Nu eşti interesant

Omul aleargă printre barăci, caută ieşirea. Din megafon se aude o voce seacă, destul de puternică – „Nu eşti interesant, aleargă!” Omul nu a mâncat de o săptămână, se află în lagăr de circa un an, dar foamea de acum este mai rea decât înainte. „Nu eşti interesant”, se aude vocea medicului- şef al lagărului. Omul ştie că sub aspect medical nu este interesant. Nu suferă de nici o boală, doar că a slăbit, a ajuns la jumătatea greutăţii normale. Picioarele i se mişcă mai uşor, dar muşchii refuză oricare efort. Zilnic trebuie să care pietroaie grele, să le urce pe un deal. Nu ştie cum de reuşeşte. Pedeapsa cu înfometarea a primit-o pentru că a ajutat un camarad să se ridice. Se pare că au uitat să-l mai pună în porţie. Dacă iese în faţă, la raport, riscă să fie trimis la izolator, cu o porţie de supă pe zi. Dar va trebui să iasă. „Nu eşti interesant”, megafonul este cuplat, probabil, la un înregistrator, vocea şi inflexiunile sunt aceleaşi. Un om nu poate vorbi identic la interval de mai multe minute. I se pare că îşi vede iubita, undeva pe marginea drumului care înconjoară lagărul. Ar vrea să o îmbrăţişeze. Vocea îl ţintuieşte –„Nu eşti interesant”. Ce naiba, nu mai încetează? Ce interes poate prezenta el şi pentru cine? Ce înseamnă să fii interesant? Frumos nu poate fi, aşa, tuns scurt, cu buzele albite de epuizare, ochii înfundaţi, nasul subţiat de foame, umerii ascuţiţi. Gândurile nu mai circulă cu aceeaşi viteză, are doar o dorinţă: să iasă de aici, să-şi vadă iubita, să doarmă, să mănânce, să audă râsetele copiilor din vecini, chiar şi o ceartă, să vadă cerul, aici tot acelaşi cer este, dar cerul de acasă este altfel. Acasă este şi o baie, mai este şi un WC, are şi sufragerie, o bucătărie unde iubita găteşte minunat. De peste drum, iubita îi face semn. „Nu eşti interesant, eşti un nimeni”, schimbă textul medicul- şef al lagărului. Omul iese din drum se apropie de gardul din sârmă ghimpată prin care trece curent electric. El ştie, dar se gândeşte, poate că nu trece tot timpul, poate va reuşi să sară gardul, va fi liber. Se apropie, pune mâna pe sârmă, să se sprijine, o zguduitură puternică îl face să scoată un geamăt, apoi îl cuprinde întunericul total. „ Luaţi cadavrul nemernicului acela”, se aude vocea medicului-şef al lagărului. Din barăci, sute de ochi privesc, oarecum cu indiferenţă, în timp ce cadavrul se zgâlţâie pe sârma ghimpată. De peste drum, iubita zâmbeşte, se ridică şi pleacă. Iubitul ei o aşteaptă acum, acasă.