Busola lui Mihail Sebastian

Ecoul cărţii Martei Petreu, „Diavolul şi ucenicul său, Nae Ionescu şi Mihail Sebastian” nu s-a risipit. Mihail Sebastian- adept al fascismului ( desigur, de tip mussolinian, fără antisemitismul nazist)? O teză care cuprinde două direcţii demne de a fi discutate - este fascismul atractiv pentru un intelectual, ca soluţie la o soluţie de criză? A doua – era Sebastian atât de „hipnotizat” de Nae Ionescu, încât să renunţe la propriile opinii, probabil, umaniste? Din păcate răspunsul este parţial afirmativ în ambele cazuri. Şi astăzi sunt destui care văd ieşirea din criză ( politică, economică) prin dictatură. România a cunoscut trei dictaturi succesive – carlistă, care nu a adus nimic esenţial, fiind şi cea mai scurtă( februarie 1938- septembrie 1940), dictatura antonesciană, o dictatură de război, deci sângeroasă ( 1940-1944) şi dictatura peceristă ( Dej, Ceauşescu). Eu nu folosesc cuvântul comunistă, pentru că respect pe comuniştii utopici din Evul Mediu, care nu erau dictatori. Din păcate, Mihail Sebastian, strălucitul elev de la Brăila, adus la ziarul „Cuvântul” de Nae Ionescu, ca să scrie, nu a realizat la timp faptul că „revoluţia” propusă de discipolii lui Nae Ionescu este puternic orientată spre extremism nu numai politic, dar şi naţionalist-xenofob. Dar nu anti-armenesc, pentru că apropiaţi ai Legiunii şi ai lui Nae Ionescu erau Arşavirii, armeni. Singurul evreu care colabora sincer cu Profesorul-Diavol era Mihail Sebastian. Mai mult, în 1935, scriitorul solicită şi i se aprobă schimbarea numelui, în acte: din Hechter, în Sebastian, când Nae Ionescu scrisese celebra prefaţă la cartea „ De 2000 de ani”, în care afirma senin – „Hechter eşti bolnav, Iuda trebuie să sufere”. De ce ? O acuză veche de 2000 de ani era reluată de un intelectual de frunte din interbelic, aceea de trădare şi de nerecunoaştere a Mântuitorului. Sebastian nu s-a convertit. Nu credem că ar fi dorit aşa ceva. Nicolae Steinhardt a mers mult mai departe pe calea despărţirii de propriile origini- el s-a călugărit, după ce, în închisoare, a legat prieteşug cu diverşi legionari. Astăzi este considerat un sfânt. Creştinii au dreptul să-l considere ca atare, evreii – mai puţin. Dar nimeni nu-i poate nega talentul de scriitor, ca şi inteligenţa, cultura. Revenim la Sebastian. Relaţia sa cu Mircea Eliade a fost confuză. Eliade îşi scotea cămaşa verde când îl vizita Sebastian. La aflarea veştii despre moartea violentă a lui Sebastian, Eliade şi-a exprimat un sincer regret. La fel cum Sebastian a fost singurul evreu care a plâns la moartea profesorului Nae Ionescu, în martie 1940. Se spune într-un caiet cultural, coordonat de Geo Şerban, despre Sebastian că „a stat sub vremi”, după vorba unui cronicar. Puţini scriitori din veacul XX în literatura română s-au bucurat de atâta atenţie ca Sebastian, dar nu atât ca dramaturg sau prozator, în care a fost, cum s-ar spune de „raftul doi”, deşi dramaturgia sa este superioară multor altor scrieri din contemporaneitate, cât ca autor al „Jurnalului”. El a fost un foarte activ jurnalist, analist politic, cronicar dramatic de mare fineţe. Avea o cultură bogată, am spune, de tip occidental. De aceea este greu de explicat cum de a ajuns să admire o ideologie totalitarist-fascistă de tip italian. Desigur, influenţa lui Nae Ionescu a fost covârşitoare, dar titlul şi modul de abordare al Martei Petreu sunt, după opinia noastră, oarecum abuzive. Sebastian a rămas, esenţialmente, un umanist, spre deosebire de profesorul-Diavol, care a admirat fără rezerve şi nazismul şi legionarismul, Sebastian nu a ajuns la acest stadiu de imoralitate politică. Vin unii astăzi şi spun că Legiunea avea scopuri nobile, că a fost abătută de la obiectivele ei ba de Gh. Duca, de Iorga, de Carol II, de Armand Călinescu, chiar de Horia Sima, ca să nu mai spunem de agenţii NKVD care, zice-se, s-ar fi strecurat în cadrul Legiunii. Dar se uită faptul că primul mentor al lui Corneliu Zelea Codreanu, după tatăl său, un antisemit de origine poloneză, a fost profesorul ieşean A.C.Cuza. Acest om mediocru ca intelect a condus prima formaţiune antisemită din România, a perorat toată viaţa împotriva evreilor, numindu-i exclusiv jidani, dar nici Legiunea nu l-a suportat din cauza rigidităţii şi aroganţei sale de om mărginit. Este adervărat că tineri dotaţi, intelectuali de marcă, au susţinut Legiunea direct sau doar prin simpatie, dar au fost destui care au detestat-o pentru că manifestările ei erau de tip anarhist, deşi programul ei vorbea de ordine, de eliminarea corupţiei. Atragerea unor categorii de oameni fără nici o pregătire, dar şi a unor preoţi care nu respectau nici Decalogul ( să nu ucizi!), ca şi a unor haimanale care s-au dedat la jafuri, asasinate în perioada când Legiunea s-a aflat la putere alături de Antonescu a dovedit că aşa zisa puritate a Mişcării era foarte puţin credibilă. Nici Hitler nu a susţinut direct o asemenea Mişcare, care amintea de trupele SA, pe care Hitler le decapitase în 1934, prin asasinarea bunului său prieten Ernst Roehm.

