miercuri, 6 ianuarie 2010
Felinar cu bec rosu
Uneori ma revolt pe felinarul ca un semn de intrebare de la fereastra mea. Cel putin palid. Cred ca s-o fi saturat sa ma asculte, sa ma tot priveasca si sa ma suporte. La urma urmei, e de ajuns ca trebuie sa ma suport... eu! Dar el nu pleaca, nu, pur si simplu... sta. Cateodata incearca sa-si indrepte cocoasa, sa se transforme-n semn de exclamare si-atunci ma priveste cu nesat si ma respira. Iremediabil. Inevitabil. Incontrolabil.
Pentru el m-as transforma, revoltata, intr-un felinar, doar sa-l pot lumina cum ma lumineaza el. Mi-as pune o lumina rosie, sa-l imbujorez.
Mi-e dor sa fiu ce n-am fost: becul vietii nevoit sa-l suporte un... felinar!Fiindca oamenii nu ma privesc, nu ma asculta, nu ma...
Pentru el m-as transforma, revoltata, intr-un felinar, doar sa-l pot lumina cum ma lumineaza el. Mi-as pune o lumina rosie, sa-l imbujorez.
Mi-e dor sa fiu ce n-am fost: becul vietii nevoit sa-l suporte un... felinar!Fiindca oamenii nu ma privesc, nu ma asculta, nu ma...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu