Triumful iubirii

Triumful iubirii ?


Subtitlu – Scrisoare către Ody





Titlul este de împrumut, dar am dreptul să întreb? De ce a fost îngăduit păcatul? Ce făcea Dumnezeu, la ce se gândea? Mereu Lucifer e mai harnic. Iartă- mă, Doamne, parcă aş vorbi cu băiatul meu, când lua o notă mai mică. Na, că peste Lucifer a venit şi Satana, o fi un şef de de serviciu? Eu mă retrag, fraţilor, vin sărbătorile, mă retrag. Eva este dusă în ispită. Fie. Nemurirea pierdută prin păcătuire. Mare noroc, că nu ştiu ce făceam noi cu nemurirea. Tristeţea scaunelor scoase pe trotuar, a lupanarelor uitate în alt secol, dar undeva amanţii retrăiesc clipele de regăsire. De ce să ne întristăm, fraţii mei, haiducii mei nefericiţi? Eu alerg pe mârţoaga tristeţii, o las la poarta Raiului, intru fericit sub lampioanele păcătoşilor îngeri, femei frumoase mă înconjoară. Eşti pervers, spune o hârcă, piei, hârcă, piei, viaţa mea este ca un cristal de nesfărâmat în strânsoarea fericirii. O crăpelniţă cu ştaif, lumea rece ca un knife, dup-asemenea întâlniri mai că-ţi vine să expiri, sunt un umanist convins, dar istoria m-a-nvins. Deci şi Ody, ah, tu, Ody, fiară rea, cum îmi smulseşi inima, m-a convins că nu sunt decât un ins, dar un ins nu prea corect, ba un ins puţin zevzec, tot mai bine zăpăcit, decât rău, deştept, lucid, eu ţi-am dat gândurile toate, tu le adunai în carte să mă torni la cei vestiţi din oraşul cu nţimiţi, eu ţi-am dat tot ce ştiam, tu m-ai aruncat pe geam, am sinţit şi eu un pic ce e viaţa cu fistic. Mulţumim pentru nimic. Eu semnez aici cu sânge, inima în mine plânge, pentru cei ce sunt ca mine fără minte, fără spline, fără nici o judecată, doar cu patima de-alt-dată.

Boris Marian