A apărut o eroare în acest obiect gadget

sâmbătă, 3 aprilie 2010

Marc Chagall

Marc Chagall – un poet al penelului


25 de ani de la plecarea în Univers





„Dacă arta mea nu a jucat nici un rol în viaţa părinţilor mei, în schimb viaţa lor, faptele lor au marcat profund arta mea”, scria Chagall în cartea de memorii „Viaţa mea” ( Ed. Hasefer). În Revista Cultului Mozaic din 1985, când a murit marele pictor, a fost publicat un grupaj comemorativ, semnat de Zoltan Terner, actualmente scriitor în Israel. În România nu s-a prea scris la acea vreme, Chagall nu era pe placul ideologilor pecerişti. Născut în 1887, la Liozno, lângă Vitebsk, în actuala Bielorus, Chagall a cunoscut pogromurile din timpul ţarului, chiar la Sankt Petersburg, astfel că revoluţia din 1917 nu avea de ce să nu-l bucure, dar dezamăgirea a venit curând. În timpul războiului a fost în armata ţaristă ca simplu recrut, iar înainte de război, la Paris, în anii 1910-1914. În 1917 a fost numit comisar pentru probleme de artă la Vitebsk, director al AcademieI de Arte, după care s-a mutat la Moscova, la Teatrul Evreiesc, ca designer. Chagall părăseşte Rusia, în 1922, definitiv, împreună cu soţia sa, Bella, cu care s-a căsătorit în 1915 şi care a fost dragostea sa de o viaţă. Se opreşte la Berlin, iar în 1923 ajunge la Paris. Execută ilustraţii la ediţiile franceze ale fabulelor lui La Fontaine, la romanul lui Gogol, „Suflete moarte” şi pentru Biblie. „Paris, tu eşti al doilea Vitebsk al meu”, exclamă Chagall, cu nostalgia târgului din estul Europei, unde au trăit timp de secole peste trei milioane de evrei, cu poveştile lor, cu hasidismul şi falşii mesia, cu violoniştii de pe acoperişe, cu mirese care zbor prin, aer, cu vaci care privesc cu ochi gigantici în bezna unei nopţi fără sfârşit, un Est european trist, dar şi vesel, întunecat , dar străbătut de jerbele imaginaţiei populare. „Pictura ca orice formă de poezie conţine o parte de dumnezeire”, spunea el. Tatăl lui Chagall ( Segal) avea zece copii, dar rămăsese un poet. Aşa scrie fiul., unul dintre cei acei copii sărmani. Pesahul, paştele evreiesc i-a rămas, ca şi Şabatul, ca minuni ale copilăriei păstrate în suflet toată viaţa, hreanul , azima şi vinul roşu erau darurile trimise de Dumnezeu. Anul 1912, a fost marcat pentru pictor, prin primul contact cu publicul, la Paris. În 1914 are o expoziţie personală la Berlin, iar în 1924, din nou la Paris. A călătorit în Siria, Palestina, Egipt, apoi în vestul Europei, SUA. A pictat Zidul Plângerii de la Ierusalim, tabloul fiind în patrimoniul Statului Israel. În Germania, începând din 1933, tablourile sale sunt arse, ceea ce a adus mari pierderi pentru patrimoniul lumii culturale. În 1944, moare soţia sa, Bella, mireasa care apare în diverse tablouri. Chagal a decorat Opera din Paris, sinagoga de lângă Spitalul Hadassa ( nou) din Ierusalim, a făcut scenografia la balete celebre în SUA şi Franţa, a lăsat un tezaur de picturi, desene, schiţe, portrete, a muncit mult toată viaţa, a fost un artist de talia celor mai importanţi reprezentanţi în secolul XX.. Arta sa pare a se încadra în curentul „naiv”, dar el este şi oniric, expresionist, suprarealist, ca orice mare artist nu poate fi încadrat într-un singur curent. În 1950 se stabileşte la Vence, în Franţa, se ocupă de ceramică. Face şi sculpturi, se ocupă de tot ce se numeşte arte plastice. Este admirat în întreaga lume artistică. În 1952 se căsătoreşte cu Valentina (Vava) Brodsky. Pentru vitraliul catedralei din Metz primeşte premiul „Erasmus”. Clădirea Knessetului (Parlamentul israelian) adăposteşte tapiserie realizată de Chagall. La Nice, în Franţa se înaugurează un Muzeu Biblic cu lucrări ale lui Chagall, în exclusivitate. La împlinirea vârstei de 90 de ani, Muzeul Louvre îi organizează o expoziţie, caz unic pentru un artist în viaţă. Este autorul vitraliului de la Catedrala St. Stephan din Mainz, în Germania. Acesta este răspunsul artistului la barbaria nazistă din anii dictaturii lui Hitler. În 1980, la New York i se organizează o mare expoziţie, Chagall vine cu ilustraţii la Psalmi. Expoziţia este prezentată şi la Tokyo. A fost numit un „geniu al inimii”, pentru căldura care se degajă din arta sa, cu totul sinceră, nesofisticată.

În 1930, revista ADAM, a publicat un eseu al lui B. Fundoianu despre arta lui Chagall, despre care poetul spunea că ni s-a oferit o parte a Paradisului. Obsesiv, în tablourile lui Chagall apare izba ţărănească din Rusia, cerul de culoare neagră, violonistul, culorile roşu şi alb, din universul copilăriei, al amintirilor legate de sărbători. Desigur, cel mai mult ne încântă mireasa care zboară deasupra oraşului, dintr-un tablou unic, care îl reprezintă pe artist, ca Mona Lisa pe Leonardo. „Am câteodată impresia că sunt un altul, că m-am născut între cer şi pământ, că lumea e un deşert în care sufletul meu hoinăreşte ca o făclie”. Cu aceste cuvinte, încheiem scurta prezentare a unui artist care a trăit, după propia expresie „între aripi şi zbor”.

BORIS MARIAN

Niciun comentariu: