A apărut o eroare în acest obiect gadget

miercuri, 27 ianuarie 2010

am citit:"Inutilitate (II)" (florin otrocol)

Zilele trec şi simt că mă irosesc. Momentele, secundele, minutele din viaţă pe care odată le trăiam la maximă intensitate îmi par un perpetuum mobile al platitudinii. Nimic nou care să-mi confirme utilitatea. Adevărul este că nici nu caut noul, acea scânteie care mi-ar seduce măcar pentru acel moment, ratat de altfel, afectul, raţiunea sau spiritul. Mă învârt concentric în acelaşi spaţiu al ratării, printre cei tributari identicei stări. Aceeaşi singurătate, dar în lipsa plăcutei ei salbăticii. Nici o emulaţie, străină mie, nu simt, sau măcar o zbatere firavă a pleoapei, nu observ. Toţi cunoscuţii mei refuză luxul de a simţi, a trăi. Nu cred că este vorba de vreo capitulare în acest spaţiu al rătării, pur şi simplu este o anemie molipsitoare, mai vie decât oricare dintre noi ...
*
Un amic de al meu se dă de ceasul morţii pentru că fosta iubită, amantă şi fostă-viitoare soţie l-a înşelat. Încrederea în femei, Freud şi sine s-a pierdut. Patetic ... În acelaşi spaţiu al ratării, un alt amic se face luntre-punte pentru a satisface orice femeie care îi iese în cale, fie ea mignona sau filiformă, suplă sau rubensiană, palidă sau rubicondă. Un Zorba contemporan care nu ratează nici o ocazie “decentă”. Îi văd zilnic şi am parte de spectacolul fad şi antagonic al ideilor. Cum să-i fac să înţeleagă că femeile au un destin comun, că sunt într-o continuă căutare, că noi suntem decedaţi înainte de a le cunoaşte, în timpul relaţiei şi după ce ne părăsesc!? Săptămâna trecută făcând o vizită la mormântul unui unchi decedat de foarte curând, am descoperit în jurul mormântului lui o pleiadă de cavouri duble, familiste. Am citit toate crucile. Nici unul dintre bărbaţi nu mai era în viaţă. Ele ori s-au stins după ei, ori erau încă în viaţă! Am renunţat să-i mai combat, dar sunt decis să nu-mi fac cavou. Palidă consolare. Şi totuşi …
*
Nu mă voi elibera niciodată de păcate de teama vidului. Îmi este de trebuinţă în permanenţă să fiu plin de ceva. De la semeni am învăţat că tot ce eu consider a fi un păcat, în cazul lor se constituie în virtute. Pe acelaşi principiu, mi-a reuşit pe deplin a fi altfel decât astă lume. De tot ceea ce ei se eliberează făcându-şi cruce şi cerşind iertarea divină, eu mă încarc cu voluptate. Unul dintre deliciile vieţii, de care nu mă pot lipsi, este atunci când eu păcătosul şi virtuosul, sunt căutat asiduu de semeni pentru relativele spovedanii. Ca paradoxul să fie complet mi se cere sfatul! Din nefericire am început, făr’ a-mi dori şi astă virtute, să-mi fie milă. Şi numai din milă, mă eliberez de câte un păcat, oferind sfaturi celor în nevoie! Târziu am realizat că niciodată nu-mi voi satisface vanitatea spiritului şi că nu sunt suficiente păcate pentru a mă completa, întregi cumva ...

Niciun comentariu: