Lumile paralele
Sunt omul-fotoliu care alunecă încet în prăpastia "lumii stomacului", o carapace de broască ţestoasă în marea cea mare.
Sunt cel care taie felia de pâine cu icnetul samuraiului.
Luntrile cuvintelor goale se adună la barajul buzelor;
Sătul de gâlceavă cu ploaia şi ninsoarea,
cos cu acul memoriei pânzele cerului prin fereastra închisă;
şi aşa sufletul, bolnav de entorsă, vede stelele
abia când încap pe mâna întunericului. Dar
pasărea iese cu totul din ou pentru a-l reclădi apoi cu totul, îmi spun. Iar zidurile se fărâmiţează dinaintea mea să învăţ să nu obosesc pietrele prin reciclarea ruinelor.
Să fiu cu luare aminte la gânduri că ele mă pot trimite în lumea viselor
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu