel ce trebuie să se umilească în faţa Celui ce-l iubeşte sau ce iubire e asta?” I-am răspuns că nu trebuie să-l lauzi dacă nu vine din suflet, dacă nu simţi lucrul acesta necondiţionat, că e păcat să-l lauzi la bine şi să-l înjuri când ţi-e greu. Bun, dar cine sunt eu să-i dau sfaturi aşa din înţelepciunea lui Solomon? Eu cred necondiţionat într-un Dumnezeu al libertăţii şi nicidecum într-un mysterium tremendum, asta o spun în urma unor experienţe greu de cuprins în câteva rânduri. Pedagogia divină constă în a-i lăsa omului deplina libertate, fără să-l urmărească când face fapte bune sau dimpotrivă. Îl mai ştiu pe Adonai un înţelept care n-ar pleca urechea la informatori şi dacă s-ar duce vreun “agent” înaripat la el să-i spună că “Marius a făcut dragoste ori a mâncat carne de căprioară în post!”, Cel Înţelept i-ar răspunde “şi tu ai tras cu ochiul? Ieşi de aici că n-am vreme de veştile tale de frustrat!” În altă ordine, ar fi stupid să cred într-un Dumnezeu al curiozităţii tipic umane, chiar şi ideea de dragoste îşi pierde sensul într-un sistem de urmărire generală şi apoi, nu cred, să faci un Univers în care să-ţi supui toate făpturile printr-un sistem de informaţii e o pierdere de timp! Aşa că nu gândesc într-un sistem divin delaţionist, nici în spiritul de dictator al Celui ce a dăruit făpturii posibilitatea de a fi în deplină libertate. Totul vine din interior, mai ales dacă înţelegi că lumea asta cu catastrofele ei, progresul şi regresul civilizaţiei, măreţia şi decăderea, nu poartă decât povara perfecţiunii. E opera perfectă, de aici pleacă libertatea cunoaşterii şi înţelepciunea de a înţelege că nu poţi face rău când dăruieşti libertate şi dragoste. Nici nu poţi condiţiona pe cineva printr-un egoism absurd, dorinţă de stăpânire.
În desfăşurarea episoadelor din Vechiul şi Noul Testament sunt atâtea argumente în favoarea libertăţii depline, cum să folosească Cel ce cunoaşte gândurile serviciile, delaţiunea la scară cosmică? Intervenţiile dintr-un anume interes pe textele sacre sunt atât de evidente de câte ori e vorba de un sistem al supunerii oarbe sub stăpâniri, de aici au pornit toate dictaturile. Confuzia constă în faptul că supunerea a căpătat accente groteşti atunci când a fost raportată la divinitate, ca un fel de argument suprem. Dacă aş construi o societate bazată pe supunerea absolută în faţa mea, într-o delaţiune bine pusă la punct, n-ar însemna că sunt unsul Domnului, ci un bolnav de putere, un paranoic. Supunerea şi dezvoltarea unei ierarhii bisericeşti, religioase, fără dragoste şi înţelepciune e tot un teatru tragi-comic. Singura ierarhie valabilă rămâne prin puterea dragostei, pornită din atracţia necondiţionată spre Cel ce dăruieşte. Ori, în felul ăsta, înţeleg că nu mă supun unui satrap, dictator, ci unuia care a făcut din dragoste singura lege a Universului. Şi a dovedit-o din plin. Nimeni nu are dreptul de a dicta peste libertatea cuiva!
Dacă dictaturile au origini în religia făcută pentru triumful lor, o spun cu convingere, nicio religie nu l-a înţeles pe Creator. Altfel, n-ar fi existat după atâtea pilde de înălţare spirituală o neîntreruptă serie de războaie, crime pentru supunere. Şi până la urmă, mecanismul lumii e atât de perfect încât îşi cere singur dreptul la libertate.

COMENTARII:

Ottilia Ardeleanu:

"nu poţi face rău când dăruieşti libertate şi dragoste" este adevărat, după cum şi: "Nimeni nu are dreptul de a dicta peste libertatea cuiva!".
Se poate vorbi mult pe tema aceasta, mă bucur că ai scris un astfel de text.



marius niţov:

Ottilia, referitor la: nimeni nu are dreptul de a dicta peste libertatea cuiva! adaug că şi menţinerea unei populaţii în sărăcie, la o limită dureroasă de supravieţuire, ca să o poţi cumpăra când ai nevoie de votul ei pentru a-ţi menţine privilegiile, tot o încălcare flagrantă de libertate se numeşte. E o temă de reflecţie adâncă cuprinsă într-o sinteză, aşa înţeleg eu opera divină, creaţia perfectă care-şi linge rănile neînţelegându-şi perfecţiunea în libertate.