Ion Vianu l-a comparat pe Sebastian cu personajul Swan al lui Proust. Margareta Sterian spunea că „viaţa lui a fost doar un început”. T. Teodorescu-Branişte a scris un emoţionant necrolog. Accidentul cu camionul, în urma căruia Sebastian a murit la o vârstă cu adevărat tînără, la 37 de ani, când alţii abia încep să se afirme a trezit bănuieli. În 1948 era ucis la Minsk cu un glonţ în spate şi apoi călcat tot de un camion, actorul Solomon Mihoels, preşedintele Comitetului Evreiesc care a adus mari servicii în relaţiile URSS şi SUA, în timpul războiului. Unii s-au gândit că Sebastian ar fi fost asasinat în 1945, tot de agenţi sovietici. Este oarecum îndoielnic, pentru că influenţa sa politică era neglijabilă. Dar orice este posibil, cert este că şoferul a fost ascuns, era normal să se ascundă. Constantin Vişoianu a deplâns şi el moartea scriitorului. La funeralii au participat numeroase personalităţi, mulţi dintre ei urmând apoi calea detenţiei, deportării sau exilului.

Piesa „Steaua fără nume” a fost ecranizată în România, după război de Henri Colpi cu Marina Vlady şi Cristea Avram, în rolurile principale, ca şi de studioul Mosfilm( fosta URSS). A fost jucată prima oară în timpul războiului şi al dictaturii antonesciene, sub semnătura unui anodin Victor Mincu, rolurile fiind interpretate de Marcel Anghelescu, Radu Beligan, Nineta Gusti, Mircea Şeptilici ş.a. Printre cei care au mai scris despre Sebastian amintim pe Ov.S.Crohmălniceanu, Camil Baltazar, Paul Cornea, Henri Zalis, Gina Sebastian Alcalay, Andrei Oişteanu, Baruch Cohen ( Canada), Leon Volovici (Israel), Constantin Trandafir, Iulian Băicuş, Iulia Popovici, C.Stănescu, Jean Askenasy, Virgil Duda (Israel), Radu Cosaşu, Marin Mincu, Norman Manea ş.a. ( ordinea este aleatorie).

Nu ştim ce ar fi făcut Sebastian, dacă nu murea în 1945 – ar fi colaborat cu un regim care nu putea să-i fie drag şi nici el acestui regim, ar fi fugit din ţară ( puţin credibil pentru că putea să plece şi înainte de război, ca mulţi alţi intelectuali din România), ar fi făcut puşcărie, unde nu credem că ar fi rezistat mult timp? Busola s-a oprit în 1945. A salutat înfrângerea Germaniei naziste, anularea legilor rasiale. Mai departe nu ştim, iar speculaţiile de genul celor făcute marginal la cartea Martei Petreu, care nu a inventat nimic, dar nici nu a comentat foarte corect, sunt de prisos.
BORIS MARIAN