"Marele şi neîndurătorul Adevăr" (Ioan Peia, un comentariu oarecare)

Niculae,
În scurta şi, deseori, zbuciumata noastră existenţă, care este parte din Existenţa Universală (aş numi-o eu, pur convenţional) aflăm, dacă avem suficientă glagorie în tărtăcuţă, că Mama Natură este parşivă! (Atenţie, vorbesc despre Mama Gheea, cercetată la vedere, pentru că e singurul concept raţional, faţă de care putem formula oarece pretenţii şi îi putem aduce anumite acuzaţii. Şi asta, întrucît Tatăl Natür nu a fost şi nu este dovedibil, în pofida zelului mistic al unora; suntem, cu alte cuvinte, nişte copii din flori!)

Ei bine, reluînd, se întîmplă cam aşa: că unii dintre noi, spre sfîrşitul agitatei lor biologii personale, se dumiresc că singurul scop ascuns care ne-a animat pe parcursul acesteia, fără să avem luciditatea necesară pentru a-l decela, a fost acela de a supravieţui şi a ne reproduce! În fapt, supravieţuirea avînd un scop subsidiar, care ţine bio-maşinăria în regim de funcţionare, rezultă, finalmente, că unicul şi exclusivul scop al existenţei pare a fi coitul şi, în consecinţă, reproducerea. Toată zbaterea noastră fizică şi morală înspre aceasta duce. Şi atîta timp cît eşti tînăr şi cu creierul plin de sămînţă, nu realizezi acest fapt. Căci parşivitatea Mamei Naturi, de care pomeneam mai sus, îmbracă într-o poleială afectivă, morală, socială, cogitativă etc, tot ceea ce, conjunctural, de la naştere la moarte, ne implică. Aceasta, pentru a ne trage mai uşor pe sfoară şi a-şi face jocul pervers. Iar noi, biete fiinţe proaste, jucăm în acest spectacol universal, cu o fervoare mai mult decît derizorie. Ea, MamaGheea, are nevoie de cît mai multe exemplare vii, pentru a le culcuşi la sînul ei vitreg şi sterp, începînd de la furnici, trecînd prin speciile hermafrodite – adică, autoreproductive, gen gyboncsintescu – şi terminînd cu jivina zglobie, numită, la modul generic, om.

De ce?

Din pură perversitate, cum am amai spus!
Unii cugetători numesc acest fenomen evoluţie.
Alţii, mai puţin cugetători şi mai mult creduli – fatalitate divină!
Ei bine, în timpul zbuciumatelor noastre vieţi individuale, care sunt supuse, în parte şi per ansamblu, celui mai neîndurător imperativ, supranumit: profit vital, dedus şi asimilat prin concurenţă acerbă, se întîmplă că unii sunt avantajaţi conjunctural, şi alţii nu. Asta, pe lîngă datul nativ al fiecăruia, care, dat, e dependent şi el de toate conjuncturile anterioare, ce i-au favorizat, au ba, moşii şi strămoşii.
Mă-sii!

Ei, şi cei care au un astfel de avantaj, l-au valorificat şi îl valorifică fulgerător, reproducîndu-se cu ceva mai multă comoditate şi eficienţă. Astfel că, prin selecţiuni repetate, au apărut aristoii. Adică, un fel de şmekeri omniprezenţi care, inventînd Statul, s-au aburcat în cîrca celor care, urmăriţi de ghinion, ne/beneficiind, adică, de împrejurări favorabile, au devenit supuşii Măriilor-Lor! Mării cu aceleaşi pălării, decorate cu panaşuri, care mai de care. Nici nu mai contează forma de guvernămînt, ce, sub o alcătuire sau alta, a încercat să justifice sclavajul pe care o parte, minoritară, – a unui trib, naţiune, ţară, confederaţie globalizantă – l-a impus celeilalte părţi, majoritare, şi veşnic fraierite. Contează că faptul acesta se perpetuează de secole, şi se va perpetua hăt, atîta vreme cît sunt miliarde de fraierici care acceptă, fără să crîcnească, situaţia asta. Ba, în vremurile moderne – cum ar fi cele pe care le trăim, taman în acest timp şi spaţiu mioritice – suntem chemaţi să le mai şi legitimăm, prin vot, tîlhăria! Iar dacă, din raţiuni extrastatale, mai apar o mînă de indivizi, conştienţi de ceea ce se întîmplă, şi care încep să vocifereze, arătînd cu degetul la comédie, hop, că apar îngerii păzitori ai domniilor-lor, mercenarii veşnic vînduţi şi cumpăraţi, care au misia de a izola grupusculul vociferator şi a-l anihila, eventual pînă al dispariţie totală.

De ce ţi-am spus toate astea?
Pentru că tu, Nicule, asemeni multor dintre supuşi, baţi cîmpii fără nici o „graţie”, cînd, în fapt, răul nu poate fi anihilat prin proteste pur retorice!
Pentru că tu, Nicule, asemeni multor dintre supuşi, comiteţi eroarea de a crede că sunteţi cineva, atunci cînd doar vă ventilaţi aerul de sub limbă, în naivitatea voastră locvace.
Pentru că tu, Nicule, asemeni multor dintre supuşi, te dai după val, neavînd o viziune limpede şi fermă asupra scopului temporal al Statului-tîlhar şi al scopului final al Mamei celei parşive.
Pentru că tu, Nicule, eşti, pînă al urmă, tot o apă şi-un pămînt cu aristoii care te-au încălicat, întrucît habar nu ai – ca şi ei – că singura voastră misie, care vă este codificată în program, este să coiţi şi să vă reproduceţi: unii pentru a servi drept carne de tun celor „aleşi”; ceilalţi, pentru a-şi consolida statutul de fiinţe privilegiate, reproductibile, precum taurii şi vacile de rasă!
Pentru că tu, Nicule, şi marea majoritate a mai-puţin-conştienşilor (observi eufemismul!) care funcţionează doar în baza principiului acţiunii şi reacţiunii, sunteţi o simplă fatalitate de tip entropic a unui univers ce, pînă la urmă, va sfîrşi în neant!
Acesta-i marele şi neîndurătorul Adevăr.