A apărut o eroare în acest obiect gadget

duminică, 17 ianuarie 2010

natura morala

Ieri-intr-un grup de prieteni-am facut o confuzie. Am afirmat ca “natura exacta a greselilor mele”- umane- vine din slabiciunile mele de om,slabiciuni despre care mi-e usor sa inteleg ca le au si altii,din moment ce sunt prezentate destul de clar in Geneza biblica…Ceva de genul “ne-am rusinat si ne-am ascuns unul de altul,si de ochii tai-Creatorule-fiindca ne-a fost frica,si ne-am dat seama-(fiecare)-ca ne e frica/ As zice ceva mai mult: ne-am ascuns de frica,ca sa nu ne mai fie frica si ca sa nu (ne)mai putem recunoaste/nici noua insine ca ne-ar fi frica(ne-am speriat:de noi insine,de goliciunea si de neputinta noastra luati separat, ne-am rusinat unul de celalalt si ne-am simtit vinovati fata de Tine)” .Vreau sa zic ca ieri,eu am sesizat niste slabiciuni de natura psihica (rusine,vinovatie,frica), dar am trecut cu vederea-fara sa imi dau seama-care sunt “greselile” propriuzise,mai exact care este “natura lor”(?). Imi dau seama acum,ca natura exacta a greselilor umane,n-ar putea veni decat din greseala unui om fata de alt om/asta apare mai tarziu in biblie/(cu Cain si cu Abel)...Cu alte cuvinte natura greselilor mele nu ar putea fi alta decat de ordin moral. Greslile omenesti de ordin moral/de natura morala fata de “altii” -fie ca un individ si le-ar putea sau nu recunoaste -sunt de natura sa-i afecteze la nivel profound psihicul propriu,lucru firesc din moment ce aceste fel de greseli afecteaza constiinta la nivel global(/ca urmare a efectelor lor psihice/dureri,suferinte,s.a.mai modern:nivelul vibratoriu al intregii planete). Dumnezeu este milostiv,si e normal sa fie milostiv din moment ce EL cere si vrea ca constiinta sa evolueze,inclusiv prin constienta. Pentru ca un om caruia “i se trezeste constiinta” sa fie iertat/inclusiv prin a reusi sa se ierte cu adevarat pe sine insusi este nevoie ca individul respectiv(constient) sa-si marturiseasca greseala in fata unui alt om/a unei alte fiinte umane. Normal. Simt ca am gresit fata de “un om”,si -pt.ca sa pot cu adevarat sa ma iert-am nevoie sa-i marturisesc cum anume s-a intamplat“altui om”. Pana ce nu fac treaba asta pot doar “crede eu”/ sau presupune ca m-am iertat. Nu-i o noutate si n-am zis eu primul ca nu pot si nici n-as avea cum sa fiu suficient de sincer/onest/cinstit/cu mine insumi pana nu mai spun si altcuiva/altuia.

Cum anume voi proceda “alta data” in situatii similare am de ales abia dupa ce imi dau seama/in urma confesiunii in ce masura am gresit eu,cum si de ce. Noi am discutat ieri mai mult despre :”unde cand si in fata cui(?)” ar putea face cineva/un om astfel de confensiuni, dar am atins in treacat si de ce(?)” pentru linistea personala,s.a.,…Suficient,mk

Un comentariu:

nicolae spunea...

frumoasa incursiunea dv in ideea greselii. spuneti ca cel care greseste trebuie sa recunoasca in fata altuia ca a gresit. eu cred ca trebuie sa recunoasca siesi, apoi celui fata de care a gresit si doar daca acest lucru nu este posibil sa recunoasca altuia. pentru a-si curata pacatul comis, dar, daca vrea sa se si lumineze, trebuie sa recunoasca intr-o situatie cand ii poate fi afectata conditia de om printre ceilalti,luminarea fiind direct proportionala cu o suferinta postgreseala.