După ce i-am spus doctorului
că pe partea cealaltă a vieţii
nu mai simt nimic,
un vânt făţarnic m-a cuprins
într-o frică mecanică,
iar tăişul podelelor
mi s-a lipit de tălpi.
Cu un somn rotativ,
asemenea unui om-pasăre
mi-a smuls întunericul reavăn,
cu penseta unui vers
şi l-a limpezit în lacul cerului.
Toate bucuriile mele erau prinse,
într-o fotografie mişcată.
Mi-a spus că ar trebui rămân
în vinovăţia aceasta albă
şi să-mi internez visele la reanimare,
pentru că ambulanţa mea cu gene lungi
s-a înzăpezit pe Autostrada soarelui.
Sper să aducă repede
rezultatul analizelor din pomul cu ţurţuri
şi să fie bune
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu