A apărut o eroare în acest obiect gadget

miercuri, 24 februarie 2010

am citit:"Flash-uri (VI)" (ioan peia)

Circul existențial este perpetuu. Nimic anume, nici măcar iluziile izbăvitoare ale religiei, nu îl face să pară mai suportabil. Poți sfîrși, ce-i drept, îmbălsămat în ademenitoare promisiuni paradisiace, dar acest mod de a îndulci inevitabilul nu este decît o bombonică pe colivă. O guști și te lași mințit cu o naivitate înduioșătoare. Circul existențial se transformă, astfel, într-o reconfortantă operetă de paiațe fericite.

Este absolut devastator să constați că întreg șirul de cugetători ai lumii nu au făcut altceva decît să exerseze variațiuni pe teme inventate. Presupuneri, evaluări, axiome, concluzii infertile. Ele, aceste variațiuni, încîntă, ce-i drept, spiritul rătăcit prin mandrele existențiale, dar singura deosebire față de bombonica revigorantă a misticii este aceea că validează o altă formă de naivitate : anume că există un rost ascuns, inteligibil, în toate. Cînd, în fapt, veșnic insondabilele legi cosmice hotărăsc totul, fără rost și fără finalitate musai optimistă. Nu se află nimic, dar absolut nimic, supus voinței nevolnice a omului și nimic care să se lase penetrat de cugetul slăbănog al umanității. Ne încordăm de-a surda în speculații metafizice. Asemenea, ne rugăm de pomană: divinitatea, pe care o personalizăm cu o dorință disperată, nutrind întru izbăvire, își are sălașul numai în creierele noastre.
Am apărut accidental și vom dispărea intempestiv.

Nu mai am timp să-mi pară rău, indiferent ce aș mai pierde, de acum încolo. Atîta timp cît motorul aspirațiilor omenești funcționeză cu turația la maximum, absorbind, în virtutea instinctului de conservare, cam tot ceea ce gravitează în jurul ființei captive lanțului cauzal, toate nimicurile vieții par a avea o dimensiune epocală. Cînd, însă, mama natură te pierde de client și ieși din vederile ei conservatoare, te lasă în plata domnului, dezlegîndu-te de necesitate și abandonîndu-te unei lucidități devorante. Cînd ajungi aici ești un om pierdut. Contempli adevărul în plenitudinea lui golașă și rămîi singur în fața fatalității nemiloase.



Flash-uri (IX)


E bine că, în micimea noastră expansivă, suntem măcar niște buni receptori de precepte luminate ale marilor înţelepţi, îmi ziceam, uneori. Că ne putem elibera de tirania necesității, din cînd în cînd, și putem face curățenie în noi, cu un minimum de detașare, indusă de către cugetătorii lumii acesteia. Nu puteam defini acest bine, dar părea a fi o șansă către un anume tip de liberare tranzitorie. Și nici asta nu știam a defini, dar era suficient că ne mai limpezim, la momente cruciale. Chiar dacă adunăm în magazia supraviețuirii o mare cantitate de potmol. Te retragi din viermăraie și devii aspirant la titlul de homo sapiens, îmi mai ziceam. Era, desigur, doar un frumos exercițiu de cabotinism elegant. Dar pe lîngă atîtea inutilități monstruoase, parcă mergea și un mic ritual de autoamăgire.


Căci, iată ce bruscă trezire din pumnii lucidității!
Cele mai interesante speculații filozofice, cele mai apetisante și ingenioase aforisme, cele mai exaltante revelaţii sunt, privite mai atent, doar exerciții gratuite de retorică şi onirism. Conținutul lor este pur semnificativ, – decorațiuni pentru o posibilă prefacere, niciodată împlinită. Ele nu au rezolvat și nu vor rezolva nimic în plan practic, doar ce ne împăunăm cu ideea că gîndim, sau, respectiv, scintilăm mistic, - atît de luxuriant, ce-i drept, dar cît de infertil în plan pragmatic! Hotărît lucru, singura justificare a ascensiunii minții umane pe culmile inteligenței este de factură pur științifică. Suma de aforisme matematice, reci dar utile, adică pragmatice, ne-a scos din peșteră și ne-a proiectat în profunzimile materiei. Ceea ce nu-i puţin lucru. Că decît o sentenţie şchioapă, de înţelepciune milenară, la necaz, sau o presupunere pur onirică, de revelaţie mistică, în situaţii dificile, tot atît de tangibile, ambele, pe cît e vidul la pipăit, mai bine un telefon celular care îmi poate salva viaţa în cine ştie ce împrejurare fatală. Împrejurare în care aş putea să-mi pun memoria să scotocească, disperată, prin toate dicţionarele de deşteptăciune ale umanităţii, ori să mă prosternez cu infinită pioşenie în faţa atotputernicei divinităţii, zău dacă va fi cineva în stare, împins de telepatice îndemnuri, să dea de urma mea sub un troian masiv de zăpadă, surpată peste mine, spre ex.


Să spun despre ceea ce a fost, cum a fost și, mai ales, de ce a fost?...
...Existență agitată, costisitoare, insolvabilă și complet gratuită. În urmă, rememorant, doar un siaj de lumini și umbre. Atît.

Niciun comentariu: