Componenta divinizantă a iubirii adolescentine ca sursă a moralei
Divinizarea adolescentină nu este un termen specific unei erotologii sau compartimentări psihologice stângace.
Înţelegem prin divinizarea adolescentină procesul erotic prin care persoana iubită este înzestrată de către iubitor cu o calitate rară – prerogativa absolutului.
Atunci când adolescentul îndrăgostit priveşte lumea exclusiv prin ochii persoanei alese, iubite, se produce o absolutizare a întregii relaţii active ce se naşte între cei doi.
Această comunicare erotică dintre cele două persoane are loc la nivelul unei absolutizări a tuturor gesturilor, valorilor, relaţionărilor şi trăirilor astfel încât persoana iubită suferă un proces de dezumanizare şi zeificare cât se poate de concretă.
Există în acest sens un adevărat ritual care se aplică la comunicarea dintre cele două jumătăţi – un ritual religios. Există nenumărate semne şi semnificaţii investite prin care persoana iubitoare îşi dedică trăirile celeilalte persoane într-un mod cât se poate de religios.
Implicăm şi religiozitatea aici deoarece este vorba despre Absolut şi relaţia cu acesta.
Ce se întâmplă de fapt?
Persoanele alese una pentru cealaltă concep această alegere ca singura posibilă şi singura posibilă pe veşnicie. Există o depăşire a timpului cronologic în acest tip de investire, o depăşire care aprofundează întreaga problemă în şi înspre domeniul eternităţii.
Nicăieri altundeva decât în iubire nu se manifestă o lipsă mai acută pentru trăirea Prezentului şi o mai puternică investire cu deplinătate a Viitorului în calitate de Posibil.
Îndrăgostitul nu are prezent, el nu trăieşte pentru clipa ce se scurge.
El trăieşte pentru eternitate, pentru o dedicare veşnică a vieţii sale persoanei iubite. De unde şi caracterul de absolut al situaţiei.
Zeificarea sau absolutizarea calităţilor pozitive ce nu mai sunt pozitive,căci s-ar compara cu cele negative, ci de-a dreptul fireşti, cu un firesc zeesc, reprezintă un rezultat al beatitudinii contemplării frumuseţii persoanei alese.
Dar ce poate să însemne aici frumuseţea?
Răspunsul este că frumuseţea sau mai exact contemplarea frumuseţii este rezultanta percepţiei potrivirilor excepţionale dintre cei doi, potriviri de la nivelul comuniunii de spirit (de priviri, de trăsături ale chipului interior). Totul este ţesut într-o tramă care leagă cei doi actanţi ai iubirii într-o singură şi unică fiinţă. Nu degeaba se spune că după un timp soţii seamănă la chip într-un mod izbitor. Privirea interioară este aceea care odată exersată, schimbă chiar fizionomia şi o direcţionează pe calea unificării în acelaşi chip.
Dincolo de aceste consideraţii, ce legătură să aibă componenta divinizantă a iubirii adolescentine cu morala?
Foarte simplu.
Atunci când ai realizat o unitate de factură – corect spus - religioasă cu Celălalt, respectul pentru celălalt este pasul imediat următor. Aşa cum iubeşti „la nebunie” pe cel drag, aşa îţi vei iubi şi copiii şi aşa îţi vei iubi şi semenii. În principiu sursele moralei adevărate nu rezidă decât în ceea ce tocmai am spus.
Cu toate acestea, de ce există violenţă, de ce există discordie socială.
Foarte simplu.
Unii dintre noi nu trec printr-o iubire adolescentină, nu cunosc fiorul religios care se degajă în această întâlnire de excepţie.
De ce nu se produce asta?
De ce unii oameni sunt atât de REALIŞTI încât nu văd chipul lui Dumnezeu în persoana Celuilalt?
Răspunsul este că toate lucrurile se produc însă nu la toţi indivizii în acelaşi timp.
Credinţa noastră este că, oricât de târziu, sentimentul moral se va naşte. Nu există irecuperabili în acest sens.
Şi întotdeauna, o iubire va fi cauza conversiei.
Înţelegem prin divinizarea adolescentină procesul erotic prin care persoana iubită este înzestrată de către iubitor cu o calitate rară – prerogativa absolutului.
Atunci când adolescentul îndrăgostit priveşte lumea exclusiv prin ochii persoanei alese, iubite, se produce o absolutizare a întregii relaţii active ce se naşte între cei doi.
Această comunicare erotică dintre cele două persoane are loc la nivelul unei absolutizări a tuturor gesturilor, valorilor, relaţionărilor şi trăirilor astfel încât persoana iubită suferă un proces de dezumanizare şi zeificare cât se poate de concretă.
Există în acest sens un adevărat ritual care se aplică la comunicarea dintre cele două jumătăţi – un ritual religios. Există nenumărate semne şi semnificaţii investite prin care persoana iubitoare îşi dedică trăirile celeilalte persoane într-un mod cât se poate de religios.
Implicăm şi religiozitatea aici deoarece este vorba despre Absolut şi relaţia cu acesta.
Ce se întâmplă de fapt?
Persoanele alese una pentru cealaltă concep această alegere ca singura posibilă şi singura posibilă pe veşnicie. Există o depăşire a timpului cronologic în acest tip de investire, o depăşire care aprofundează întreaga problemă în şi înspre domeniul eternităţii.
Nicăieri altundeva decât în iubire nu se manifestă o lipsă mai acută pentru trăirea Prezentului şi o mai puternică investire cu deplinătate a Viitorului în calitate de Posibil.
Îndrăgostitul nu are prezent, el nu trăieşte pentru clipa ce se scurge.
El trăieşte pentru eternitate, pentru o dedicare veşnică a vieţii sale persoanei iubite. De unde şi caracterul de absolut al situaţiei.
Zeificarea sau absolutizarea calităţilor pozitive ce nu mai sunt pozitive,căci s-ar compara cu cele negative, ci de-a dreptul fireşti, cu un firesc zeesc, reprezintă un rezultat al beatitudinii contemplării frumuseţii persoanei alese.
Dar ce poate să însemne aici frumuseţea?
Răspunsul este că frumuseţea sau mai exact contemplarea frumuseţii este rezultanta percepţiei potrivirilor excepţionale dintre cei doi, potriviri de la nivelul comuniunii de spirit (de priviri, de trăsături ale chipului interior). Totul este ţesut într-o tramă care leagă cei doi actanţi ai iubirii într-o singură şi unică fiinţă. Nu degeaba se spune că după un timp soţii seamănă la chip într-un mod izbitor. Privirea interioară este aceea care odată exersată, schimbă chiar fizionomia şi o direcţionează pe calea unificării în acelaşi chip.
Dincolo de aceste consideraţii, ce legătură să aibă componenta divinizantă a iubirii adolescentine cu morala?
Foarte simplu.
Atunci când ai realizat o unitate de factură – corect spus - religioasă cu Celălalt, respectul pentru celălalt este pasul imediat următor. Aşa cum iubeşti „la nebunie” pe cel drag, aşa îţi vei iubi şi copiii şi aşa îţi vei iubi şi semenii. În principiu sursele moralei adevărate nu rezidă decât în ceea ce tocmai am spus.
Cu toate acestea, de ce există violenţă, de ce există discordie socială.
Foarte simplu.
Unii dintre noi nu trec printr-o iubire adolescentină, nu cunosc fiorul religios care se degajă în această întâlnire de excepţie.
De ce nu se produce asta?
De ce unii oameni sunt atât de REALIŞTI încât nu văd chipul lui Dumnezeu în persoana Celuilalt?
Răspunsul este că toate lucrurile se produc însă nu la toţi indivizii în acelaşi timp.
Credinţa noastră este că, oricât de târziu, sentimentul moral se va naşte. Nu există irecuperabili în acest sens.
Şi întotdeauna, o iubire va fi cauza conversiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu